Preşedintele clubului HCM Râmnicu Vâlcea, Marian Joiţa, dezminte public articolul apărut ieri într-o publicaţie locală, potrivit căreia, la finalul jocului cu HC Zalău, unele dintre jucătoarele echipei oltene au fost agresate de suporteri, fiind nevoie de intervenţia jandarmilor.
”Cu siguranţă, rezultatul şi evoluţia echipei noastre din meciul contra Zalăului i-a dezamăgit pe numeroşii suporteri ai handbalului, prezenţi duminică, în Sala Sporturilor Traian. Însă, după acest joc, nu a fost vorba de nici cel mai mic incident între suporteri şi jucătoare. Subliniem faptul că membrii galeriei susţin necondiţionat HCM-ul, atât la jocurile din deplasare, cât şi la cele de pe teren propriu, fiind aproape de echipa noastră şi la bine, dar şi în momentele dificile. Avem speranţa că suporterii noştri vor continua să susţină echipa şi împreună vom duce HCM-ul pe un loc cât mai bun în Liga Naţională. Avem sprijinul uneia dintre cele mai frumoase şi civilizate galerii din ţară şi acum este rândul nostru să o susţinem, atunci când este acuzată pe nedrept”, a declarat Marian Joiţa, preşedintele HCM Rm. Vâlcea.
În altă ordine de idei, echipa pregătită de Constantin Ştefan a plecat azi spre Roman, acolo unde mâine va întâlni CSM, în ultimul joc oficial programat în acest an. Meciul se va disputa joi, de la ora 17.00 şi nu este televizat.
Sport
16.11.2016
Handbal feminin, HCM Rm.Vâlcea
Marian Joiţa: Nu a existat niciun incident între suporterii noştri şi jucătoare!
Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >