Motto: „Dacă ţara trebuie să aibă un loc în concertul Europei, apoi nu va putea ajunge prin industrie, nici prin comerţ, decât numai prin învăţământ.” - Mihail Kogălniceanu

Pe nesimţite au trecut şi sesiunile examenului naţional de bacalaureat - 2016. Ca de obicei, cu bune şi cu rele. Partea mai puţin bună constând în faptul că, an de an, cele rele (în loc să se... spele) se tot repetă! Aşa s-a întâmplat şi în acest an la proba obligatorie a profilului (care este o probă scrisă, proba E) c)), susţinută miercuri, 6 iulie a. c. de candidaţii de la filiera teoretică (profil umanist, toate specializările) şi de cei de la filiera vocaţională (profil artistic, toate specializările; profil sportiv, toate specializările; profil pedagogic, specializările: bibliotecar-documentarist, instructor-animator, instructor pentru activităţi extraşcolare, pedagog şcolar; profil teologic, toate specializările).

Absolvenţii tuturor acestor filiere/profiluri au susţinut obligatoriu proba scrisă la ISTORIE (se evită sintagma Istoria Românilor, pentru a nu produce reacţii adverse din partea cetăţenilor români aparţinând unor minorităţi etnice), în limba română sau în limba în care au studiat. Trebuie precizat că istoria a fost studiată de către fiecare dintre candidaţi în minimum două ore pe săptămână, indiferent de filiera/profilul urmate. Programa pentru examen a fost elaborată pe baza programei disciplinei Istorie (pentru clasa a XII-a), care suferă de o concizie extremă. Pornind de la această programă succintă, se elaborează manualele aflate în uz pentru studierea istoriei în clasa a XII-a (actualmente fiind avizate... 7 manuale), dintre care, conform prevederilor Legii educaţiei, unul este ales şi recomandat elevilor de către fiecare profesor!

Şi pentru că „poveştile” istorice din manuale nu prea seamănă unele cu altele (fiind diferite de la autor la autor, de la o „şcoală” istorică la alta, de la manual la manual), manualele nu au aproape nimic în comun unul cu altul! Elevii învaţă folosind manualul, diferite auxiliare elaborate de aceleaşi versate colective de autori, iar elaboratorii subiectelor pentru examene folosesc doar... programa aia succintă! Din care nu mai înţelege nimeni nimic! Lucru valabil pentru toate programele şi manualele. Pentru că autorii lor îşi imaginează că finalitatea învăţământului liceal trebuie să asigure formarea unui absolvent care să deţină capabilităţile tuturor dascălilor săi! Ceea ce nu se poate! Absolventul de rând nu poate fi concomitent matematician, informatician, lingvist, sportiv performant, cunoscător şi utilizator al câtorva limbi moderne, chimist, fizician, astronom, istoric etc. Aşa se explică o parte din rezultatele slabe obţinute la bac în anii din urmă de către o bună parte a celor care se mai înscriu la acest examen. Deoarece pe spinarea unor absolvenţi normali, parte a unei societăţi care-şi tot caută limanul, sunt aşezate „poveri” prea mari!

Cele de mai sus nu-s decât o sumară prezentare a unei stări de fapt. Am făcut-o pentru a realiza că nu-i suficient să-i luăm în tărbacă pe unii sau pe alţii pentru a găsi o explicaţie oricum superficială a rezultatelor slabe de la acest examen. Cauzele-s mai complexe şi mai profunde, iar responsabilităţile trebuie căutate mult mai sus în ierarhie. Acolo unde, de obicei nu răspunde nimeni de nimic. Şi de unde pornesc „iniţiativele” tuturor reformelor ratate, pentru care nu răspunde niciun înalt funcţionar ministerial!

