Eveniment

Zece artişti participă la ediţia a treia a taberei de pictură “Măldăreşti plein-air”

Ca şi în ediţiile precedente, lucrările realizate vor alcătui o expoziţie temporară cu vernisajul pe 11 octombrie a.c., în incinta Complexului Muzeal Măldăreşti

Dumincă, 2 octombrie, cea de-a treia ediţie a taberei de pictură “Măldăreşti plein-air” şi-a deschis porţile pentru zece artişti veniţi ca, prin talentul şi măiestria lor, să dea un plus de culoare unor locuri încărcate de istorie. Organizatorii, Muzeul Judeţean “Aurelian Sacerdoţeanu” Vâlcea şi Asociaţia “Nadia Duca” Horezu, cu sprijinul Consiliului Judeţean Vâlcea, confirmă că la ediţia din acest an vor participa artiştii Gheorghe Coman, Ileana Dragomirescu, Corneliu Drăgan-Târgovişte, Gabriela Drăghici, Ion Drăghici, Ioana Mihăiescu, Sever Mitrache, Doina Moisescu, Sorin Nicodim şi Mihai Şerbănescu. “Acţiunea se derulează timp de zece zile, în care natura şi împrejurimile cu tot ce au mai frumos vor coborî pe pânzele acestora. Lucrările realizate aici vor putea fi apoi admirate în cadrul unei expoziţii temporare pe care o vom vernisa pe 11 octombrie 2016 în incinta Complexului Muzeal Măldăreşti. Cu acest prilej, îi invităm pe cei interesaţi să ne treacă pragul ca, împreună, să ne putem bucura de aceste crâmpeie de artă autentică”, susţine Liliana Beu, director adjunct.
Iniţiativa are loc într-o perioadă în care o altă componentă a Muzeului “Aurelian Sacerdoţeanu” Vâlcea, Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni, găzduieşte expoziţia “Ceramica de Vlădeşti. Autenticitate şi valoare” (1 - 31 octombrie).

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...