Sub Lupă

Oraşul Ocnele Mari rămâne fără canalizare cel puţin până în 2017

Derulat prin ADI Apa Vâlcea, proiectul în valoare de aproximativ 6,45 milioane de euro a fost aruncat în aer de intrarea în insolvenţă a unei societăţi controlate de controversatul Florian Walter

În anul 2012 a demarat şi în oraşul Ocnele Mari un proiect de modernizare a reţelei de canalizare existente şi extindere a acesteia derulat prin ADI Apa Vâlcea. Extinderea reţelei viza 10 străzi din localitate care urmau a fi asfaltate după ce lucrările ar fi fost finalizate. Procedurile de achiziţie s-au încheiat la jumătatea anului 2014, astfel că adjudecatara licitaţiei, asocierea SC ACM 4 (Antrepriza Construcţii - Montaj) SA Bucureşti – Protectchim Râmnicu Vâlcea, putea începe efectiv lucrările. Conform contractului semnat cu operatorul Apavil SA, proiectul trebuia implementat într-un an şi jumătate, adică lucrările trebuiau recepţionate la sfârşitul anului 2015. Lucrurile nici pe departe nu au stat aşa, în luna decembrie a anului trecut stadiul fizic al lucrărilor nedepăşind nici măcar 20% din total. Nici acum lucrurile nu stau diferit, din acest punct de vedere.

Mihai Pătru, primarul “nu ştiu io d-astea”, ne trimite la viceprimar

Recent, am aflat că autoritatea contractantă ar intenţiona să sisteze plăţile pentru acest proiect, situaţie mai mult decât alarmantă pentru milenara localitate învecinată cu Râmnicul ce aspiră la redobândirea statutului de staţiune de tratament şi odihnă de interes republican. Surprinzător, noul primar al localităţii ales pe 5 iunie a.c., Mihai Pătru, s-a arătat fie depăşit de situaţie, fie neinteresat de ea, lucru pe care l-am dedus din rapiditatea cu care ne-a expediat în momentul în care l-am abordat telefonic în ideea de a obţine o întâlnire pentru a dialoga pe această temă. “Nu pot, că sunt ocupat, sunt în nişte şedinţe, nu. Poate reuşiţi să vorbiţi cu viceprimarul”, ne-a declarat sec proaspăt alesul edil al oraşului Ocnele Mari. Să nu ştie el, oare, că pentru orice investiţie în localitate, de la o pensiune individuală până la oricare alta de anvergură mai mare, canalizarea este vitală? Şi că fără astfel de obiective, statutul de staţiune rămâne un vis de povestit alegătorilor până te vezi cu fundul în scaunul de primar?

Mai grav decât neîndeplinirea dezideratului introducerii canalizării este faptul că unele străzi au rămas sparte, Conversmin refuzând, pe bună dreptate, să le reasfalteze fără a fi aduse de către ACM 4 la stadiul iniţial, aşa cum este prevăzut în contract.

Seriozitatea asociatei Protectchim nu împiedică falimentul ACM 4

“S-a convenit, împreună cu autoritatea contractantă, prelungirea proiectului până la sfârşitul anului 2017. Important este să fie parcurse rapid procedurile de selectare a unui nou executor imediat din momentul în care ACM 4 va fi eliminat din schemă, în eventualitatea rezilierii contractului. Investiţia totală la Ocnele Mari cred că se ridică la aproximativ 29 milioane de lei” - ing. Cristian Jianu, director general al APAVIL SA.

Revenind la proiectul de introducere a canalizării în Ocnele Mari, problema a reprezentat-o din start, potrivit declaraţiilor beneficiarilor consultaţi de noi de-a lungul timpului, conducerea Apavil şi alţi reprezentanţi ai Primăriei Ocnele Mari, faptul că ACM 4, societate controlată de controversatul afacerist Florian Walter (fost Buşcă) şi racordată destul de abundent la lucrări din banii publici ai unor ministere precum cel al Transporturilor, până atunci, a intrat încă din iunie 2015 în insolvenţă. De atunci, lucrările la canalizarea Ocnelor Mari au mai avansat, pe ici, pe colo, doar datorită perseverenţei reprezentanţilor Protectchim, societate care, la rândul ei, a întâmpinat serioase dificultăţi în a-şi duce la îndeplinire la termen angajamentele în alte proiecte de anvergură (vezi reabilitare pod peste Olt în Râmnicu Vâlcea sau “Mirajul Oltului” din Călimăneşti). Acum, sursele consultate de noi spun că ACM 4 se îndreaptă vertiginos spre un faliment foarte uşor de intuit încă de anul trecut.

Termen prelungit până la sfârşitul lui 2017

Inginerul Cristian Jianu, directorul general al APAVIL SA, încearcă să păstreze un ton ceva mai optimist în acest caz. Sau, măcar mai puţin alarmist. El recunoaşte că lucrările sunt într-un stadiu fizic submediocru de executare, în raport cu obligaţiile contractuale, chiar şi cu prelungirea recepţiei finale până pe 30 iunie a.c. “Şi din informaţiile noastre, sunt puţine şanse că ACM 4 să mai poată continua lucrarea. La Ocnele Mari, Protectchim s-a comportat responsabil, dar, din păcate, nu a fost suficient. Stadiul fizic actual al lucrărilor nu depăşeşte nici acum 20%. Din această cauză, s-a convenit, împreună cu autoritatea contractantă, prelungirea proiectului până la sfârşitul anului 2017. Până atunci se poate finaliza lejer lucrarea, mai ales în condiţiile în care a devenit permisă, prin hotărâre de guvern, fazarea investiţiei. Important este să fie parcurse rapid procedurile de selectare a unui nou executor imediat din momentul în care ACM 4 va fi eliminat din schemă, în eventualitatea rezilierii contractului. Investiţia totală la Ocnele Mari cred că se ridică la aproximativ 29 milioane de lei (aproximativ 6,45 milioane de euro – n.r.)”, ne-a declarat Cristian Jianu.

Concluzia de moment este, din păcate, una simplă şi tristă. În ciuda lăudabilelor eforturi ale investitorilor, Ocnele Mari nu va reuşi prea curând să redevină o înfloritoare staţiune turistică fără a avea acces la canalizare, utilitate banală pentru o localitate urbană din 2016.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...