Prin intermediul unei interpelări adresate Ministerului Energiei, deputatul Cristian Buican atrage atenţia decidenţilor guvernamentali de faptul că de mai bine de doi ani de zile nu au mai fost scoase la licitaţie lucrări de introducere de reţele de gaze naturale. Necesitatea introducerii acestui tip de serviciu public se simte mai ales în localităţile din jurul municipiilor reşedinţă de judeţ, acolo unde s-au construit parcuri industriale.
Un astfel de caz este şi comuna Budeşti din judeţul Vâlcea, localitate ce în ultimii ani a înregistrat o evoluţie semnificativă a atractivităţii din punct de vedere investiţional prin creşterea calităţii serviciilor publice oferite. Preşedintele liberalilor vâlceni, deputatul Cristian Buican, i-a transmis Ministrului Victor Vlad Grigorescu faptul că parcul industrial din această localitate găzduieşte o importantă companie din domeniul auto, investiţie inaugurată în luna septembrie 2016, una din cele mai mari investiţii străine din România din acest an şi că există şi alte companii care ar dori să învestească în această zonă, însă condiţionează aceste investiţii de existenţa reţelor de gaze. Şi din punct de vedere al calităţii serviciilor publice oferite către populaţie această localitate a înregistrat o creştere semnificativă, foarte mulţi cetăţeni din municipiul Râmnicu-Vâlcea alegând să se mute aici. Toate aceste elemente ar trebui să ducă la o creştere a gradului de urbanizare a acestei comune, unul dintre serviciile indispensabile unei astfel de administraţii publice locale pentru continuarea căii dezvoltării durabile este introducerea reţelei de gaze naturale.
Parlamentarul liberal, Cristian Buican, a subliniat că prevederile Legii energiei electrice şi a gazelor naturale obligă Ministerul Energiei să scoată la licitaţie introducerea şi concesionarea serviciului public de distribuţie a gazelor naturale, la solicitarea administraţiilor publice locale, cu avizul ANRE.
Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, consideră că introducerea reţelei de gaze la Budeşti este obligatorie pentru continuarea atragerii de investitori şi i-a solicitat Ministrului Energiei să îi prezinte motivele întârzierilor nepermis de mari privind demararea procedurilor de licitaţie, măsurile pe care le are în vedere pentru deblocarea acestei situaţii, precum şi prezentarea unui calendar investiţional privind introducerea reţelei de gaze naturale în comuna Budeşti.
„Atragerea de investitori reprezintă principalul motor al unei dezvoltări durabile sănătoase, iar judeţul Vâlcea are nevoie de noi investitori. Aceştia nu vor veni dacă nu le asigurăm 2 lucuri simple: infrastructură rutieră şi servicii publice de calitate (apă, canal, gaze). Nu înţeleg de ce la nivel de Minister s-a blocat acest demers al administraţiei publice din Budeşti, de introducere a reţelei de gaze, şi l-am chemat pe ministrul Victor Vlad Grigorescu să îmi explice. De obicei, solicit răspuns scris la interpelările mele, însă acum am cerut să vină în Parlament să îmi explice. Atragerea de noi investitori la Budeşti ar trebui să fie un deziderat judeţean şi îmi pare rău să văd lipsa de reacţie a autorităţilor judeţene privind deblocarea acestei situaţii”, a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.