Procesul de privatizare pe module a Oltchim se continuă la fel de confuz pe cât s-a încheiat precedenta tentativă, din 2012 (din nou pare că e mai importantă hipercorectitudinea geopolitică decât eficienţa economică). Printre cei mai îngrijoraţi de situaţie sunt sindicaliştii de la “Sindicatul Liber“ din Vâlcea (condus de Sorin Marcu, cu 1.000 membri) şi “Sindicatul Unirea“ din Bradu şi Vâlcea (400 membri).
"Cei mai mulţi vor să ia instalaţiile care deja merg şi fac bani, pe gratis sau foarte ieftin. Wojciech Zaremba de la PCC, de pildă, am auzit că ar vrea să ia gratis, în contul unor acţiuni. Vuza ar vrea şi el o parte. Probabil şi alţii. Eu suspectez că se pregăteşte pentru cineva să cumpere, mai ieftin decât ar face, caimacul combinatului.", Marin Dumitru, liderul Sindicatului Unirea
Cele două organizaţii au cerut celor responsabili de soarta combinatului, directorul general Victor Avram, plus Florian Măteiţă şi Mircea Diaconu de la Rominsolv şi Niculae Bălan şi Ovidiu Zamfir de la BDO Business (firmele care gestionează perioada de insolvenţă), o întâlnire pentru lămuriri, luni, 5 septembrie, la ora 13. Cei invitaţi nu doar că nu au venit, dar nu au dat niciun răspuns. Liderul Sindicatului Unirea, Marin Dumitru, ne-a spus însă nouă ce întrebări voia să pună:
1. De ce se intenţionează vânzarea combinatului împărţit în 9 module şi nu mai multe sau mai puţine? (Explicaţii gen „aşa cere UE“ sau „aşa se evită returnarea unui ajutor de stat de cumpărător“ nu par serioase).
2. De ce se doreşte vânzarea tocmai până la sfîrşitul anului, când sunt alegerile?
3. Ce rost are scoaterea căminelor de nefamilişti (cu salariaţi în ele) la licitaţie, ca modul separat (negocierea directă era mai potrivită pentru un cumpărător).
4. Cum rămâne cu Contractul colectiv de muncă după împărţirea în module?
Pe lângă aceste chestiuni, sindicalistul are şi alte nelămuriri legate tratamentul aplicat pretendenţilor.
“Ştiam că iniţial chinezii erau foarte interesaţi să cumpere. Ei voiau chiar şi rafinăria la pachet cu Petrochimia şi Oltchim, să-şi plaseze banii în active. Dar poate nu sunt doriţi, că ei au tot fost plimbaţi, până când dintr-o dată nu au mai fost interesaţi. Deci întreb: noi chiar vrem să vindem acest combinat?“.
Pe lângă funcţionarea integrată cu rafinăria, care ar da Oltchimului cea mai mare forţă, există şi varianta funcţionării integrate măcar a Petrochimiei cu combinatul din Vâlcea.
“Petrochimia are ca materie primă benzina nafta, care se găseşte fără probleme pe piaţa românească“. Din zvonurile pe care le-a auzit, totuşi, niciun potenţial cumpărător nu vrea să cumpere toate modulele.
“Cei mai mulţi vor să ia instalaţiile care deja merg şi fac bani, pe gratis sau foarte ieftin. Wojciech Zaremba de la PCC, de pildă, am auzit că ar vrea să ia gratis, în contul unor acţiuni. Vuza ar vrea şi el o parte. Probabil şi alţii. Dar nimeni nu vrea să ia instalaţiile pentru fabricarea PVC, care sunt noi, dar nu au funcţionat până acum. Am întrebat şi eu prin combinat: «Nu vi se pare că voi pregătiţi, conştient sau inconştient, caimacul pentru cineva, care vrea să ia pe nimic ce aduce bani uşor, în timp ce restul rămâne să fie distrus?». Se răspunde evaziv. Eu aşa suspectez, că se pregăteşte pentru cineva să cumpere, mai ieftin decât ar face, caimacul combinatului“, spune Marin Dumitru, care are altă propunere.
“Planul de reorganizare aprobat anul trecut nu prevedea aşa ceva, privatizare pe module. Ar trebui deci să ne ţinem de el şi să vindem tot pachetul sau să nu vindem deloc. De altfel, UE a aprobat încă din 2012 conversia datoriilor în acţiuni. Aşadar, principalii creditori, AVAS, Electrica, CET Govora, ar trebui să-şi poată converti datoriile în acţiuni şi să preia ei managementul combinatului. Acum, când combinatul a ajuns pe plus, ar trebui să nu vindem, ci să îl administreze ei în aşa fel încât să rămână pe plus - şi pentru ei ar fi mai bine decât să nu se aleagă cu nimic, cum se întrevede în varianta actuală“, mai spune sindicalistul, care va organiza la Râmnicu Vâlcea o conferinţă de presă pe această temă, pe 16 septembrie.
Sursa: curierul.ro