Fostul manager general al Complexului Energetic Oltenia (CEO), inginerul Laurenţiu Ciurel, a publicat pe propriul blog un articol de tip pamflet care, însă, dezvăluie foarte multe dintre gravele acte comise împotriva industriei româneşti, în special a sectoarelor energetic şi petrochimic. Ciurel devoalează în amănunt schema prin care polonezii Zaremba, de la Petro Carbo Chem – Urbanowski, de la Ciech Soda Romania – Konieczny, şeful Fondului Proprietatea (FP) au încercat să falimenteze şi să captureze gratis două mari societăţi vâlcene, CET Govora SA şi Oltchim SA, USG fiind deja în proprietatea Ciech, de fapt întreg judeţul Vâlcea, CET Govora fiind şi producătorul local de energie termică şi apă caldă pentru populaţie. Fostul manager al CEO compară această schemă cu acţiunile similare care au vizat CE Oltenia. Chiar dacă strecoară şi uşoare înţepături politice, cu tentă electorală împotriva liberalilor, USR şi a Guvernului Cioloş, Ciurel nu uită să sublinieze că toate acestea nu ar fi fost posibile fără indolenţa sau chiar complicitatea decidenţilor români (inclusiv corupţia din CET şi Oltchim) şi a instituţiilor de control ale statului, în special SRI. Redăm în continuare integral textul postat pe https://laurentiuciurel.wordpress.com/:

“Zece polonezi mititei (Aghatu Christie)

Polonezul nr. 1

Până în anii 70, Râmnicu Vâlcea era un mic orăşel cu mai puţin de 30.000 de locuitori.
Comuniştii dezvoltă în 1968 un ambiţios plan industrial.
După Termocentrala Govora (CET), apare în proiect Combinatul Chimic. Acesta este proiectat integrat cu platforma industrială Piteşti, unde se construia o mare rafinărie care urma să prelucreze ţiţeiul adus pe conducte direct din portul Constanţa.
În procesul de rafinare a petrolului rămâne un rest cca 20%, numit naftă. După procesul de piroliză rezultă etilena şi propilena. Piroliza se făcea tot la Piteşti, iar prin două conducte subterane cele două materii prime ajung la Râmnicu Vâlcea, la combinatul chimic, materii prime care produc PVC şi policlorura de vinil, extrem de cerută la export un acele vremuri.
Astfel, în anii 70-80, apare un gigant industrial, un important obiectiv economic care leagă cele două platforme industriale Piteşti şi Râmnicu Vâlcea. În 1980, Râmnicul atingea 100.000 de locuitori datorită Oltchim. Numai aici lucrau 12.000 de angajaţi.
După privatizarea Petrom şi implicit a transferului Arpechim (producătoarea de naftă) din proprietatea statului în proprietatea OMV, anul 2003, conducerea Petrom închide Arpechim. Oltchim rămâne fără materie primă.
În structura acţionariatului Oltchim, apăruse un acţionar minoritar, PCC, care nu a dus la nimic bun. Conducerea combinatului doreşte preluarea secţiei de piroliză de la Piteşti şi pe viitor chiar a rafinăriei. PCC se opune.
Cheia Oltchim este deci rafinăria. Singura şansă a Oltchim era achiziţia nu doar a unei părţi de instalaţie, ci a întregii rafinării de la Piteşti, închisă de Petrom după privatizare, pentru că îi ajungea cea de la Brazi.
Încercările disperate ale conducerii Oltchim, ale politicienilor de Vâlcea, de a readuce Arpechim lângă Oltchim s-au lovit de opoziţia acţionarului minoritar PetroCarboChem (PCC). Unul dintre managerii PCC implicaţi la OLTCHIM este un fost ofiţer de informaţii polonez, Wojciech Zaremba, membru al Consiliului de Administraţie. PCC mai deţinea în Polonia un combinat similar, dar mult mai mic decât OLTCHIM, la Rokita. Zaremba este polonezul nr.1, cel care a dus o luptă aprigă cu administraţia Oltchim.

