Sport

Handbal, junioare

Colegiul Energetic Râmnicu Vâlcea - locul unde handbalul de excelenţă este la el acasă!

Înfiinţat la începutul lunii aprilie a anului 2007, CENTRUL NAŢIONAL OLIMPIC DE EXCELENŢĂ, HANDBAL FETE a devenit în scurtă vreme o rampă de lansare spre marea performanţă. Prima grupă, de 18 jucătoare, a început antrenamentele sub conducerea atehnică a domnului antrenor Aurelian Roşca şi a domnilor profesori Constantin Oprea, Adrian Belu, Ioan Holban, Maria Duca.

Înfiinţarea Centrului a venit ca o continuare firească a faptului că în Colegiul Energetic funcţionează clase cu profil vocaţional handbal fete de aproape 20 de ani la nivelul învăţământului liceal şi de peste 15 ani la nivel gimnazial.

Rezultate excelente şi în sport, dar şi la învăţătură

Fostele noastre eleve au obţinut performanţe notabile atât la nivel naţional (medalii în cadrul ONSS-urilor, fazele naţionale la gimnaziu – în acest an şcolar, şi la liceu – în anul 2014, Campionatelor de junioare), cât şi la nivel internaţional - generaţia care a absolvit în anul 2015 fiind Campioană Mondială la Junioare U18 şi medaliată cu bronz la Campionatul Mondial de handbal U20. În 2016, fostele noastre eleve activează la cluburi din prima ligă a handbalului feminin românesc, fiind în continuare membre ale Lotului Naţional. Spre exemplu, din lotul naţional convocat în ultimii trei ani în vederea pregătirii pentru diversele competiţii europene si naţionale fac parte: Bianca Curmenţ (HC Alba Sebeş), Hermina Stoicănescu (HCM Râmnicu Vâlcea), Alexandra Dindiligan (”U” Cluj), Sonia Vasiliu (”U” Cluj), Alina Ilie (CSM Unirea Slobozia), Lorena Ostase (CSM Unirea Slobozia), Florentina Craiu (HCM Râmnicu Vâlcea), toate foste eleve ale colegiului nostru, ceea ce demonstrează calitatea şi seriozitatea care se acordă pregătirii sportive la clasele de handbal.

Eforturile comune depuse de profesorii şi de elevele de la clasele sportive s-au materializat în premii şi menţiuni obţinute şi competiţii sau concursuri şcolare interdisciplinare precum Concursul regional de matematică aplicată pe calculator MISTER PI, Concursul Euclid, Concursul Cangurul lingvist – engleză, Concursul Judeţean „Alege viaţa” etc. Pregătirea elevelor s-a reflectat şi în rezultatele obţinute la examenul de Evaluare Naţională promovat în fiecare an cu procente de 95% - 100%. Absolventele ciclului gimnazial aleg în continuare cariera sportivă, deci optează să se înscrie şi la liceu tot în colegiul nostru, la profilul vocaţional. Mai mult, promovabilitatea la Examenul de Bacalaureat în anul şcolar anterior a clasei cu profil vocaţional handbal a fost de 100 %.

Antrenori de top ca Steluţa Luca, Stăncuţa Guiu, Aurelian Roşca şi Ildiko Barbu

Relaţia profesor - elev-părinte s-a dovedit a funcţiona în timp foarte bine pentru că se realizează o legătură empatică, părinţii remarcând eforturile depuse de către profesori în instruirea şi formarea elevelor. Trebuie menţionat şi faptul că unele dintre eleve fac handbal de 3 sau 4 ani, iar părinţii şi-au dorit ca lucrul acesta să se întâmple într-un cadru organizat, cu antrenori profesionişti, într-o sală de sport dotată conform standardelor. Sunt eleve, care urmărind, la televizor meciurile echipelor naţionale (de junioare sau de senioare) şi-au dorit să le calce pe urme şi să practice acest sport. Mai mult, faptul că antrenoare în acest Colegiu funcţionează glorii ale handbalului românesc, precum Steluţa Luca, Stăncuţa Guiu, Ildiko Barbu, au oferit certitudinea unei pregătiri solide dar şi posibilitatea ca elevele să găsească adevărate modele de la care pot învăţa tehnicile specifice handbalului şi care să le imprime anumite valori - modestia, voinţa, curajul, tenacitatea, spiritul de învingătoare.

Energetic a dat valori precum Steluţa Luca, Oana Manea, Aurelia Brădeanu, Adina Meiroşu, Patricia Vizitiu sau Ada Nechita

Fiind binecunoscută tradiţia claselor cu profil vocaţional handbal-fete în cadrul Colegiului Energetic, şi în acest an şcolar sunt cuprinse în planul de şcolarizare clasa a V-a şi a VI-a (în premieră handbal mixt), aceasta şi datorită faptului că Rm. Vâlcea a fost şi este unul dintre centrele importante ale handbalului românesc, performanţele echipei Oltchim fiind cunoscute atât la nivel naţional cât şi internaţional. Înfiinţarea claselor cu profil sportiv, în urma cu aproape 20 de ani, a fost o decizie sprijinită de toţi actorii principali implicaţi în sportul vâlcean: ISJ, Primăria Râmnicului şi Clubul Sportiv Oltchim (la vremea aceea; iar acum de Clubul HCM Rm. Vâlcea) deoarece era nevoie de o bază de selecţie, încă de la nivelul junioarelor, pentru „echipa mare”. De-a lungul timpului, elevele de la clasele de handbal au evoluat la echipe de club din Liga I şi apoi la echipa naţională: Steluţa Luca, Oana Manea, Adina Meiroşu, Patricia Vizitiu, Aurelia Brădeanu, Adriana Ţăcălie, Carmen Cartaş, Ada Nechita etc. În ciuda programului foarte încărcat, dna Steluţa Luca a participat în calitate de antrenor la toate turneele finale pe care le-au susţinut elevele legitimate la Clubul Sportiv Şcolar Energetic şi a câştigat, alături de dl Marius Dănuleţ, în anul 2015, titlul de vicecampioană naţională cu echipa de junioare I.

Dotare materială excelentă

Menţionăm că beneficiem de o bază materială ce îndeplineşte standardele FRH, motiv pentru care aceasta a fost desemnată, spre exemplu, sală de antrenament la Campionatul European din 2000. De asemenea, există o excelentă colaborare între antrenori, profesori, părinţi şi echipa de management a Colegiului Energetic. Sportivele se pot pregăti în condiţii optime atât în sala de antrenament, cât şi în sala de forţă. Iată încă un motiv – dotarea materială – care pentru care sportivele optează să urmeze profilul vocaţional – handbal fete în cadrul Colegiului Energetic.

PROFESOR: ANA MARIA UDRESCU

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...