O parte din răspunsurile „hazlii” ale unor candidaţi se datorează tocmai modului în care sunt formulate cerinţele subiectelor date la examen. Care sunt greu, dacă nu imposibil de înţeles de către unii dintre candidaţii mai puţin familiarizaţi cu un asemenea sistem de evaluare. Motiv pentru care, pentru prima dată într-un asemenea demers, o să alăturăm cerinţa şi răspunsul, ca să înţelegem că responsabilitatea pentru asemenea „perle de (in)cultură” istorică nu revine exclusiv unor candidaţi care par a fi mai puţin dispuşi la efort intelectual.

Pentru că am participat şi la activitatea de soluţionare a unora dintre numeroasele contestaţii la istorie, provenite dintr-un judeţ vecin (lucrări corectate în judeţul Dâmboviţa), oferim şi un potpuriu de (contra)„reuşite” din lucrările candidaţilor contestatari, marcându-le cu majuscula C. Precizând că unii dintre profesorii care au corectat iniţial se pare că au dovedit o doză sporită de superficialitate sau de înţelegere greşită a noţiunii de „ajutor” (pe care au crezut că trebuie să-l acorde candidaţilor ale căror lucrări le-au fost repartizate spre evaluare), dezavuăm şi uşurinţa cu care mulţi dintre aceşti contestatari, fără a lua în calcul şi riscurile pe care le incumbă gestul lor (inclusiv acela al depunctării lucrării), folosesc în exces această oportunitate regulamentară.

1. Subiectul I (rezolvarea a 7 cerinţe pornind de la două surse /texte date):
cerinţa 1 (numirea unei puteri garante prevăzute în documentul B):
- „O putere garantă prevăzută în sursa B: Conferinţa de la Paris (1858)”;
cerinţa 5 (scrierea unei relaţii cauză-efect stabilită între două informaţii selectate din sursa B - referitoare la atitudinea unei puteri garante faţă de dubla alegere a lui Al. I. Cuza - precizând rolul fiecăreia dintre informaţii: cauză, respectiv efect):
C.: «În anul 1956 a avut loc „Convenţia de la Paris... tratatul de la Adrianopol din 1957... adunările ad-hoc din 1957”;
- „Cauza este procesul istoric de mare amploare în istorie, iar consecinţa este o cauză a acesteia. Cauză-efect este un proces logic adică una dintre acestea este determinată de acesta”;
cerinţa 6 (prezentarea câte unei acţiuni „din politică internă, respectiv din relaţiile internaţionale desfăşurate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea pentru dezvoltarea statului român modern”):
- „O acţiune din politica internă... în a doua jumătate secolului XIX este colectivizarea fiind reprezentată de agricultura de drepturile omului de parlament şi guvern”;
- „Vizita lui Alexandru Ioan Cuza la Istambul a avut loc în 1961”;
C.: „O acţiune politică internă în a doua jumătate a sec. al XIX-lea a fost participarea României la adunările ad-hoc din anul 1857”;
- „Politica internă a luat măsuri categorice şi atent dezbătute în vederea înfăptuirii unui stat român modern”;
- „Cuza a obţinut recunoaşterea unirii din partea Papei”;
cerinţa 7 (menţionarea unei constante în desfăşurarea faptelor istorice din cadrul relaţiilor internaţionale, la care a luat parte România la începutul sec. al XX-lea):
- „La începutul secolului XX România participă la cel de-al doilea război mondial alături de Antantă”;
- „O constantă în desfăşurarea faptelor istorice la care participă românia la începutul secolului al XX-lea în cadrul relaţiilor internaţionale este politica de distanţare faţă de URSS”;
- „În cadrul relaţiilor internaţionale, românia preia modelul Belgiei şi înlătură regimul comunist de la putere...”;
- „O constantă în desfăşurarea faptelor istorice la care participă România la începutul secolului al XX-lea este participarea la cel de-al doilea război mondial”;
- „O constantă în desfăşurarea faptelor istorice la care participă România la începutul secolului al XX-lea este primul Război Mondial”;
- „O constantă în desfăşurarea faptelor istorice la care participă România la începutul secolului al XX-lea este înţelegerea din Balcani”;
- „România participă în cadrul relaţiilor internaţionale din cauza stalinismului”.
