Un bărbat în vârstă de 60 de ani din comuna vâlceană Runcu a murit miercuri dimineaţa (16 noiembrie), după ce şi-a dat foc în faţa primăriei în semn de protest faţă de tergiversarea punerii în proprietate asupra unui teren, potrivit MEDIAFAX.
Incidentul s-a petrecut miercuri, în jurul orei 5.30, când în primărie nu era personal administrativ. “La prima oră, a pus o substanţă inflamabilă pe el şi s-a incendiat. În urma unei sesizări, la faţa locului a ajuns o echipă operativă a IPJ Vâlcea. Se fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor producerii decesului”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu.
Viceprimarul comunei Runcu, Nicolae Stoica, a declarat că nu cunoaşte motivele care l-au determinat pe bărbat să recurgă la acest gest. “Nu ştim din ce cauză a făcut asta. Umbla numai cu reclamaţii şi cu astfel de probleme. A venit în faţa primăriei aproape dezbrăcat, în nişte pijamale, a pus benzină pe el şi şi-a dat foc”, a declarat viceprimarul.