Polonezul nr. 2

Pe platforma Oltchim avem o altă companie chimică: USG, Uzina cloro-sodică. Ei împart cu Oltchim aburul tehnologic, apa şi energia produsă de CET Govora, centrala electrică, a treia companie de pe platformă. După privatizarea din 2002 (pe vremuri lucrau acolo cam 4.000 de oameni, acum doar 600), ajunge în posesia… polonezilor de la CIECH, iar firma e condusă de Witold Urbanowski. Al doilea polonez.
Ambele companii (adică implicit ambii polonezi), depindeau de energia electrică şi termică livrată de termocentrala Govora. Practic ambele sunt captive lanţului industrial gândit în 70 de comunişti. La rândul ei, termocentrala Govora avea o datorie istorică spre CE Oltenia, de peste 200 milioane de roni, datorie care creştea lunar datorită penalităţilor şi a faptului că Oltchim nu-şi plătea energia. Fiind director general la CEO, am hotărât să scap de problemă, transferând EMC Berbeşti la CET Govora, acest EMC provocând o lipsă permanentă de capital circulant (cash) pentru CEO. Adică plăteam salarii pentru 1.300 de oameni, amortismente, alte cheltuieli de carieră, şi încasam zero. Ar fi fost o operaţiune de extirpare a tumorii, a unor aşa-zise „capitaluri toxice”, închiderea unei răni vechi a CEO.
În toiul operaţiunii mă trezesc cu o vizită de la un emisar al lui Urbanovski, cu o propunere bombă. Propunerea suna aşa: ”nu o să fii în veci în stare să faci transferul carierelor de la Berbeşti, o să vezi. Mai bine vinde-ne nouă creanţa care o ai asupra CET. Nu-ţi dăm 200 de milioane, dar, uite, cam 50-60 poate ar fi posibil, că aşa, decât să ţii în casă o gaură neagră, mai bine iei ceva, acolo…”. Am zâmbit politicos, gândindu-mă cat de proşti am ajuns să fim consideraţi. Schema era simplă:
Cu 10-12 milioane de euro, creanţa CE Oltenia asupra CET Govora, Urbanovski cumpăra tot judeţul Vâlcea. Pentru că:
Executând creanţa, polonezul nr. 2 devenea practic proprietarul CET Govora (cum a făcut CEO cu CET Brăila). Sistând apoi energia către Oltchim, îl băga în faliment, creând o oportunitate imensă pentru Polonezul nr 1, Zaremba-PCC, să-l ia gratis. Fără energie, Oltchim valorează zero. Controlând CET, polonezii ar fi controlat toată platforma industrială consumatoare de energie termo-electrică, ba şi administraţia judeţului care ar fi fost la cheremul lor, ei fiind furnizorii de apă caldă şi căldură.
Dacă transferul carierelor reuşea, CET-ul primea o gură de aer, sau cel puţin mai rezista un timp, făcându-şi singur managementul resursei primare.
Apare însă bomba. Fondul Proprietatea votează împotriva transferului de cariere către CET Govora, propunând o divizare asimetrică, prin care să-şi crească procentul acţiunilor la CEO artificial (deşi peste tot clamau că nu mai sunt interesaţi de CEO, că e prost condusă, manager politic, nerestructurată etc.). Prin acest vot au încercat doar să ne anuleze opţiunile, rămânând doar cu varianta vinderii creanţei către Urbanowski, foarte apreciată de unii membri ai Consiliului de Supraveghere de la CEO.

