Steaua începe mai bine şi deschide scorul prin De Amorim, care fructifică centrarea lui Tamaş. Treptat, oltenii se apropie tot mai tare de careul Stelei şi reuşesc un gol de moral înainte de pauză, când Vătăjelu primeşte mingea pe viteză şi şutează la colţul lung, bară-gol.
Susţinută din peluză de mai bine de 1.500 de fani, Craiova iese pe teren în partea a doua cu Bancu, dar ocaziile lipsesc. Terenul face imposibil jocul cu pase, aşa că tot lansările în adâncime sunt cheia. Toşca nu se înţelege cu Tamaş, iar Măzărache ajunge o fracţiune de secundă prea târziu la întâlnirea cu un gol sigur. Pe acest fond, Ivan îşi încalcă promisiunea de a marca şi îşi îngroapă echipa, după ce pierde prea uşor o minge, Tamaş scapă pe contraatac şi centrează, iar Acka are o bâlbă cât toate zilele şi pune mâna pe minge. Reluările tv au arătat că stoperul Craiovei a comis henţ în afara careului, dar tuşierul Ghinguleac a gafat grosolan şi a mutat faza în careu. Penalty executat şi transformat de Boldrin, pentru 2-1.
Craiova forţează egalarea, Vătăjelu şi Băluţă sunt de departe cei mai buni jucători ai Craiovei, în timp ce Ivan strică aproape fiecare minge care ajunge la el. Nervozitatea creşte, Nuno Rocha plonjează în careu şi cere penalty, dar centralul fluieră finalul. Steaua rămâne lider, dar se duce la şase puncte în faţa Craiovei.
De remarcat după acest meci şi debutul lui Vladimir Screciu la Liga 1, consemat la doar 16 ani şi 8 luni, cel mai tânăr jucător din acest sezon al primului eşalon. Screciu a intrat în ultimele 8 minute ale meciului, înlocuindu-l pe Măzărache.
Marcel Popescu îl acuză pe Reghecampf că a sărit să îl lovească
Preşedintele CS U Craiova, Marcel Popescu, susţine că antrenorul Stelei, Laurenţiu Reghecampf, l-a înjurat şi a sărit la bătaie. Totul s-a întâmplat în zona vestiarelor, sub privirile observatorului Viorel Ilinca. „A fost ceva incredibil la vestiare, eu ieşisem, îi felicitasem pe băieţi că s-au dăruit. Nu concep şi nu puteam să cred ce s-a întâmplat în zona mixtă, când antrenorul Stelei înjură ca la uşa cortului, îşi permite să dea ca ultimul boschetar cu capul. Îl vede Viorel Ilinca, observatorul de la Ligă, şi nu îi vine să creadă, înjura printre dinţi, golăneşte. Să vină antrenorul Stelei să nu fie oprit de nimeni şi să se comporte în felul ăsta şi verbal şi cu tentativa de a sări la bătaie, nu se poate. Era un eveniment în care el, până la plecare, e antrenorul echipei Steaua şi eu preşedintele Craiovei. Zona mixtă este între vestiare, a început să înjure, a venit şi a vrut să lovească. A venit Viorel Ilinca, dar lucrurile au luat-o razna”, a declarat Marcel Popescu.
Gigi Mulţescu: ”Un arbitraj inimaginabil”
Gigi Mulţescu, antrenorul craiovenilor, a vorbit la finalul meciului de pe Naţional Arena despre cele 90 de minute jucate împotriva vicecampioanei, iar discursul tehnicianului s-a învârtit în jurul greşelii comise de Radu Petrescu. Mulţescu spune că eroarea nu este o coincidenţă. „Pentru mine e un deja-vu! La Timişoara am avut la fel, două penalty-uri clare neacordate. Mai e vreo coincidenţă? Eu nu cred în coincidenţe. Nu are niciun rost să mai continuăm să discutăm, pentru că ne batem cu morile de vânt. E inimaginabil! Nu a văzut toată lumea?”, a protestat Mulţescu. Tehnicianul crede că echipa sa merita cel puţin o remiză. ”Un punct ar fi fost meritat. Sigur, nu am avut precizia să înscriem golul doi, dar, din câte am înţeles, a fost penalty la Rocha. A contat valoarea, dar şi faptul că am fost surprinşi în prima repriză. Am avut, totuşi, acţiuni, am urcat la cârma jocului, am avut ocazii, am dat şi gol. Până la acea fază meritam să înscriem noi golul doi. Trebuie să învăţăm să jucăm împotriva a 14 jucători”, a spus Mulţescu.
Sport
04.10.2016
Craiova, răpusă de un arbitraj tendenţios
CS U Craiova a pierdut pe Naţional Arena, 1-2 cu Steaua, meciul fiind decis de un penalty inventat de asistentul Ghinguleac, care a mutat henţul lui Acka în careu
Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >