Economic

Producţia de sodă de la USG, oprită de pretenţiile lui Borza

CEO Ciech Soda România, Urbanowski, spune că USG nu poate plăti preţul cerut de administratorul judiciar al CET pentru aburul industrial furnizat

Remus Borza, administratorul judiciar al CET Govora, a denunţat contractul cu Uzinele Sodice Govora (USG) pentru furnizarea aburului industrial începând cu 1 august, din această cauză, de miercuri, 3 august, fiind oprită efectiv producţia de la societatea parte a Grupului polonez Cieh Soda România (CSDR). Borza a denunţat unilateral contractul cu CSR şi a redus furnizarea de abur cu 75 la sută către USG, punând astfel în dificultate compania poloneză, care cere un preţ mai mic la abur decât cel propus de administratorul CET. Polonezii au făcut deja contestaţie împotriva denunţării unilaterale a contractului cu CET-ul şi aşteaptă un răspuns din partea magistraţilor pe 16 august.

Potrivit unui comunicat al Euro Insol, firma de insolvenţă a lui Remus Borza, decizia de a denunţa contractul cu Uzinele Sodice a fost luată pentru a reduce pierderile companiei vâlcene, pierderi care s-au ridicat anul trecut la 97 milioane lei, şi la încă 24 milioane lei în primele şase luni ale acestui an. Borza a invocat şi necesitatea respectării preţului de referinţă stabilit de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, preţ care a fost luat în calcul şi în negocierile cu Oltchim. “Această decizie a fost impusă de situaţia dezastruoasă în care se găseşte CET Govora ca efect al încheierii şi derulării unor contracte comerciale prejudiciabile”, a argumentat Borza.

De cealaltă parte, însă, polonezii de la Ciech spun că vor să găsească o soluţie pentru a ieşi din impas, dar consideră preţul cerut de Borza prea mare pentru posibilităţile actuale ale USG. “Noi vrem să cooperăm cu CET Govora şi vom face tot ceea ce este posibil să ajungem acolo. Suntem alături de colegii de la CET, care acum trec prin momente grele, fiind sub procesul de reorganizare şi restructurare, proces prin care am trecut şi noi acum doi ani. Vrem să fie linişte şi să fim aici pe vecie, să ţinem locurile de muncă şi să fim un membru responsabil al societăţii civile de aici. (...) După mulţi ani de investiţii aici, abia în 2014 am ajuns pe zero, cu puţin profit operaţional. Asta însemnă că nu ne putem permite orice cost, nici măcar creşteri salariale care sunt dorite aici şi până la urmă meritate, pentru că sunt condiţii grele de muncă. Mai mult decât atât, în zona Mării Negre, sunt trei, poate chiar patru, competitori majori. Unul dintre ei, o firmă turcească, ETI Soda, care este un competitor de tip nou, care livrează soda la preţ redus, din surse naturale şi are un preţ mai mic, costurile de producţie fiind la jumătatea celor pe care le avem noi. Avem semne de întrebare şi în ceea ce priveşte cariera de la Bistriţa. Noi depindem de calcar, depindem de sare, depindem de abur (...). Aşteptările celor de la CET, care înseamnă o creştere cu 25 la sută a preţului la abur, sunt în afara posibilităţilor noastre, pentru că asta înseamnă pentru noi să ne ducem sub linia de plutire. Însă, înţelegând situaţia de la CET, înţelegând că au nevoie de sprijin, noi le-am oferit un preţ mai mare decât cel actual”, a precizat Witold Urbanowski, CEO Ciech Soda Romania, fără a preciza însă şi ce preţ au propus ei.

Sindicaliştii, îngrijoraţi, conducerea CJ, lipsită de pârghii legale

Polonezii au contestat deja demersul lui Borza. Contestaţia se va judeca pe fond pe 16 august însă până atunci, producţia la USG Rămâne oprită. Cei mai nemulţumiţi de situaţia creată sunt sindicaliştii care au solicitat conducerii Consiliului Judeţean să medieze acest conflict. “Din 3 august s-a sistat furnizarea aburului de către CET Govora către Ciech Soda România, prin suspendarea aplicării contractului care avea termen până în septembrie 2017, ceea ce produce un prejudiciu greu de calculat, prin neonorarea contractelor faţă de partenerii CSR. În urma impasului în care s-a ajuns, se pun în pericol locurile de muncă a câtorva mii de lucrători din zona Râmnicu Vâlcea. Sindicatul «Sodistul» face un apel către factorii de decizie din cadrul Consiliului Judeţean, cât şi către administratorul judiciar de la CET Govora, să ţină cont de solicitările făcute, deoarece încercarea de rezolvare rapidă a situaţiei de la CET Govora poate conduce la închiderea unei întreprinderi precum CSR”, se arată într-un comunicat remis presei miercuri, 3 august şi semnat de liderul Sindicatului “Sodistul”, inginerul Adrian Mugioiu.

Preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, a afirmat însă că nu are competenţe să se implice în conflictul dintre cele două societăţi. “Consiliul Judeţean nu are nicio competenţă în a se implica, nici măcar ca mediator, între ceea ce se întâmplă între CET şi USG, cele două fiind într-o relaţie comercială. Orice implicare, fie ea şi în calitate de mediator, ar fi o infracţiune. Legea 85 a insolvenţei specifică foarte clar că, în perioada administrării de către un administrator judiciar, orice act poate fi considerat imixiune în conducerea şi administrarea unei societăţi aflate în insolvenţă. Deci nu putem interveni într-un contract, într-o negociere a unui contract între SC CET Govora SA şi SC USG Ciech SA”, a precizat Rădulescu.

Preşedintele Consiliului Judeţean face totuşi apel la reprezentanţii cele două companii să găsească o cale amiabilă de a rezolva conflictul, de soarta celor două uzine depinzând mii de vâlceni. “Apelul nostru este să găsească o soluţie pentru a nu periclita soarta economică a judeţului Vâlcea şi a celor peste 3.000 de oameni care lucrează la cele două societăţi. De aceea este important ca părţile implicate legal să găsească, în termeni rezonabili, o soluţie”, a mai adăugat preşedintele Rădulescu.

USG SA a fost achiziţionată de Grupul Ciech în decembrie 2006, după ce fusese denunţat un contract anterior de privatizare cu Grupul Bega al fraţilor Cristescu, grup ce intenţiona lichidarea societăţii şi vinderea instalaţiilor la fier vechi. Comparaţia lui Urbanowski cu firma turcească făcută în faţa jurnaliştilor vâlceni pare cel puţin bizară atâta timp cât Ciech Soda România produce sodă calcinată, sticlă de apă, silicat de sodiu şi alte produse derivate din sodă caustică şi nu alimentară...

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

16.08.2016 - 15:03miner:noroc cu domnul borza ca altfel ne radea in nas urbanowski sau cum dracului il cheama pe polonezul ala care se crede tot cu calea si persu.

bravo domnule borza!

09.08.2016 - 13:39Dorel:Foarte bine ca nu se poate implica CJ. Ar face mai mult rău decât bine.

Pagina 1 din 1 (2 comentarii din 2)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...