DEZAMĂGITOR este primul cuvânt rostit de majoritatea vâlcenilor când îi întrebi dacă au citit şi ce părere au despre “Raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă a CET Govora SA”, asumat de Euroinsol-ul avocatului Remus Borza.
Diluat la limita inferioară a bunului simţ, în peste 540 de pagini, cu prezentări şi istorice arhicunoscute ale componentelor societăţii şi activităţii lor, documentul este deschis de un preambul. În introducere este inserată o parabolă de tip viral, în cheie modernă, care pentru avizaţi aduce mai mult a milogeală justificativ-retroactivă a onorariului lunar de 20.000 de euro, timp de trei ani, plus bonusuri, pe care administratorul judiciar îl va încasa pentru însănătoşirea economică a societăţii.
În afară de câteva propoziţii, şi acelea dubitative dar cu pretenţii de concluzii, raportul nu evidenţiază cu subiect şi predicat, pe înţelesul tuturor, cauzele majore şi vinovaţii. Spre final, documentul chiar pare un banal sumar al dezvăluirilor făcute de o parte a presei locale despre administrarea dezastruoasă a societăţii în ultimul deceniu. Dezvăluiri jurnalistice care au scos la iveală inclusiv contractele de asistenţă juridică, capitol în care Euroinsol pare a fi dispus acum să bagatelizeze afacerea Şova, spre exemplu.
Orbit de succesul rapid de imagine, avocatul a nimerit pesemne rindeaua boantă cu care a plecat în desagă din Maramureşul natal în locul manualului de drept comercial. În acelaşi raport, Borza a redus imaginea întregii prese locale la o şleahtă de profitori nesătui, care au supt sângele societăţii laolaltă cu mafia politico-financiară. Nimeni nu contestă că aproape toată presa locală (şi nu numai, nota bene!) a avut relaţii contractuale cu societăţile de pe platforma chimică. Dar să expui la grămadă nume de firme editoare, fără diferenţieri între obiectele licite şi cele ilicite ale înţelegerilor contractuale dintre părţi (spre exemplu între anunţuri de informare a populaţiei privind lucrări, avarii, modificări de tarife, pe de o parte şi inutila publicitate, de cealaltă parte) şi, mai ales, dimensiunile lor pecuniare (unii au facturat pe mai multe firme acelaşi serviciu şi apoi s-au grăbit să-şi facă publice fotografii din concedii petrecute în destinaţii exotice), dovedeşte cel puţin amatorism, dacă nu chiar rea credinţă disimulată în justiţiarism demagogic.
Din momentul în care a fost admis irevocabil ca administrator judiciar al CET-ului, Borza părea că reuşise să convingă publicul local, flămând de justiţie reală, că vrea doar stoparea jafului epocal, evidenţierea vinovaţilor şi repunerea pe picioare a societăţii insolvente. Pe moment, i-a fost trecută cu vederea şi retorica însuşită până aproape de perfecţiunea ipocriziei patetice, un stil demn de “Vocea patriotului naţionale” adaptat prezentului.
Marţi, 6 septembrie, însă, zi în care Tribunalul Vâlcea i-a dat CET-ului câştig de cauză în litigiul cu polonezii de la Ciech, Borza a recunoscut că s-a înscris în ALDE şi că purta negocieri în acest sens cu Tăriceanu şi Chiţoiu chiar dinainte de a fi desemnat gestionarul insolvenţei societăţii vâlcene. “Până la urmă, nu e cu cine vrei, ci cu cine te vrea. PSD şi PNL sunt partide mari, nu au nevoie de Borza. (...) Sunt în discuţii de vreo două-trei luni de zile cu preşedintele Tăriceanu, cu Daniel Constantin, precum şi cu Daniel Chiţoiu, fostul ministru al economiei. (...) Lupt de ani de zile pentru capitalul autohton şi clasa antreprenorială românească şi, din interiorul unui partid, sunt convins că voi putea face mult mai multe”, îi declara Borza colegei Marielena Popa, pentru “Indiscret în Oltenia”, pe 6 septembrie. Unde am mai auzit noi expresia asta, “capital autohton”, tot zilele astea?
Dacă tăceai, filozof rămâneai, spune o veche vorbă de duh, coane Remusică. Sau, poate că acum, că tot am făcut vorbire de raport, preferi replica finală a lui Pristanda... Înţelegi dumneata!