Politică

Deputatul Cristian Buican introduce obiective vitale pentru Vâlcea în Programul de guvernare al PNL

Parlamentarul propune ca priorităţi strategice autostrăzile Sibiu-Piteşti şi Craiova-Piteşti, împreună cu legături la nivel de drum expres între ele şi Râmnicu Vâlcea şi Drăgăşani

Deputatul vâlcean Cristian Buican a propus colegilor din cadrul grupului care lucrează la actualizarea şi revizuirea Programului de guvernare al PNL (propus încă din 2015) introducerea ca priorităţi a unor obiective de investiţii de nivel strategic pentru România, care pot avea un impact major în dezvoltarea durabilă a judeţului Vâlcea.

În opinia parlamentarului, introducerea în programele de guvernare a unor priorităţi de investiţii ce pot aduce avantaje competitive judeţului Vâlcea în privinţa dezvoltării durabile prin atragerea de investitori reprezintă cheia principală de dezvoltare a judeţului Vâlcea. Preşedintele liberalilor vâlceni va propune ca în programul de Guvernare al PNL să se regăsească, ca priorităţi, autostrăzile Sibiu-Piteşti şi Craiova-Piteşti, împreună cu realizarea unor legături la nivel de drum expres între aceste autostrăzi şi municipiul Râmnicu Vâlcea, respectiv, municipiul Drăgăşani. Parlamentarul liberal Cristian Buican este convins că, prin realizarea celor două autostrăzi concomitent cu drumurile expres de legătură cu cele două municipii din judeţul Vâlcea, se va reuşi atragerea unor noi investitori privaţi care vor genera, atât direct cât şi indirect, locuri de muncă.

Continuarea investiţiilor guvernamentale de la domeniul schiabil Vidra

Un alt obiectiv de investiţii important din judeţul Vâlcea pentru care deputatul Cristian Buican se zbate este şi continuarea investiţiilor guvernamentale de la domeniul schiabil Vidra-Obârşia Lotrului. Transformarea acestui domeniu schiabil într-un areal cu peste 30 km de pârtii de schi, prin legarea actualului domeniu schiabil de la Vidra-Obârşia Lotrului cu staţiunile Rânca şi Vârful lui Roman, prin investiţii guvernamentale, judeţene şi locale în infrastructură, ar genera o creştere explozivă a investitorilor privaţi. Nu în ultimul rând, deputatul militează pentru introducerea în programul de guvernare al PNL a unei prioritizări în privinţa modernizării Drumurilor Naţionale din România, pe baza unor criterii obiective şi transparente precum starea actuală a drumurilor şi numărul de maşini ce tranzitează respectivul DN. În opinia deputatului Cristian Buican, asumarea de către viitoarea guvernare a unui astfel de program de modernizare a drumurilor naţionale ar avantaja judeţul Vâlcea, întrucât majoritatea DN-urilor se află într-o avansată stare de degradare, ceea ce permite acestor DN-uri să fie considerate priorităţi de modernizare. În acest sens, DN7D, drum de pământ, DN7A, drum cu un trafic rutier în continuă creştere, dar şi DN65C sau DN67B reprezintă cele mai importante exemple de DN-uri ce ar putea beneficia de finanţare.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...