Gheorghe Dumbravă, primarul comunei vâlcene Stoeneşti, vrea să crească gradul de atractivitate turistică al localităţii. În acest sens, administraţia publică locală a început deja să pregătească documentaţia pentru studii şi avize de specialitate necesare construirii unui ştrand cu apă sărată termală chiar în satul Stoeneşti.
“Există suprafeţele necesare foarte aproape de centrul administrativ al comunei, la doi paşi de drumul naţional (DN 67 Râmnicu Vâlcea - Târgu Jiu, n.r.), într-o zonă deschisă şi însorită. Studiile sunt necesare pentru a demonstra din punct de vedere tehnic că există sursa de apă necesară şi că poate fi exploatată în parametri tehnici optimi. De asemenea, vrem să amenajăm şi două terenuri de sport cu suprafaţă sintetică, la Şcolile Gimnaziale Stoeneşti şi Piscu Mare. Sunt fonduri europene accesibile atât pe proiecte turistice, cât şi pe zona de modernizare a infrastructurii rutiere şi de utilităţi”, explică Gheorghe Dumbravă.
În altă ordine de idei, primarul din Stoeneşti anunţă că angajaţii primăriei lucrează, în paralel, şi la documentaţia necesară proiectului de construire a unei grădiniţe cu program normal în satul Dobriceni.
Comuna Stoeneşti este situată în Subcarpaţii Vâlcii, la poalele Masivului Buila - Vânturariţa, în Depresiunea Dobriceni - Zmeurăt, pe valea râului Govora şi a afluentului său Cacova. Din centrul comunei sunt accesibile câteva trasee turistice, rutiere, forestiere sau pietonale, care duc către Schiturile Jgheaburi (satul Piscu Mare – comuna Stoeneşti), Pătrunsa (comuna vecină Bărbăteşti), Pahomie (Cheia – Băile Olăneşti), şi, mai departe, către culmile calcaroase ale Builei. Localitatea este traversată de DN 67 Râmnicu Vâlcea – Târgu Jiu.