La şase kilometri de Ocnele Mari, în vârful unui deal înconjurat de păduri de foioase, se află satul Voreţe, o mică aşezare despre care nu se mai vorbeşte de mulţi ani. Unul câte unul, locuitorii de odinioară ai cătunului din Ocnele Mari s-au stins, iar copiii lor s-au mutat în „vale”. Singura care a mai rămas să-şi ducă bătrâneţea în mijlocul naturii, departe de civilizaţie, e tanti Elisabeta Bîcu. Bătrâna locuieşte singură de mai bine de 40 de ani, de când i-a murit soţul. De alţi opt nu a mai coborât deloc în oraş. “Sunt singură, cu fata. În rest, nu mai e nimenea. Erau case, erau copii berechet, dar au plecat cu toţii. Nu mai e nimeni”, ne spune bătrâna ce ne întâmpină în poartă. Îşi aşteaptă fata să-i mai aducă câte ceva dintre cele trebuincioase prin gospodărie. Fiica e singura care mai trece pe la ea. În rest, doar orătăniile de prin curte îi mai alină singurătatea şi, din când în când, câte un sătean din cătunele învecinate care urcă vara la livezile din jur. Îi este greu, dar nu ar pleca din casa în care şi-a crescut copiii. Nu şi-ar găsi rostul în altă parte. În ciuda vârstei înaintate, bătrâna se ocupă de gospodărie şi încă îşi cultivă pământul rămas de la soţ. „Ne cheamă să îi arăm, pune grădină, pune porumbi... se descurcă. Dar asta se întâmplă numai vara, că iarna noi nu urcăm. E zăpada cât gardul aici, dar dacă ea aşa s-a învăţat aici. De când mă ştiu, eu aici am pomenit-o”, spune un localnic din satul vecin, aflat la aproape cinci kilometri de casa bătrânei.
Despre satul Voreţe de odinioară, femeia vorbeşte cu nostalgie. 36 de case, zeci de oameni care, ca şi ea, au înfruntat viaţa dură într-un cătun izolat, din care acum nu au mai rămas decât amintirile. “Era tare frumos pe vremea mea. Erau oameni, erau petreceri, dar acuma... nimic. Era şi popicărie până acum ceva ani. Tare frumos era...”, spune bătrâna cu glasul pierdut, aproape să îi dea lacrimile.
Satul nu a fost niciodată racordat la electricitate şi, din câte spun localnicii, chiar dacă este aşezat într-un cadru natural foarte frumos, şansele ca în zona să se facă investiţii pentru a o transforma într-un obiectiv turistic sunt extrem de mici. “Nu văd de ce s-ar investi aici. Nu are nimic aşa deosebit, ceva... care să merite o investiţie. Aproape toate casele sunt dărâmate. Mai sunt vreo două, trei în picioare şi... atât”, spune un alt localnic, fiu al satului Voreţe, care însă a ales să locuiască în alt sat, mai apropiat de centrul Ocnelor şi unde viaţa este mult mai uşoară.
Aşa că, cel mai probabil, aşezare va dispărea de tot în câţiva ani, o dată cu dispariţia singurului locuitor - tanti Elisabeta Bică.