Ultima Oră

Şpăgi de sute de mii de euro cerute şi primite de Ana Maria Pătru, conform DNA

Percheziţii DNA la Rm. Vâlcea la locuinţa preşedintelui AEP. Soţul Anei Maria Pătru ar fi încercat să fugă cu probe. Acţiunea vizează achiziţionarea unor softuri pentru alegeri.

Procurorii DNA din Ploieşti au făcut, marţi, percheziţii la locuinţa preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, Ana Maria Pătru, şi la sediul instituţiei, într-un dosar în care sunt investigate infracţiuni de trafic de influenţă şi spălare de bani, au declarat surse judiciare.

​Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de PĂTRU ANA MARIA, preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, iar la data faptelor vicepreşedinte al aceleiaşi instituţii - funcţie cu rang de secretar de stat, pentru săvârşirea a:

- 3 infracţiuni de trafic de influenţă
- 2 infracţiuni de spălarea banilor

​În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada aprilie-iunie 2008, suspecta Pătru Ana Maria, în calitate de vicepreşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (A.E.P.) – funcţie cu rang de secretar de stat - a pretins, iar în anul 2009 a şi primit de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, suma de 210.000 euro reprezentând contravaloarea unui anumit imobil situat în mun. Bucureşti. În schimb, aceasta a promis că va susţine derularea în bune condiţii a unui contract încheiat de acea societate cu A.E.P., precum şi că va susţine societatea să obţină şi să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a şi realizat.

În cursul anului 2009, suspecta Ana Maria Pătru a disimulat provenienţa sumei de 210.000 euro, prin folosirea unui circuit financiar fictiv constând în derularea unor operaţii comerciale între mai multe societăţi comerciale, între care firma beneficiară a contractului cu Autoritatea Electorală Permanentă şi o firmă controlată de Ana Maria Pătru prin soţul ei.

În cursul anului 2011, tot în calitate de vicepreşedinte al A.E.P., suspecta Pătru Ana Maria a pretins de la reprezentanţii aceleiaşi societăţi comerciale contravaloarea unui autovehicul marca Land Rover din care a primit suma de 15.000 euro, în schimbul promisiunii că va susţine derularea, în bune condiţii, a unor contracte de servicii, încheiate de societatea respectivă cu A.E.P. De asemenea, suspecta a promis că va susţine societatea să obţină şi să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a şi realizat.

În cursul anului 2011, în aceeaşi calitate de vicepreşedinte al A.E.P, suspecta Pătru Ana Maria a pretins şi a primit suma de 50.000 euro de la administratorul unei alte firme, intervenind în schimb la ministrul Economiei, astfel încât omul de afaceri să fie primit în audienţă, fapt care s-a şi întâmplat la scurt timp de la intervenţia Anei Maria Pătru.

Cu banii proveniţi din cele două fapte de trafic de influenţă descrise anterior a achiziţionat un autovehicul marca Land Rover, iar pentru a ascunde identitatea adevăratului proprietar şi beneficiarul real al bunului cumpărat, în acelaşi an, Pătru Ana Maria a înmatriculat autovehiculul pe numele unei alte persoane.

​Suspectei Pătru Ana Maria i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Soţul Anei Maria Pătru, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, ar fi încercat să fugă cu probe în timpul percheziţiilor făcute la domiciliul acestuia din Râmnicu Vâlcea, fiind oprit de poliţişti, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

"În cursul dimineţii de 15 noiembrie 2016, ca urmare a autorizării de către instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii în 4 locaţii situate în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Vâlcea, din care o locaţie se află în incinta unei instituţii publice, restul la domiciliile unor persoane fizice", transmite DNA.

Potrivit surselor citate, este vorba despre documente privind societatea pe care acesta a deţinut-o, în prezent radiată, actele fiind relevante pentru anchetă. Surse judiciare susţin că, prin intermediul firmei respective, Ana Maria Pătru ar fi primit sume de bani.

Ana Maria Pătru, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), vizată de un dosar al DNA privind suspiciuni de trafic de influenţă şi spălare de bani, conduce instituţia din anul 2012, anterior fiind vicepreşedinte. În 2009 a fost fotografiată alături de Traian Băsescu şi de liderii PDL.

Ana Maria Pătru deţine funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente din mai 2012, fiind votată în Parlament la propunerea PDL. Anterior, între 2007 şi 2012, a fost vicepreşedinte AEP, fiind susţinută de Administraţia Prezidenţială. Între 2005 şi 2007, a fost director coordonator al filialei sud-vest Oltenia a AEP.

Potrivit CV-ului postat pe siteul AEP, Ana Maria Pătru a absolvit în 2002 Facultatea de Drept a Universităţii Româno-Americane.

Potrivit declaraţiei de avere, Ana Maria Pătru deţine o casă de 330 de metri pătraţi şi două terenuri intravilane, cu o suprafaţă totală de 1.100 de metri-pătraţi, în comuna Vlădeşti, un apartament de 95 de metri pătraţi în Bucureşti şi un apartament de 80 de metri pătraţi în Râmnicu Vâlcea. Preşedintele AEP are o autoutilitară Dacia 1310 şi două ATV-uri. La capitolul datorii, ea a trecut două împrumuturi de câte 50.000 de euro, luate de la persoane fizice şi un credit contractat în 2014 la o bancă, în valoare de 30.044 lei. În ultimul an fiscal, Ana Maria Pătru a încasat un salariu total de peste 110.000 lei.

Potrivit presei, în noaptea alegerilor europarlamentare din 2009, Ana Maria Pătru a fost fotografiată şi filmată în timp ce se afla la masă cu preşedintele în funcţie Traian Băsescu şi cu liderii democrat-liberali, la restaurantul Pescăruş din Bucureşti. Ea şi-a făcut apariţia la restaurantul Pescăruş împreună cu liderii PDL. A fost condusă chiar de premierul de atunci, Emil Boc, şi a stat la masă alături de Monica Iacob Ridzi şi Vasile Blaga. Ea a replicat că a fost la acel eveniment în timpul ei liber şi că este prietenă cu mai mulţi oameni politici, printre care şi Elena Băsescu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...