C.: „Am fost atacaţi din ambele sensuri şi ne-au prins la mijloc”;
- „prima faptă istorică la care participă România la începutul sec. al XX-lea este închiderea lui Antonescu spre urmare a doua faptă istorică este hotărârea de apariţie a unui partid comunist”;
- „România intră în Primul Război Mondial de partea Antantei prin înţelegerea semnată de M. Kogălniceanu în vederea dobândirii autonomiei ţărilor române”;
-„În anul 1918, prin tratatele de la San Stefano şi Berlin, România îşi câştigă independenţa în plus, România participă contra Bulgariei, aliată Vienei într-o luptă”;
- „La începutul secolului al XIX-lea România participă la cele Două Războaie Mondiale”;
- „Participarea la NATO şi intrarea în Uniunea Europeană din anul 2007...”;
- „România urmărea să obţină prin aceste războaie balcanice unirea totală şi completă a Principatelor”;
- „Relaţiile internaţionale de la începutul secolului XX sunt constante, influenţând politica României, de exemplu preluarea modelului sovietic în perioada lui Gheorghe Gheorghiu-Dej”;
- „România participă la al doilea război balcanic (1913) cu scopul de a rezolva problemele cu maghiari. România este nemulţumită de atitudinea regelui maghiar faţă de românii din Transilvania.” O formulare identică (greu să fi avut ca provenienţă „informaţia” din mintea fiecărui candidat, indiferent de gradul de... plasticitate al acesteia) exista şi în alte lucrări.

2. Subiectul II (rezolvarea altor 6 cerinţe pornind de la un text dat):
cerinţa 5 (formularea, pe baza informaţiilor din sursa dată, a unui punct de vedere referitor la acţiunile lui Bogdan - întemeietorul Moldovei):
- „Bogdan a proclamat Moldova indepentă faţă de Ungaria”;
- „după părerea mea Bogdan a făcut ce trebuia”;
C: „Din punctul meu de vedere Bogdan era cel mai bun pentru că aducea fericirea”;
- „datorită presiuni Poloniei la est de Carpaţi regele ungar îl numeşte pe Bogdan la conducere...”;
cerinţa 6 (argumentarea - printr-un fapt istoric relevant - a afirmaţiei conform căreia românii s-au implicat prin acţiuni diplomatice în relaţiile diplomatice din sec. al XV-lea):
- „România a stat în neutralitate până în anul 1961”;
- „Un fapt istoric relevant... este bătălia de la Belgrad care s-a format datorită asaltului turcilor asupra Constantinopolului, astfel Iancu de Hunedoara a sărit în ajutor, Mahomed al II-lea eliberând Constantinopolul, relaţiile internaţionale s-au îmbunătăţit cu ajutorul lui Iancu de Hunedoara”;
- „în secolul XV România a luat parte la alegerile sultanului, deşi era înterzis, aşa că Mohamed a fost ales”;
- „În 1389 Mircea participă şi la Conferinţa de pace de la Paris”.
- „De exemplu, în secolul al XV-lea, domnul Mihai Viteazu (1593-1601)”;
- „În prima jumătate a secolului al XIV-lea, din punct de vedere diplomatic se afirmă câteva mari personalităţi ale evului mediu românesc: Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul”;
C.: „După răsturnarea regimului comunism în Decembrie 1883 România a făcut paşi importanţi pentru instaurarea cultului”;
- „Românii se implică prin acţiuni diplomatice când Ştefan cel Mare face un tratat de alianţă în 1875 cu regele Ungariei, Matei Corvin”;
- „Iancu de Hunedoara va încerca să organizeze la sud de Carpaţi, campania cea mai lungă”;
- „Principala dominaţie de sub care luptă statele române să iasă în sec. XV sunt Imperiul otoman şi Imperiul Austro-Ungar”;
- „Domnitorii români se aplică activ...”;
- „Ştefan cel Mare în sec. XV devine succesor regelui Cazimir IV iar mai apoi suzeran ”.

