HCM Râmnicu Vâlcea a câştigat cea de-a XI-a ediţie a Memorialului Tiberiu Rusu, desfăşurat în perioada 24-26 august, la Cluj Napoca.
Echipa pregătită de Constantin Ştefan a obţinut trei victorii din tot atâtea meciuri disputate la turneul de pregătire de la Cluj Napoca. Joi dimineaţă, în primul meci, HCM s-a impus cu scorul de 24-21 în faţa formaţiei HC Zalău. Joi seara, echipa noastră a câştigat al doilea joc, împotriva formaţiei gazdă a turneului, U Cluj Napoca, scor 26-25. Vineri, în ultimul meci al turneului, Vâlcea a câştigat cu scorul de 31-25 meciul cu Măgura Cisnădie.
Golgheterul turneului a fost Mihaela Ani Senocico (HCM Râmnicu Vâlcea), cea mai tehnică jucătoare a fost declarată Ada Moldovan (Măgura Cisnădie), iar titlul de cel mai bun portar a revenit Cristinei Enache (U Cluj).
Până la startul sezonului, Vâlcea va mai disputa două jocuri amicale, în Sala Sporturilor Traian, miercuri (ora 18.00) şi joi (ora 10.00), cu Dinamo Bucureşti (Divizia A).
HCM va juca primul meci oficial pe data de 9 septembrie (ora 18.00), în prima etapă a Ligii Naţionale, în Sala Sporturilor Traian, chiar cu echipa care a găzduit acest turneu, U Cluj Napoca.