Cele două reprezentante ale Olteniei în Liga Naţională, SCM Craiova şi HCM Râmnicu Vâlcea, participă în perioada 19-21 august la cea de-a X-a ediţie a Cupei Craiovei, alături de Dunărea Brăila şi Danubius Galaţi. În primul joc al turneului, vineri seara, Craiova a învins Vâlcea cu 35-23.
Antrenorul principal de la HCM Râmnicu Vâlcea, Constantin Ştefan, îşi doreşte să vadă la ce nivel este echipa sa şi, la startul sezonului, jucătoarele sale să fie în formă maximă.
”Vom participa la cel de-al doilea turneu din stagiul de pregătire, alături de echipe puternice, care au făcut multe achiziţii în această vară. Sperăm să avem dorinţă de joc, să avem meciuri bune, ca să putem să ne edificăm nivelul la care suntem în această perioadă. Este un turneu puternic, începem chiar cu echipa organizatoare, Craiova, care a făcut achiziţii foarte importante şi a anunţat ca obiectiv un loc de cupe europene. Brăila a fost şi în sezonul trecut o putere în campionat şi va avea şi sezonul viitor un cuvânt important de spus. Danubius Galaţi este nou promovată în Liga Naţională, dar a adus jucătoare din străinătate. Eu sper să jucăm bine la acest turneu, să ne verificăm pe noi înşine, din punct de vedere tactic dar şi al pregătirii fizice specifice. Vom încerca să rulăm tot lotul, să căutăm formule de joc, să creăm relaţii de joc, mai întâi pe cupluri apropiate, ulterior să avem o omogenizare optimă până la sfârşitul pregătirii. O echipă cu atâtea handbaliste noi, nu poate să îşi găsească cadenţa doar într-o lună, dar ne aflăm pe un drum bun, am încredere în fete şi în ce va urma în acest sezon de campionat”, a declarat Constantin Ştefan.
Tehnicianul de la Vâlcea speră ca lotul să mai fie completat cu minim două jucătoare. ”Avem un lot destul de restrâns numeric, doar 13 jucătoare, dintre care 7 sunt noi, peste jumătate din lot este nou, trebuie să lucrăm mult la omogenizare. Sper să mai aducem jucătoare la echipa, lotul este restrâns numeric şi va urma un campionat lung, de anduranţă”.
Ulterior, HCM Râmnicu Vâlcea va mai participa la un turneu de pregătire la Cluj Napoca, în perioada 24-26 august. Startul noii ediţii a Ligii Naţionale este programat pe 11 august.
Programul de la Cupa Craiova:
Vineri, 19 august, ora 17.30: SCM Craiova - HCM Râmnicu Vâlcea 35-23
Vineri, 19 august, ora 19.30: Dunărea Brăila - Danubius Galaţi
Sâmbătă, 20 august, ora 17.30: Dunărea Brăila – HCM Râmnicu Vâlcea
Sâmbătă, 20 august, ora 19.30: SCM Craiova – Danubius Galaţi
Duminică, 21 august, ora 10.00: HCM Râmnicu Vâlcea – Danubius Galaţi
Duminică, 21 august, ora 12.00: SCM Craiova – Dunărea Brăila
Ora 13.30: Festivitate premiere