Trebuie să recunosc că nu mi-am imaginat niciodată că se va discuta public despre profitul/pierderile financiare ale BNR. Nu credeam că va interesa pe cineva. Mă chinui de cel puţin 8 ani să aduc în prim plan analiza politicii monetare, dar mereu “câştigau” analizele politicii fiscale. Înţeleg, legătura cu politicul este directă acolo. În cazul politicii monetare, nu este aşa clară. Şi, deşi am explicat de foarte multe ori, nu am reuşit să pătrund prin fumul creat de propagandă (noi suntem independenţi politic la BNR).
Nu, nu mă plâng. Este ciudat modul în care politica monetară a ajuns în atenţia publicului, dar accept situaţia. Până la urmă a fost o combinaţie de mesaje ciudate de la BNR despre clauze abuzive, legea falimentului personal şi relaxarea fiscală, combinate cu câteva opinii ale economistului Lucian Isar.
Să revenim la contul de profit şi pierderi, subiectul opiniei de astăzi. Da, putem să-l analizăm prin filtrul mai populist. O fac alţii mai bine, aşa că eu o să arăt o altă dimensiune. Mult mai important, din punctul meu de vedere (şi ar trebui să fie şi pentru dumneavoastră), contul de profit şi pierderi surprinde foarte bine prociclicitatea politicii monetare. În anii în care banca centrală înregistrează pierderi financiare, banca centrală este net debitor. Asta înseamnă că banca centrală aruncă mai mulţi bani în economie decât poate economia să absoarbă pe termen scurt. Este foarte uşor de observat o astfel de situaţie, dobânzile pe piaţa interbancară sunt mult sub dobânda de politică monetară. Şi, bineînţeles, există şi situaţia opusă, când banca centrală este creditor net. În această situaţie, banca centrală a retras bani din economie şi, pentru a funcţiona economia, prin sistemul bancar, împrumută bani de la banca centrală. Şi această situaţie este uşor de observat, pentru că dobânzile pe termen scurt din piaţa interbancară sunt mai mari decât dobânda de politică monetară.
Pentru analiza politicii monetare şi mai ales impactul asupra ciclului economic este important să găsim cât mai multe dovezi care să confirme/infirme prociclicitatea politicii monetare. Ipoteza prezentată de mine în toţi aceşti ani este simplă - banca centrală a avut o politică monetară prociclică, a contribuit la exagerarea “boom-ului” şi a exagerat “boost-ul”. Ipoteza susţinută atât de evoluţia lichidităţii, a dobânzilor din piaţa interbancară şi de poziţionarea băncii centrale relativ la economie (debitor sau creditor net).