3. Subiectul III (elaborarea - în aproximativ două pagini - a unui eseu despre evoluţia României postbelice, având în vedere constituţiile adoptate în perioada comunismului, precum şi formularea unei opinii referitoare la evoluţia ţării la sfârşitul secolului al XX-lea şi susţinerea acesteia printr-un argument istoric):
- „România în secolul XIX datorită promisiunilor lui Ferdinand din primul război mondial a fost adoptată Constituţia din 1923, democrată”;
- „În concluzie, încă din cele mai vechi timpuri statul român a trecut de la o evoluţie, la alta. România a fost, este şi va fi un stat aflat într-o continuă evoluţie”;
- „România în perioada postbelică a avut o evoluţie reprezentativă pentru acea perioadă”;
- „În 1848 apărea prima constituţie totalitară, Constituţia din 1948, apărută pentru a consolida regimul impus de Gheorghe Gheorghiu-Dej”;
- „Cele mai revizuite au fost: Germania, Italia, Norvegia, Suedia, Finlanda, Danemarca, Cehoslovacia, Franţa, Rusia, Portugalia, Grecia, Spania”;
- „Constituţia din 1923 care susţinea drepturile şi libertăţile cetăţeanului în favoarea acestora. La 23 august 1944 a fost organizat un conflict de regele Mihai, condus de ţarul guvernului şi al ţării. Ion Antonescu nu a mai fost preşedinte... Apoi în perioada 1711-1718 Guvernul Sănătescu este înlocuit cu guvernul Rădescu.
Disidenţa anticomunistă. Nu a existat nici un eveniment antiotoman fără ca populaţia să opună rezistenţă. Conflictul dintre China şi Slovenia. Constituţia adoptată în perioada stalinistă a fost cea din 1866”;
- „România, după sfârşitul celui de-al doilea război mondial a avut parte de o dezvoltate considerabilă. Sprijinul armatei roşii şi evoluţia spre stalinism cât şi dictatura lui Gheorghe Gheorghiu-Dej i-a adus României anumite beneficii”;
- „Constituţia din perioada stalinismului adoptată în România a fost în 1938 fiind răspândită în toată Europa de Est”;
- „Constituţia din perioada stalinismului adoptată în România, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, este Constituţia din 1923”;
- „În opinia mea cel care a făcut totul posibil a fost domnitorul Alexandru Ioan Cuza care a făcut posibilă unirea ţărilor române şi România Mare. Fără el poate nu am fi ajuns în Uniunea Europeană”;
- „Constituţia din 1965 nu prevedea drepturile şi libertăţile cetăţeneşti ce a dus la numeroase revolte ale populaţiei. În concluzie, România la sfârşitul secolului XX a avut o istorie întunecată”;
- „Constituţia din 1948 a fost o constituţie autoritară în timpul lui Carol al II-lea”;
- „Constituţia din 1948 a fost adoptată în momentul în care a fost ales preşedinte al României, Gheorghe Gheorghiu-Dej”;
- „Constituţia din 1948 a fost condusă de Gheorghe Gheorghiu-Dej şi a fost promulgtă după modelul sovietic”;
- „În perioada stalinistă, în a doua jumătate a secolului al XX-lea a fost aprobată Constituţia din 1991, consolidată în 2003”;
- „Constituţia din 1948 s-a păstrat până în 1965 la venirea lui Nicolae Ceauşescu fiind schimbată în anul 1952, în timpul lui Iosif V. Stalin”;
C.: „România postbelică este romania dintre cele două războaie mondiale”;
- „Constituţia din 1948 este adoptată în urma instalării membrilor comunişti Rădescu şi Sănătescu”;
- „Constituţia din 1952 se baza pe monarhie, votul fiind universal”;
- „Una dintre cauzele externe era că în anul 1844 o parte din românia a fost invadată de armata sovietică. În anul 1945 Ţara Românească este pusă sub influenţa sovietică. Pe 30 decembrie 1948 premierul URSS, conducătorul SUA şi premierul britanic îi fac o vizită regelui Mihai. În concluzie România postbelică a cunoscut o perioadă de înflorire comunistă deoarece a folosit cenzura, a fost un singur partid şi poliţia secretă şi-a făcut apariţia. În 1989 partidul comunist cade împreună cu stalinismul în anul 1991.”;
- „Constituţia (din 1948, n.n.) prevedea ca regii erau aleşi timp de 4 ani, prin vot universal, dar numai bărbaţii aveau voie să voteze. După ce stalinismul a fost înlăturat, la conducere a venit comunismul”;
- „Aşadar, după 1989 democraţia apare, venind la conducere partide paşnice”;
- «Românii s-au afirmat în construirea României postdecembriste prin cântecul „Deşteaptă-te române”»;
- „După moartea lui Ceauşescu puterea este preluată de Ion Antonescu şi este reintrodusă o constituţie liberală în anul 1931”;
- „Prin Constituţie se stabileşte o linişte şi un program organizat”.
