Eveniment

Constantin Rădulescu: “Toţi copiii şi tinerii cu cerinţe educaţionale specifice trebuie să beneficieze integral de drepturile pentru hrană!“

Pentru a acoperi, până la sfârşitul anului, cheltuielile cu alocaţiile de hrană de care beneficiază copiii şi tinerii cu cerinţe educaţionale speciale, integraţi în învăţământul de masă din judeţul nostru, domnul Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, a solicitat premierului Dacian Cioloş, şi ministrului Finanţelor Publice, Anca Dana Dragu, suplimentarea, cu suma de 850 mii lei, a fondurilor alocate finanţării cheltuielilor reprezentând drepturi de care beneficiază copiii şi tinerii cu cerinţe educaţionale speciale din judeţul nostru.

Prin Hotărârea de Guvern nr. 432/2016, judeţului Vâlcea i-a fost alocată, pentru plata acestor drepturi, suma de 950 mii lei, însă, pentru a acoperi întreg necesarul de fonduri, de circa 1.800 mii lei, este nevoie de suplimentarea acestui buget cu suma de 850 mii lei.

„Acest sector, extrem de sensibil, care este asistenţa socială a copiilor şi tinerilor cu cerinţe educaţionale speciale, mă preocupă în mod deosebit şi, tocmai de aceea, voi face toate demersurile legale de care va fi nevoie pentru asigurarea alocaţiei de hrană pentru toţi beneficiarii ei. Sper ca la solicitările pe care le-am adresat, atât domnului Dacian Cioloş, primul ministru al României, cât şi doamnei Anca Dana Dragu, ministrul Finanţelor Publice, să primim un răspuns favorabil, iar la rectificarea bugetului pe anul 2016, să se aloce judeţului Vâlcea suma de 850 mii lei, de care avem nevoie pentru plata integrală a acestor drepturi”, a declarat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...