Eveniment

Transportul în comun, paralizat în tot sudul judeţului Vâlcea

ISCTR Vâlcea i-a suspendat firmei MatDan licenţa de transport pentru 30 de zile, astfel că navetiştii din Vâlcea, dar şi din Olt şi Argeş, nu au cu ce ajunge la serviciu sau la şcoală

Situaţie fără precedent în Vâlcea, după ce firmei care asigura 20 de trasee din judeţul Vâlcea i-a fost suspendată licenţa pentru 30 de zile. Aceeaşi situaţie este şi în judeţele Argeş şi Olt, unde firma respectivă efectua curse. Practic, navetiştii au rămas cu abonamentele plătite şi cu ochii în soare în condiţiile în care nu au altă alternativă pentru a se deplasa în Râmnicu Vâlcea din diverse colţuri ale judeţului. Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier a constatat nereguli pe o cursă interjudeţeană Vâlcea - Olt şi, pe lângă amendă, a decis să interzică firmei să mai efectueze curse pe traseele pe care le avea câştigate pentru o lună. Nimeni nu ştie când şi dacă se vor relua cursele. Navetiştii sunt disperaţi pentru că nu au alternative să ajungă la locurile de muncă sau la şcoală.

Autorităţile nu au soluţii pentru rezolvarea crizei

Situaţia este destul de complicata şi pare fără rezolvare în condiţiile în care ISCTR nu a anunţat nicio instituţie din judeţul Vâlcea despre eventualul mod de rezolvare al problemei, în ciuda adreselor trimise la Ministerul Transporturilor de către Consiliul Judeţean. “Sunt de părere că instituţiile abilitate ale statului trebuie să dispună, în condiţiile legii, măsuri, astfel încât vâlcenii care folosesc transportul în comun pe aceste trasee să nu aibă de suferit, pentru că este foarte grav ceea ce se întâmplă. A început şcoala, sunt oameni care merg la serviciu, care fac naveta, iar în acest caz este vorba de 20 de trasee numai în judeţul Vâlcea. M-am adresat inclusiv domnului prim-ministru Dacian Cioloş, precum şi conducerii Ministerului Afacerilor Interne pentru a ne comunica cu celeritate măsurile identificate în vederea rezolvării acestei probleme. Am fost informat că avem de-a face cu un vid legislativ, însă pe mine mă preocupă situaţia în care se află vâlcenii, iar instituţiile statului au datoria, faţă de oameni, să ne comunice soluţiile legale pentru depăşirea acestei probleme!”, a declarat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

"Sunt de părere că instituţiile abilitate ale statului trebuie să dispună, în condiţiile legii, măsuri, astfel încât vâlcenii care folosesc transportul în comun pe aceste trasee să nu aibă de suferit, pentru că este foarte grav ceea ce se întâmplă.", Constantin RĂDULESCU, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea

Patronul firmei sancţionate spune că ispectorii ISCTR favorizează „taximetriştii piraţi”

Firma sancţionată a intentat deja proces Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier. Patronul companiei de transport susţine chiar că este vorba de răzbunare din partea inspectorilor de la ISCTR şi spune că nu se va opri până nu se va face dreptate în acest caz. „Suspendarea licenţei de transport a fost făcută în mod abuziv de către un inspector al ISCTR Vâlcea. În data de 14.07, la un control în zona Drăgăşani, pe traseul Coteştii de Sus - Drăgăşani, un conducător auto a fost depistat că a făcut o cursă în plus faţă de graficul de circulaţie. Inspectorul de trafic putea, aşa cum legea prevede, să întocmească un proces-verbal şi să-l amendeze pe şofer. Cu rea credinţă, inspectorul a întocmit procesul-verbal şi l-a trimis către operatorul de transport. În ultimii 10 ani au fost nenumărate discuţii între firma noastră şi acest inspector. În perioada următoare, pe aceste trasee vor circula doar piraţii auto. Trag un semnal de alarmă pe această cale, Poliţia trebuie să îşi facă datoria, nu să stea doar la pândă şi la vânătoare. Avem informaţii certe, avem şi filmări, se vede clar ce se întâmplă, nu numai de acum, ci de ani de zile, de când sunt presiunile asupra firmei noastre. Soluţii nu sunt, având în vedere că legea nu spune cine trebuie să facă transportul în acest caz. Vreau să menţionez faptul că acest inspector a deţinut o firmă de transport, prin soţia sa, noi chiar am fost asociaţi cu ei, pentru diverse trasee. Acest inspector trebuie să răspundă mai devreme sau mai târziu pentru ce a făcut, a fost o răzbunare”, spune Dan Matei, patronul firmei de transport.
Reprezentantul zonal al Inspectoratului a refuzat să facă vreun comentariu. Până se decid instituţiile statului să spună dacă a fost un abuz sau o măsură legală, călătorii sunt primii prinşi în mijlocul acestui război.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

14.09.2016 - 21:05cristian:1.Licenta acestei firme trebuia retrasa de FOARTE MULT TIMP si DEFINITIV.Asemenea curse clandestine le face pe toate traseele.

2.De ce sa amendeze soferul cei de la ISCTR cand patronul de la MATDAN la impune sa faca asa ceva trasandu-le ca sarcina de servici un minim de incasari la sf zilei.

3. D-l Radulescu nu are treaba cu situatii de acest gen chiar daca conduce CJ Valcea,este depasit de orice se intampla in judet.CJ Valcea trebuia sa ia masuri de mult impotriva ilegalitatilor acestei firme.Si daca nu stia,pt naveta mai sunt(inca) si trenuri.

4.Daca citeste cumva acest patron al acestei firme,pretul la taxi legal su pirat intre VL si Dragasani este 10 lei iar in microbuzele dumnealor 13 lei si stai si intr-un picior avand im masini de 16 locuri peste 30 de calatori.

Pagina 1 din 1 (1 comentarii din 1)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...