Sub Lupă

Percheziţii în Vâlcea la o persoană bănuită de comiterea infracţiunii de delapidare

Luni, 29 august 2016, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea au efectuat 2 percheziţii domiciliare pentru recuperarea a două monede din aur

La data de 29 august a.c., poliţiştii de investigaţii criminale ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea au efectuat 2 perchiziţii domiciliare, în localităţile Vlădeşti şi Râmnicu Vâlcea, din judeţ, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare.

Din cercetări a reieşit că, la începutul acestui an, un bărbat, în vârstă de 66 de ani, ar fi sustras două monede din aur, (puritate 99,9 la mie, de 31,1 grame fiecare), emise de Banca Naţională Română, cu ocazia comemorării a 190 de ani de la naşterea lui Nicolae Bălcescu şi donate muzeului din localitatea cu acelaşi nume, în anul 2007.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au identificat şi ridicat cele două monede, urmând a fi lăsate în custodia muzeului, până la finalizarea verificărilor.

Cercetările continuă pentru probarea întregii activităţi infracţionale a celui în cauză.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...