Ca urmare a percheziţiilor desfăşurate vineri, 18 noiembrie a.c., de ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Vâlcea şi Structura centrală, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar faţă de S.V.O., agent-şef principal de poliţie în cadrul Poliţiei Oraşului Băile Olăneşti, cu atribuţii pe linie de poliţie rutieră, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi uz de fals.
Totodată, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de H.D., angajat la Primăria Oraşului Băile Olăneşti, cu atribuţii pe linie de casierie, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi abuz în serviciu-dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual şi uz de fals.
În fapt, în luna august 2015, inculpaţii S.V.O. şi H.D. i-au solicitat 1.000 de lei unei persoane pentru a-i achita o amendă contravenţională la regimul circulaţiei pe drumurile publice, în vederea restituirii certificatului şi plăcuţelor cu numerele de înmatriculare, reţinute de organele de poliţie ca măsură complementară. Ulterior, H.D. a întocmit, în fals, o chitanţă prin care atesta că a fost încasată amenda contravenţională la Primăria Oraşului Băile Olăneşti, chitanţă pe care agentul de poliţie a folosit-o la Serviciul Rutier Vâlcea pentru obţinerea plăcuţelor şi a certificatului de înmatriculare. Totodată, poliţistul a întocmit o chitanţă, în fals, prin care atesta că organele de poliţie au încasat contravaloarea amenzii, pe care a transmis-o funcţionarilor Primăriei Oraşului Băile Olăneşti pentru a se proceda la scăderea debitului respectiv.
De asemenea, în luna august 2016, inculpatul S.V.O. a încasat bani din amenzile contravenţionale aplicate şi nedepuse la organele fiscale, întocmind, în fals, documente justificative pentru sumele respective şi nu a întreprins demersuri de cercetare a unui accident rutier cu privire la care a fost sesizat şi în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a unei persoane.
Precizăm faptul că, pentru întocmirea probatoriului faptei, ieri, 18 noiembrie a.c., ofiţerii D.G.A., sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, au efectuat 5 percheziţii domiciliare la sediile a două instituţii publice şi la domiciliile unor persoane fizice, respectiv punctul de lucru al unei societăţi comerciale, fiind puse în executare 2 mandate de aducere. Simultan cu activităţile de percheziţie domiciliară au avut loc ridicări de înscrisuri de la instituţii publice din judeţul Vâlcea.
În cauză s-a beneficiat de sprijin de specialitate din partea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vâlcea.