La Ţară

Bicicleta, noul vehicul de serviciu pentru angajaţii Primăriei Lungeşti

Primarul Tiberiu Costea susţine că şi el va apela la una dintre cele patru biciclete cumpărate cu 2.600 de lei, în total, pentru a se deplasa în teren

Angajaţii Primăriei Lungeşti din Vâlcea fac teren cu bicicleta. Conducerea administraţiei locale a achiziţionat de curând patru astfel de vehicule care să fie folosite de angajaţii instituţiei pentru a se deplasa în interes de serviciu. Iniţiativa are scopul de a reduce costurile pentru carburant, iar bicicletele sunt folosite şi de primar, şi de viceprimar atunci când au de rezolvat probleme urgente, iar deplasarea pe bicicleta este uneori chiar mai rapidă decât cea cu maşina.

Ideea de a cumpăra biciclete pentru angajaţi i-a venit primarului, care a dorit astfel să îi asigure pe cetăţenii din comuna sa că salariaţii primăriei le sunt întotdeauna aproape atunci când e nevoie şi că sunt atenţi cu cheltuielile din banii publici. Bicicletele, două de damă şi două de bărbaţi, vor fi folosite în special de angajaţii de la serviciul social şi de cei de la fondul funciar, generând o economie de timp şi de carburant, spune primarul. “Avem foarte multe intervenţii în zonă, iar comuna este foarte mare. Sunt anchetele sociale, sunt informările care trebuie duse la cetăţeni. Atunci am luat măsura, după ce m-am consultat şi cu colegii, să achiziţionăm patru biciclete pentru a ne uşura munca de teren şi pentru a fi mai aproape de cetăţeni. Nici nu au costat mult, aproximativ 2.600 de lei, ceea ce înseamnă consumul de motorină sau benzină pentru două-trei luni pentru maşinile pe care le avem în zonă”, a precizat primarul Tiberiu Costea.
Atât localnicii, cât şi angajaţii Primăriei Lungeşti sunt încântaţi de această iniţiativă. Pe lângă faptul că se deplasează mai uşor în teren, îşi efiecientizează şi munca. “Pe zi, cam 15 kilometri merg cu bicicleta. Sunt zile când merg şi 20 de kilometri sau chiar mai mult. E foarte utilă. Suntem mai aproape de cetăţeni pe bicicletă, comunicăm mai îndeaproape cu ei... E bine, facem şi condiţie fizică şi reducem şi poluarea. Se vede şi economia facută la carburant”, a precizat asistentul social din Lungeşti.
Bicicletele au fost achiziţionate din bugetul propriu al Primăriei Lungeşti.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...