Polonezul nr. 3

Dar cine conduce Fondul? Păi Grzegorz Maciej Konieczny, polonezul nr. 3. Despre acest Zgore Măceşu nr. 3 presimt că vom mai auzi în ţara asta, dar mi-e teamă că nu va mai fi de găsit.
Preşedintele CS-ului la CEO este schimbat cu această ocazie, fiind numit preşedinte un anume Spătaru, de profesie membru de CA-uri impus de liberali. Ocupaţia? Reprezentantul Selena, o firmă producătoare de spume poliuretanice din… aţi ghicit! Polonia! A dracului coincidenţă. Eu cred că domnul era Polonezul nr. 4. Deşi a venit cu misiunea clară de a vinde creanţa (aceasta e credinţa mea), n-a mai putut face nimic, pentru că, deşi fără aprobarea CS-ului, AGA, cu majoritate de voturi, în urma unei acţiuni în forţă CEO-Minister, a aprobat transferul.
Şi pentru un om normal, fără vreo pregătire specifică, punerea cap la cap a faptelor expuse mai sus te duce la o singură concluzie: nu pot fi coincidenţe! Sunt convins că au fost semnalate vreunui general sau colonel sau procuror sau… Şi judeţul Vâlcea şi judeţul Argeş şi judeţul Prahova (unde sunt rafinăriile) aveau şefi şi structuri SRI. Ce au făcut aceştia? Au dormit?
În niciun caz. Vă citez din presa vremii, Evenimentul-Zilei, noiembrie 2012:
“Curtea Supremă a decis la 16 noiembrie condamnarea cu executare a lui Corneliu Pâltânea într-un dosar de corupţie privind fraude cu produse petroliere. Adjunctul său şi fostul director al rafinăriei Astra Ploieşti au fost condamnaţi pentru corupţie. Decizia este definitivă, condamnaţii s-au prezentat la penitenciar.
Colonelul SRI (r) Corneliu Pâltânea fost Şef al Secţiei de informaţii a judeţului Prahova din cadrul Serviciului Român de Informaţii (SRI), a mai primit o condamnare: trei ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.”

Şi acum să trecem la oile noastre, la CEO.

Anii 2005-2008
Fondul Proprietatea (FP) votează în toate structurile din care face parte (consilii de administraţie, AGA) împotriva investiţiilor de mediu desulfurare şi şlam dens. Dacă ar fi reuşit blocajul, în 2013, toate termocentralele erau închise, toate carierele închise.

Anul 2011.
FP blochează apariţia companiilor energetice cu mixt de surse, care ar fi creat doi campioni energetici români cu mult mai puternici decât mulţi din jucătorii actuali din piaţă. România ar fi devenit un coşmar pentru Granzii producători ai Europei, fiind singura ţară care ar fi stabilizat un cost de producţie la coş sub 25$ pe MWH (studiul BP-Power 2007). FP blochează prin procese fuziunile, scoţând în faţă sindicaliştii.

Anul 2012.
FP este de acord (de fapt iniţiază) cu unirea tuturor producătorilor pe lignit, a tuturor carierelor, într-o firmă gigant, CEO. Astfel condamna la dispariţie întregul sector. Părţile bune ale CEO, adică termo Rovinari şi 4-5 cariere, sunt forţate să acopere găurile din restul entităţilor, în loc să se dezvolte. CEO e pus în mare dificultate de legislaţia adoptată în 2011, prin care statul subvenţiona aproape toate formele de energie cu excepţia cărbunelui. În acelaşi timp, FP are grijă să promoveze un statut al societăţii prin care toate hotărârile importante se iau cu 90% din voturi. Ei având 18%, au practic drept de veto.

Anul 2013.
Hotărârile de Guvern în favoarea CEO sunt imediat atacate în justiţie de FP. După ce pierd, atacă la Comisia Europeană.
FP votează împotriva investiţiei chineze pentru un grup nou la Rovinari (la fel cum face azi la Cernavodă).
FP blochează reparaţiile capitale la termo Rovinari, singura termocentrală profitabilă din CEO chiar şi în condiţii de concurenţă neloială.

Acţiunile FP împotriva CEO seamănă picătură cu acţiunile PCC contra Oltchim. Este drept, corupţia în Oltchim ajunsese notorie, tot ce intra şi ieşea din firmă era prin firmele directorului Roibu. Dar una-i una, alta-i alta. Conducerea CEO scăpase de Condescu şi gaşca de politicieni din toate partidele, căpuşele tradiţionale ale mineritului. Am găsit CEO cu 18.890 de angajaţi în 2012 şi l-am lăsat cu 15.400 în 2015. Termocentralele au rămas doar cu partea de producţie, la fel şi carierele. Au dispărut 1.000 de posturi TESA. Cheltuielile au scăzut de câteva ori. Au apărut organizări sindicale curate, care chiar luptau pentru CEO, iar reorganizarea a fost mult mai profundă ca la Hidro.

ÎN FIECARE AN AM AVUT PROFIT OPERAŢIONAL, EBITDA POZITIV.
Au transformat taxa pe CO2, certificatul adică, din taxă, în cheltuială materială, la fel ca şuruburile, electrozii, ţeava, pentru a putea modifica acest indicator.
Ne-am luptat în instanţe cu FP, iar în ianuarie 2016 am fi demonstrat la tribunal că FP a lucrat intenţionat împotriva CEO, blocând activitatea, şi am fi fost primii în istorie care ar fi cerut milioane de euro despăgubiri acţionarului minoritar.
De aceea, în decembrie 2015 ne-au îndepărtat pe toţi, iar caricaturile care au urmat au avut stipulat în referatul de numire „anularea acţiunilor în instanţă împotriva FP”. Directorul genearal Ciubotărică se laudă că a scăpat de arest preventiv pentru că a dus la judecători o scrisoare de la fostul Ambasador al SUA, Gitenstein, care-i şi el prin board-ul FP.

CEO a trecut razant pe lângă aisberg în iulie 2016.
La 30 aprilie 2017 vine alt gheţar, depunerea certificateloe de CO2. În 2016, coliziunea a fost evitată de Ilie, ultimul mohican. Schimbarea lui este o catastrofă greu de suportat pentru societate, ultima bombă cu efect întârziat lăsată de Cioloş-Soros în energie. În prima zi de funcţionare a noului Guvern va trebui adusă o echipă care să ştie să absoarbă cele două şocuri ale anului 2016: Certificatele de CO2 în aprilie şi NOx cu măsuri primare (nu mai e timp de altceva) în decembrie.

Directorului Pisc de la Rovinari, om cu 35 de ani de energie în spate, i-a fost preferat pentru postul de Director de Divizie un lipitor de afişe galben-portocalii. În Directorat există însă un personaj, miner de profesie, care la o negociere de preţ pe tona de cărbune, a cerut celor de la CET Timişoara 600 de lei pe tonă, că aşa ştia el preţul.
Aşa că „polonezii” nr. 5, 6, 7, 8, 9, 10 sunt la CEO. Prin directorat şi CS.

P.S. Unii din prietenii mei buni sunt sau au fost polonezi. Sunt una din naţiile pe care le respect profund, în opinia mea nr. 2 în Europa, după britanici, din multe puncte de vedere. Fostul ambasador în România este un om formidabil, la fel mulţi alţii. Lucrează pentru ai lor. N-am nimic cu oamenii.
Doar că mi-e ruşine cu ai mei.”

Întrebarea legitimă care se pune este de ce face abia acum Laurenţiu Ciurel aceste dezvăluiri, PSD-ul prietenului Victor Ponta fiind la guvernare în cam toate perioadele subliniate de el. De asemenea, fostul manager al CEO nu scrie un cuvinţel despre contractele de asistenţă juridică ale CA Şova şi asociaţii, indirect ale lui Ponta, în condiţiile în care, ca şi CET Govora SA, CEO avea departament juridic cu specialişti în domeniu angajaţi. Vom reveni cu amănunte.