Chiar dacă are de gestionat un buget auster, Primăria Popeşti face eforturi să ajute firma executantă pentru a încheia la termenul contractual, adică anul acesta, asfaltarea drumului comunal care traversează satul Firijba. Primăriţa Aurora Măgură este optimistă că termenul investiţiei finanţată cu fonduri obţinute în baza Ordonanţei de Urgenţă 28 va fi respectat, aproximativ 2,5 km de drum rămânând de executat până la începutul sezonului rece.
Conducerea administraţiei locale a apelat, recent, şi la Consiliul Judeţean Vâlcea pentru a primi cei 220.000 de lei necesari pentru achitarea cofinanţării proiectului de introducere a canalizării în satele Urşi şi Popeşti, realizat cu fonduri europene.
Tot anul acesta, primăria condusă de Aurora Măgură şi-a propus să asfalteze şi drumul sătesc Ivăneşti, în lungime de jumătate de kilometru şi să demareze lucrările de modernizare ale căminului cultural.
Administraţie
20.09.2016
Asfaltarea drumului din satul Firijba - comuna Popeşti se va încheia la termen
Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >
Administraţie
07.10.2024