Cu un nou antrenor pe bancă, Gabi Mangalagiu, CS Şirineasa a pierdut sâmbătă testul disputat la Piteşti, 1-2 contra echipei locale, SCM. După înlăturarea antrenorului care a adus promovarea, Octavian Iordache, unul dintre sponsori, Mirel Vasilichia a părăsit echipa din Şirineasa, fiind urmat şi de patru jucători: Marinaş, Despoiu, Fistogeanu şi Tomescu. Alţi doi jucători importanţi, Ceapă şi Melcea, părăsiseră echipa după promovare. Astfel, Gabi Mangalagiu are la dispoziţie un lot inferior faţă de ce avea Şirineasa în sezonul trecut. Deocamdată, la echipă sunt doar patru seniori noi, este vorba de Ştefan Răcăreanu (Perişani), portarul Angelco Prvulovic (Sfântul Gheorghe), fundaşul stânga Andrei Marin (CSM Rm. Vâlcea) şi atacantul George Neacşu (Podari). Gabi Mangalagiu a adus de la juniorii CSM-ului nu mai puţin de nouă jucători în probe: Duminică, Tisoaica, Lala, Roşianu, Chiripuş, Petrescu, Tătulescu, Popescu şi Tănăsescu. De altfel, golul echipei din Şirineasa din amicalul de la Piteşti a fost marcat de către unul dintre juniorii veniţi în probe, Tănăsescu.
Şirineasa: Prvulovic – I. Săraru, Nicolaescu, Muşuroia, A. Marin - Bloţu, Duminică, Ciocotoiu, L. Săraru - Neacşu, Răcăreanu. Au mai jucat Cîrstoiu, Tisoaica, Lala, Roşianu, Chiripuş Petrescu, Tătulescu, Popescu, Tănăsescu. Antrenor Gabi Mangalagiu
Sport
08.08.2016
Gabi Mangalagiu reconstruieşte la Şirineasa

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >