Potrivit primarului Ionel Vlădulescu, atenţia administraţiei publice din comuna vâlceană Budeşti este concentrată în continuare în special pe extinderea infrastructurii de utilităţi pe întreaga rază a localităţii. Prioritatea rezultă din dezvoltarea accelerată, în ultimii ani, atât a sectorului imobiliar, cât şi a facilităţilor de producţie industrială uşoară. Primarul nu-şi ascunde iritarea că liderii politici judeţeni şi edilii municipiului reşedinţă de judeţ, vecin cu localitatea pe care o păstoreşte, se folosesc de interesul crescut al investitorilor pentru comuna Budeşti pentru a câştiga capital electoral.
Deşi primarul este reţinut în declaraţii, probabil din dorinţa de a respecta strategia investitorilor şi a se asigura de reuşita intenţiilor acestora, sursele noastre dau ca sigură pentru prima jumătate a anului 2017 inaugurarea a trei noi facilităţi. Despre două dintre ele am mai amintit, fiind vorba de producerea de medicamente şi fabricarea de componente auto. Cea de-a treia ar putea reprezenta o surpriză la nivel naţional, o importantă firmă specializată în transport şi comerţ internaţional testând terenul pentru amenajarea la Budeşti a unui parc logistic, constând în depozite şi o bază auto, care să fructifice poziţionarea localităţii pe traseul DN 7 – E 81, foarte aproape de viitoarea autostradă Piteşti – Sibiu, dar şi în inima ţării. Cu atât mai mult sporeşte nerăbdarea primarului din Budeşti în privinţa introducerii alimentării cu gaze, proiect blocat absurd la nivelul Ministerului Energiei de aproape un an, aceasta fiind singura utilitate care întârzie din cauze independente de administraţia locală să fie accesibilă în comună.
“Aşa cum am mai spus, pentru introducerea reţelei de gaze nu mai trebuia decât organizată licitaţia pentru stabilirea executantului. Cred că liderii politici ai judeţului ar trebui să ajute comuna noastră în acest sens pentru că este în interesul tuturor să deblocăm situaţia. Nu lucrează doar locuitorii din Budeşti aici, ci şi din alte localităţi, în special din Râmnicu Vâlcea. Până acum, nu ştiu să se fi făcut nici măcar o interpelare parlamentară pe adresa ministerului în privinţa situaţiei introducerii gazelor naturale în Budeşti. Cu toate acestea, observ, la fel ca majoritatea locuitorilor comunei, cum de atractivitatea localităţii pentru investitori şi de eforturile şi seriozitatea administraţiei publice locale se foloseşte cine vrea şi cine nu vrea. Eu nu am neapărat o problemă în privinţa asta, dar cred că Râmnicu Vâlcea dispune de mult mai multe şi mai importante lucruri pe care le poate oferi investitorilor şi totuşi se laudă cu modestele noastre realizări”, susţine Ionel Vlădulescu.
"Aşa cum am mai spus, pentru introducerea reţelei de gaze nu mai trebuia decât organizată licitaţia pentru stabilirea executantului. Cred că liderii politici ai judeţului ar trebui să ajute comuna noastră în acest sens pentru că este în interesul tuturor să deblocăm situaţia.", Ionel VLĂDULESCU, primarul comunei Budeşti