Începutul de săptămână a fost marcat şi de primele audienţe publice pe care preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea le va organiza lunar. Startul a fost dat în comuna Suteşti, iar audienţele au reprezentat o noutate în acest domeniu al relaţiei dintre instituţie şi cetăţean.
Deoarece în prima parte a programului de audienţe preşedintele Consiliului Judeţean a mers la locuinţele unor cetăţeni pentru a acorda audienţe, în partea a doua a programului de audienţe, alături de doamna primar Carmen Lixandru Florentina, preşedintele Constantin Rădulescu a fost prezent, împreună cu angajaţi din aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean, la sediul primăriei Suteşti, pentru a acorda audienţe.
"Problemele sunt diverse şi ţin de viaţa de zi cu zi a oamenilor. Chiar dacă unele dintre solicitări sau sesizări nu ţin de instituţia noastră, avem datoria să îi îndrumăm şi să-i ajutăm pe oameni. Mi-au fost semnalate, din nou, problemele legate de ravagiile pe care le fac porcii mistreţi în recolte, probleme legate de infrastructura de drumuri, dar şi o serie de dificultăţi pe care oamenii le întâmpină în relaţia, spre exemplu, cu Ocolul Silvic. Astfel, potrivit solicitărilor cetăţenilor, am constatat că, deşi suntem în prag de iarnă şi oamenii au nevoie de lemne, aceştia sunt purtaţi din uşă în uşă pentru a obţine aprobări. De asemenea, ne-a fost solicitată implicarea în repartizarea unui cadru didactic specialist logoped, deoarece în comuna Suteşti sunt mai mulţi copii care au nevoi speciale. Interesant este că mulţi dintre cetăţenii prezenţi la audienţe s-au arătat preocupaţi de modul în care arată localitatea şi au solicitat să fie dispuse măsuri prin care să fie implicaţi toţi locuitorii în îngrijirea spaţiilor din faţa propriilor gospodării, fapt ce ar duce la înfrumuseţarea comunei. Îi mulţumesc doamnei primar pentru modul în care am reuşit să organizăm aceste prime audienţe publice!", a declarat Constantin Rădulescu, preşedinte Consiliul Judeţean Vâlcea.