Desigur că este vorba de greşeli impardonabile, iar nu de simple omisiuni. Confuziile referitoare la amestecarea subiectelor/cerinţelor, plasarea greşită a unor cerinţe la alt subiect etc., aparţin candidaţilor.

N.B.: Niciunul dintre candidaţii aflaţi în asemenea situaţii jenante nu provine din licee tehnologice; toţi au frecventat cursurile unor colegii, licee teoretice, vocaţionale, sau cum s-or mai fi numind ele acum. Că doar aceştia susţin obligatoriu istoria la bac.
Trist este faptul că unii candidaţi, având pretenţia unor judecăţi de valoare, emit aserţiuni îndoielnice, precum cele de mai jos. Dacă ele reprezintă „contribuţia” profesională a unor profesori (care ar trebui să facă altceva în cadrul demersului lor didactic oficial), este cu atât mai grav, deoarece respectivii trebuie să se caute şi să fie căutaţi/inspectaţi. Deoarece au obligaţia etico-morală de a le explica elevilor ce rigori implică susţinerea acestui examen de maturitate. Una este să exprimi în privat/public nu ştiu ce opinie faţă de un eveniment istoric recent, alta este s-o oficializezi exprimând-o în clasă sau în lucrarea de la bacalaureat, ignorând cerinţa care stă în faţa evaluatorilor, care trebuie să puncteze doar „modalităţile corecte de rezolvare a cerinţelor”!
- «După părerea mea România sub conducerea lui Nicolae Ceauşescu ar fi ajuns o mare putere a Europei dacă nu şi-ar fi schimbat viziunea asupra comunismului în urma vizitei în Koreea (1971). Preluarea puterii la 1989 de anti-comunişti, o consider cea mai mare greşeală a poporului român. De la un stat dezvoltat, fără datorii s-a ajuns în câţiva ani la datorii uriaşe. Perioada postbelică a reprezentat o perioadă de dezvoltare a României şi nu o perioadă de regres. Regresul a început cu sfârşitul secolului al XX-lea după revoluţia de la 1989, atunci când „democraţia a vândut tot”»;
- «Consider sistemul lui Ceauşescu cel mai bun regim din istoria omenirii şi susţin cu tărie afirmaţia lui V. I. Lenin: „Comunismul este de 100 de ori mai bun decât capitalismul deoarece nu se bazează pe proprietatea privată, sursa tuturor relelor!”»;
C.: «Nicolae Ceauşescu şi-a încheiat anii de conducere pentru România şi astfel, că în anul 1989, va fi înfrânt de către populaţia comunistă, devenind cu această dată supus în faţa unui zid, fără drept de replică şi de a aduce argumente succinte despre situaţia dată. Nicolae Ceauşescu a reprezentat în timpul conducerii sale prin numirea acestuia pentru Partidul Socialist România, devenind conducător dar şi reprezentant cu adevărat „erou al neamului”».
Asemenea opinii au fost identificate de colegii evaluatori şi în alte lucrări, ele neavând nimic în comun cu soluţionarea cerinţei de a formula „un punct de vedere referitor la evoluţia României la sfârşitul secolului al XX-lea şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric”, punctajul aferent trebuind să fie acordat doar ca urmare a susţinerii punctului de vedere formulat „printr-un argument istoric - prezentarea oricărui fapt istoric relevant”.
Precizăm că materialul selectat de noi provine din 80 de lucrări (din circa 550), dintr-unul din judeţele patriei, iar cel de la contestaţii provine din lucrări dintr-un alt judeţ.
Având în vedere tipologia principalelor greşeli făcute de către candidaţi, gradul mare de repetabilitate al acestora (de la an la an), posibilitatea atribuirii lor unui număr redus de factori (printre care - la loc de cinste - se află şi dezinteresul unora dintre profesori), precum şi neimplicarea multor elevi în însuşirea unui bagaj minimal de cunoştinţe necesar promovării examenului la istorie etc., se impune cu necesitate implicarea tuturor celor care au responsabilităţi la nivel ministerial, pentru a face ca asemenea fenomene să nu se mai repete.
Restructurarea programei pentru bacalaureat (prin înlocuirea unor teme care nu contribuie la atingerea finalităţilor prevăzute de lege pentru învăţământul liceal), alocarea unui număr sporit de ore pentru pregătirea la clasă a examenului, implicarea efectivă a personalului didactic în desfăşurarea unor activităţi remediale cu elevii care susţin obligatoriu acest test de maturitate la istorie etc., sunt doar câteva dintre posibilele direcţii de acţiune. Care trebuie să stea în atenţia tuturor celor responsabili, indiferent de locul în care îşi desfăşoară activitatea. Pentru că şi responsabilitatea eşecului trebuie împărţită, nu doar foloasele, de care beneficiază doar unii şi - de fiecare dată - aceiaşi.

În loc de concluzii: 1. Rezultatele slabe de la bacalaureat reflectă stadiul de involuţie al societăţii româneşti contemporane (învăţământul fiind doar o parte a unui complex angrenaj social, care nu poate funcţiona autonom, aşa cum îşi imaginează unii politicieni de Dâmboviţa/Olt/Olăneşti);
2. Dezinteresul multora dintre elevi pentru învăţătură este, de asemenea, o constantă a acestor timpuri, fiind produs de cauze profunde, a căror rezolvare nu este nici ea în puterea personalului didactic;
3. Combaterea unor fenomene precum absenteismul, abandonul şcolar etc. (prin aplicarea fermă a măsurilor regulamentare prevăzute pentru aceste abateri), nu se poate realiza în condiţiile în care slăbiciunile manifestate de unele dintre conducerile unităţilor de învăţământ nu sunt evitate prin consolidarea autorităţii acestora, ca urmare a organizării concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de conducere din şcoli (cum nu s-a mai întâmplat din anul... 2008 încoace);
4. Reformarea unui sistem de o asemenea importanţă socială nu se poate face fără cointeresarea materială a tuturor salariaţilor din sistemul educaţional; cât timp guvernanţii nu vor renunţa la concepţia păguboasă de a considera că din lipsă de alternativă majoritatea dascălilor este obligată să presteze pe doi bani, nu se va putea face niciun pas înainte;
5. Învăţământul modern nu se mai poate face la umbra copacului din curtea bisericii şi fără dotări corespunzătoare (a trecut vremea Calului Bălan); ceea ce se aşteaptă de la şcoala românească depăşeşte posibilităţile actuale ale acesteia de a face;
6. Nealocarea anuală pentru educaţie a acelui procent de „minimum 6% din PIB” (aşa cum s-a prevăzut în legislaţie încă din anul 2004), nu face altceva decât să contribuie la acutizarea unei stări de fapt, mărind decalajul existent în domeniul educaţional între România şi „colegele” acesteia din Uniunea Europeană;
