Sport

Fotbal, Liga a II-a, Dacia Unirea - CSM Rm.Vâlcea 0-1

Florin Costea resuscitează CSM-ul!

Florin Costea (31 ani) a redebutat azi cu succes la CSM Râmnicu Vâlcea, marcând golul care a adus victoria echipei sale la Brăila, scor 1-0 cu Dacia Unirea.
Având şi banderola de căpitan, atacantul originar din Drăgăşani, Florin Costea a marcat în minutul 39, cu un şut din marginea careului, după o pasă cu călcâiul venită de la Mihai Dina. Un gol superb după o fază reuşită de către cei doi atacanţi, care au mai evoluat împreună şi la Craiova!
După ce a debutat în Liga a II-a la Rarora, Fl. Costea mai jucase în cinci meciuri pentru CSM Râmnicu Vâlcea în anul 2005, reuşind cinci goluri, după care a fost achiziţionat de Universitatea Craiova. ”Este cel mai important jucător al clubului din ultimul deceniu, ne ajută şi pe teren, dar şi ca imagine. Mă bucur enorm pentru debutul lui Florin, îşi dorea foarte mult să ajute echipa şi a reuşit din plin. Am făcut o primă repriză foarte bună la Brăila, pe terenul unei echipe bune, a doua parte am mai slăbit ritmul, dar este foarte important că am câştigat”, a declarat managerul din Zăvoi, Lucian Munteanu.
La CSM s-a mai consemnat astăzi un debut, cel al portarului Cătălin Cabuz, împrumutat de vâlceni de la Viitorul.
Astfel, după trei eşecuri consecutive, echipa lui Jerry Gane obţine primul succes în deplasare din acest sezon, 1-0 cu Brăila, şi dă semne de reviriment. De remarcat faptul că Dacia Brăila a cedat primele puncte din acest sezon pe teren propriu, în care reuşise trei victorii acasă.
După victoria obţinută azi la Brăila, trupa lui Jerry Gane a urcat în afara zonei retrogradării, iar sâmbătă, de la ora 11.00, joacă în Zăvoi cu Metalul Reşiţa.

Dacia Unirea Brăila - CSM Rm. Vâlcea 0-1 (0-1)

A marcat: Fl. Costea 39

Dacia Unirea: Cr. Mitrea - Gab. Niţă, L. Ivan, Olenic (Frunză '60), Stănciulescu (cpt.) - D. Oprea (Calu '82), Rz. Adăscăliţei (M. Enciu '60) - C. Roşu, Puşcaşu, Necoară - Al. Muscă.
Antrenor: Alin Pânzaru

CSM: Cabuz - Samson (C. Cristea '83), Ct. Pîrvulescu, I. Neag, D. Dumitraşcu - Oct. Vasile, Piscanu, D. Stana (I. Marian '90), S. Drăghici (Ad. Cârstea '70) - M. Dina, Fl. Costea (cpt.). Antrenor: Ionel Gane

Arbitri: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti) - Adrian Ionescu (Târgovişte) şi Alexandru Midvichi (Bucureşti).

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...