Profesorul Dăianu atacă direct problema deflaţiei. Cred că este singurul din BNR care nu se eschivează să spună că atunci când scad preţurile ai deflaţie şi nu inflaţie negativă. Se întreabă dacă rămânem în acest mediu cu preţuri care scad pe termen lung. O întrebare importantă, în special pentru cineva din conducerea BNR.
Opinia domniei sale prezintă câteva motive pentru care dinamica preţurilor va rămâne ori negativă ori foarte aproape de zero în perioada următoare. Sunt de acord cu mare parte dintre ele. În plus, profesorul Dăianu reprezintă o voce solitară în BNR când vine vorba despre ce trebuie să facă banca centrală în perioada următoare. Aici domnia sa şi cu mine gândim la fel, politica monetară trebuie să rămână relaxată în continuare atât timp cât rata inflaţiei, actuală şi estimată, rămâne sub ţintă.
Opinia mea nu ar trebui să fie ceva nou pentru cei care mă citesc, dar este o schimbare în ton la BNR şi aceasta trebuie notată. Chiar dacă este, deocamdată, doar o voce solitară.
Aici se opresc lucrurile pe care la am în comun cu opinia profesorului Dăianu. Văd două probleme. Prima, nu existănicio analiza a rolului politicii monetare din trecut în determinarea evoluţiei dinamicii preţurilor. A doua, o economie liberă nu produce natural inflaţie.
Între motivele expuse de Daniel Dăianu, pentru rata scăzută a inflaţiei nu se regăseşte şi politica monetară. Ciudat. Mai ales când opinia vine de la cineva care lucreazăîntr-o bancă centrală. Este adevărat că băncile centrale au abandonat total rolul formal al banilor în modelele lor. Acestea nu mai văd nicio valoare în analiza relaţiei masa monetară- preţuri. Cel puţin aşa se comportă.
De ce mă intrigă această omisiune a politicii monetare din explicaţia evoluţiei dinamicii preţurilor? Pentru că eu cred, şi este susţinut empiric, că inflaţia (o dinamică a preţurilor mai mare decât zero) este un fenomen monetar. Altfel spus, fără bani, nu ai cum să ai inflaţie. Pentru a înţelege ce se întâmplă cu dinamica preţurilor pe termen mediu şi lung în România, trebuie să înţelegem ce rol joacă politica monetară în economie. Pe termen lung, politica monetară este neutră, dar nu şi pe termen scurt. În acelaşi timp, termenul lung reprezintă un lung şir de termene scurte unul după altul.
Analiza rolului politicii monetare în determinarea preţurilor este necesară şi de preferat să fie făcută în afara băncii centrale. Retorica BNR până acum nu a făcut decât să prezinte politica monetară ca fiind optimă. Deşi realitatea, evoluţia ratei de inflaţie relativ la ţintă, arată altceva. În 10 ani de regim de ţintire directă a inflaţiei, BNR a nimerit ţinta într-un singur an, dar şi atunci în trecere. Cu toate acestea, până în momentul în care rata inflaţiei a intrat sub ţintă şi a rămas acolo, banca centrală credita politica monetară pentru scăderea ratei de inflaţie (chiar dacă inflaţia rămânea peste ţintă). Retorica s-a schimbat în momentul în care rata inflaţiei a intrat sub ţintă. Din acel moment, politica monetară nu mai explică evoluţia inflaţiei. Rata inflaţiei din acel moment nu mai era un fenomen monetar. Iar retorica BNR a fost pusăşi mai mult în dificultate când a apărut deflaţia, preţurile scad de la o perioadă la alta. A mers până acolo încât a negat că o scădere de preţuri înseamnă deflaţie şi a venit cu ideea de “inflaţie negativă”.
Este clar că nu putem să acceptăm această explicaţie. Şi, din păcate, implicit se regăseşte şi în opinia profesorului Dăianu. Este imposibil să credem că politica monetară este responsabilă doar pentru perioadele când rata inflaţiei scade, dar se află deasupra ţintei, iar situaţiile când scade şi se află sub ţintă alţi factori sunt responsabili. În plus, este bizar că BNR nu recunoaşte politica monetară ca explicaţie principală a ratării ţintei de inflaţie 10 ani la rând. Este bizar pentru că BNR spune că este singurul lucru pe care poate să-l facă.
Eu avansez două explicaţii. Politica monetară implementată de BNR a urmărit mai multe obiective concomitent şi nu avea cum să ducă rata inflaţiei la ţintă în astfel de condiţii. Motivaţia pentru un astfel de comportament poate să fie lipsa independenţei de politică sau chiar interes personal. Şi, politica monetară implementată de BNR a fost prociclică, iar după 2008 mult prea restrictivă pentru condiţiile economice din România. Dobânzile mici din acest moment, la toate scadenţele, nu arată că politica monetară este astăzi stimulativă, ci din contră, arată că a fost mult prea restrictivă în trecut.
Şi în această opinie redau, din nou, politicii monetare, dar mai ales masei monetare rolul primordial în determinarea nivelului preţurilor în economie. Pentru că,în caz contrar, dacă politica monetară nu explică dinamica preţurilor, atunci este evident că banca centrală trebuie desfiinţată.
P.S.: Voi vorbi într-o opinie separată despre ideea domnului Dăianu – o economie liberă produce natural inflaţie.