7. Una din cauzele stării actuale a învăţământului o reprezintă insuficienţa resurselor, fără de care sistemul nu poate funcţiona mulţumitor. Calitatea profesională nesatisfăcătoare a unei bune părţi a personalului didactic se datorează tocmai subfinanţării acute. Nu poţi atrage şi menţine în învăţământ „crema” absolvenţilor universitari şi să-i pretinzi ca - după atâţia ani de şcolarizare - să producă un act educaţional de înaltă calitate pentru un salariu de mizerie. Viitorii profesionişti din educaţie trebuie să fie racordaţi la metodele şi tehnologiile moderne - care să le uşureze activitatea didactică - măsuri care nu-s sustenabile doar printr-un sistem de finanţare centrat exclusiv pe elev. Aşa cum o reformă structurală nu se poate face fără bani, nici o infuzie masivă de fonduri în sistem nu ar determina transformarea automată a acestuia într-unul performant. Dacă nu vor fi folosiţi eficient, alimentând în continuare „buzunarele” fără fund ale corupţilor, dacă vor fi lăsaţi la dispoziţia unor administraţii locale incompetente, indiferent de numărul lor, banii nu vor fi niciodată suficienţi. Doar printr-o alocare transparentă şi o utilizare eficientă s-ar putea evita scurgerea banilor în „nisipul” unei birocraţii interesate şi corupte;
8. „Floarea rară” reprezentată de rezultatele internaţionale obţinute de către doar câteva zeci de olimpici superdotaţi (scoşi de la activităţile didactice curente, constituiţi în loturi „antrenate” de personal didactic universitar etc.), nu reprezintă barometrul de vreme bună al învăţământului românesc contemporan; este doar o reminiscenţă a unei mentalităţi revolute, conform căreia „suntem (printre) cei mai buni” din lume! Chiar dacă, procedând astfel, nu facem altceva decât să-i „antrenăm” pe câştigători pentru a-şi vinde mai uşor şi mai bine forţa de muncă în occident (fără ca acum să mai cuantifice şi pretindă cineva contravaloarea eforturilor făcute de societate pentru formarea lor profesională); împăunându-se cu aceste rezultate sporadice, guvernanţii „scapă” (intenţionat!?) din vedere starea reală a sistemului de învăţământ preuniversitar;
9. Strigătele în pustie şi argumentele calpe ale perdanţilor dintr-un învăţământ superior care, în loc să se reformeze şi adapteze acestei crude realităţi, (reprezentată de scăderea drastică a numărului absolvenţilor de liceu cu diplomă de bacalaureat), a ales varianta şcolarizării cu anasâna a tuturor loazelor, au doar darul să susţină falsa impresie că România are nevoie acută de un număr din ce în ce mai mare de asemenea absolvenţi, ca şi cum nu ar conta şi calitatea acestora!
P. S.: I. Ar fi greşit să considerăm că doar candidaţii şi foştii lor profesori sunt vinovaţi pentru toate erorile de mai sus. Desigur că aceştia au partea lor de vină. În cazul în speţă, aşa cum s-a întâmplat şi la alte materii (la prima sesiune din acest an), vinovăţia aparţine şi unora dintre cei care sunt retribuiţi ca să elaboreze subiectele pentru aceste examene. Şi anume salariaţii S.N.E.E.! Aceştia nu au precupeţit niciun efort pentru a... greşi subiectul al III-lea de la Istorie, care solicita elaborarea unui eseu despre „Evoluţia României postbelice” (temă distinctă în programa de Bac, având alte posibile cerinţe)! Pe care au asezonat-o cu cerinţe de la altă temă din programă „Constituţiile din România”, printre care: menţionarea a două cauze ale adoptării Constituţiei din 1948; precizarea constituţiei adoptată în perioada stalinismului şi menţionarea a două caracteristici ale acesteia; prezentarea unei trăsături a constituţiei adoptată în timpul naţional-comunismului; formularea unui punct de vedere referitor la evoluţia României la sfârşitul secolului al XX-lea.
Nu trebuie să fii mare profesionist ca să-ţi dai seama că prin temă - aşa cum a fost ea formulată - s-a cerut una (temă care avea o cu totul altă structură/alte cerinţe, cărora le-au răspuns cei mai mulţi dintre candidaţi), iar cerinţele care urmau să faciliteze elaborarea/corectarea temei date erau de la o cu totul altă temă!
