În societatea românească, identificarea valorilor este absolut necesară… Cu ochiul liber, de la distanţă, se vede Traian Dobrinescu, personalitate, deputat liberal de Vâlcea…
Profesor, scriitor, ziarist, Traian Dobrinescu ştie ce face. Este un om pe măsura şi circumstanţele timpului recent. Nu intră în polemici ale putrefacţiei, construieşte pe timp lung, pentru a avea efect şi pe timp scurt.
Cu viziune, pentru a da substanţă şi vieţii de zi cu zi.
Prin Legea finanţării revistelor culturale din România, acestea au rămas în viaţă, fie că erau ale Uniunii Scriitorilor, ale artiştilor plastici, ale societăţilor culturale profesionale. Au fost salvate nu numai locurile de muncă ale celor ce-şi desfăşoară activitatea aici, s-au stabilit si normele pentru existenţă profesională normală. Hoidu, profesor, elevul meu din zona Horezu, va veni voluptuos la centrul de ziare să găsească “România literară” sau alte reviste. Un primar ar trebui să fie fericit având asemenea profesor. Având lecturi profesioniste, va fi valoros şi la clasă. Dacă se va elabora o monografie despre comuna unde este primar, sunt toate şansele ca acesta să rămână…
Profesorul care studiază nu este spoitor, nu scrie după cum strănută şeful, nu-l pictează pe primar în locul sfinţilor… Nu-i cultivă orgoliul, cel mai mare păcat, partea diavolului. Îl ajută să fie om… Îl ajută să treacă prin furcile caudine ale credinţei. Profesorul din această tipologie propune un tip de educaţie benefică în comunitate. Nu se ştie dacă efectele se manifestă azi, dacă mâine, dar cu siguranţă poimâine.
Programele europene ale primarului vor avea susţinători şi la alt palier, al mentorului zonei, care va decide, uneori, şi alegerile. Este foarte util un profesor care citeşte reviste valoroase.
Unul dintre elevii mei, Dărăban Vlad-Răzvan, scrie teza de doctorat cu titlul “Natura teologiei în gândirea sfântului Maxim Mărturisitorul”. Este călugăr, erudit, traducător, unchiul lui, stareţul de la Sfântul Dumitru, de lângă Sighişoara, părintele Ţepeş, face parte din “şcoala” lui Arsenie Boca… La ultima întâlnire, Vlad încerca să înţeleagă gândirea lui Andre Scrima, pornind şi de la cărţile lui Horia Roman Patapievici. Discuţia noastră a încercat să despartă apele. M-am bucurat să-l văd mai limpede. Studiile de la care am pornit apăruseră în revista: “Idei în dialog”. Dacă Legea lui Traian Dobrinescu ar fi fost la timpul respectiv, revista ar fi apărut şi azi.
Cu Gilda Marina, judecătoarea numită în procesul Gutău, am colaborat când a fost elevă de liceu. Laborioasă, cu maximum de reflexivitate, a luat bacalaureatul cu media 10, caz rar atunci. Când am auzit de numirea ei, m-am rugat lui Dumnezeu, evident, dincolo de ce ar putea să însemne numai cerul albastru şi legea morală.
Legea revistelor culturale iniţiată de Traian Dobrinescu este un argument pentru existenţa conceptuală şi în domeniul juridic.
În problema Combinatului Chimic aş propune următoarea interpretare. Ştiu din istorie că Cezar nu avea nicio şansă în faţa lui Vercingetorix. A câştigat, totuşi, cu strategie şi asumarea imprevizibilului.
Traian Dobrinescu, implicat în ceea ce s-ar numi studiul de caz: “Combinatul Chimic va câştiga cu siguranţă…” Ştie bine ce ştie. Prozator excelent, are viziunea generală şi neutră pentru a realiza echilibrul între o tabără şi alta. Am păstrat către finalul articolului cazul generalului SRI, să-i spunem L. Este unul dintre cei mai importanţi, probabil. Mi-a fost elev. Ne-am întâlnit întâmplător şi am discutat lapidar despre societate. Îşi urma duhovnicul de la sute de kilometri, care se mutase într-o mănăstire vâlceană. Era răvăşit, melancolic, aproape depresiv, de ceea ce se întâmplase cu farmacistul de la Sibiu, care s-a sinucis în timpul unei anchete. Mai ştia şi despre altă sinucidere, într-o altă anchetă. Repeta că nu este o soluţie… Că nu ar trebui să se întâmple şi oamenii nu ar trebui să cedeze. Cărţile serioase l-au ajutat să fie reflexiv, cum sunt şi poemele lui Traian Dobrinescu. Sensul acestui articol ar fi următorul: O lege din domeniul culturii, esenţială, are efecte benefice pe timp lung şi pe timp scurt. Este o invitaţie la dialog. Dacă ar fi să ne exprimăm direct, va trebui să spunem că Traian Dobrinescu aduce antropologia culturală din toposul spaţiului natal trecută prin universităţi, fiind: băiatul care duce hora şi care are destin.