Din două una: ori „elaboratorii” subiectului erau în necunoştinţă de cauză (caz în care trebuie să-i trimită cineva la catedra... rezervată) sau, din dorinţa de a pune probleme candidaţilor, au urmărit să facă un subiect cu schepsis. De-o fi una, de-o fi alta, pe toţi cei responsabili de această situaţie, trebuie să-i îndemne cineva cu mâna la... plecare! Deoarece Subiectul III era de 30 de puncte, a căror neacordare candidaţii nu o pot imputa profesorilor evaluatori, care erau ţinuţi să respecte baremul de evaluare şi de notare! Care le pretindea să puncteze numai răspunsurile la cerinţe, aşa cu fuseseră formulate. Răspunsuri care lipseau din cele mai multe lucrări deoarece candidaţii ţinuseră cont numai de titlul temei, pe care o trataseră in extenso! Dar despre această situaţie impardonabilă nu spune nimeni nimic! Doar unii dintre candidaţii nemulţumiţi şi profesorii lor mai zic câte ceva pe la colţuri. Aşa se explică numărul mare de note mai mici decât cele acordate iniţial, pe care le-au obţinut la contestaţii mulţi dintre autorii acestora. Dacă unii dintre profesorii care au evaluat iniţial au punctat tratarea unor cerinţe inexistente la subiectul III (dar care respectau structura temei pretinse, aşa cum era prevăzută în programa pentru Bac), evaluatorii din centrele regionale de contestaţii au depunctat (pentru că aşa cerea baremul de evaluare şi de notare)! Din acest motiv, deşi s-au făcut multe contestaţii la istorie, marea majoritate a acestora nu a produs efectele scontate de către autorii lor.
II. Unii dintre termenii utilizaţi pentru formularea cerinţelor erau cel puţin ambigui. De exemplu, menţionarea a două „caracteristici”[1] ale constituţiei din perioada stalinismului (cea din 1952), sau prezentarea unei „trăsături”[2] a constituţiei adoptată în timpul naţional-comunismului (cea din 1965), nu au fost înţelese corect de către unii dintre candidaţi. Deşi solicitarea viza probabil referiri punctuale la fiecare dintre cele două constituţii şi nu compararea unora dintre prevederile acestora sau reflecţii despre prevederile fiecăreia dintre ele. Oricum, subiectul era departe de a avea un rol formator, nefiind vorba de un examen de istoria dreptului/drept constituţional.
Conform unei tradiţii păguboase (referitoare la derularea acestui important examen de sfârşit de ciclu), „câinii” latră degeaba, iar toţi cei care au anumite responsabilităţi oficiale asistă pasivi la trecerea... caravanei.
Prevăd că şi acum, ca de fiecare dată, nu se va întâmpla nimic. Ca şi cum soluţionarea acestor deficienţe nu figurează în fişa postului nici unui funcţionar public din ministerul educaţiei!

___________________________________
[1] Característic, -ă, caracteristici,-ce, s. f., adj. 1. S. f. Însuşire specifică predominantă, proprie unei fiinţe, unui lucru, unui fenomen etc. şi care diferenţiază o fiinţă de alta, un lucru de altul. 2. Adj. Care constituie trăsătura distinctivă a unei fiinţe, a unui lucru sau a unui fenomen. 3. v. reprezentativ. 4. v. semnificativ. 5. Care întruneşte trăsături ce individualizează; tipic; specific; distinctiv; propriu. /<fr. caractéristique
[2] Trăsătúră, trăsături, s. f. 1. Linie caracteristică a feţei unei persoane. Aspect esenţial al caracterului sau al personalităţii cuiva. Aspect caracteristic general al unei opere, al unei doctrine, al unui fenomen, al unei activităţi, al unei epoci etc. 2. Linie trasă (cu o singură mişcare) pe hârtie cu creionul, cu tocul etc. Tras + suf. -ătură.