Administraţie

Introducerea reţelei de gaz în Budeşti, blocată absurd la Ministerul Energiei

În opinia administraţiei comunei vecină cu Râmnicul, lipsa acestei utilităţi obstrucţionează dezvoltarea investiţiilor în zonă şi crearea de noi locuri de muncă

În ciuda dificultăţilor temporare cu care se confruntă Faurecia în privinţa fluxului de personal necesar deservirii liniei de producţie inaugurate recent, comuna vâlceană Budeşti se transformă cu paşi mărunţi şi repezi într-un adevărat hub al investiţiilor în judeţul Vâlcea.

La extremitatea sud-estică a Râmnicului se dezvoltă văzând cu ochii un adevărat parc industrial, favorizat de vecinătatea cu DN 7 (E 81), dar şia de investiţiile în introducerea utilităţilor efectuate de administraţia locală. Surse din mediul economic privat confirmă încă două iminente investiţii străine în această zonă, ambele în sectorul productiv, capitalul provenind din Franţa (componente auto) şi Statele Unite ale Americii (mase plastice), necesarul total de forţă de muncă depăşind 700 de persoane.

“Suntem în grafic cu introducerea canalizării în zona parcului, mica întârziere faţă de termenul anunţat iniţial având cauze independente de noi” - Ion VLĂDULESCU, primarul comunei Budeşti.

Recent ales în funcţie, Ion Vlădulescu nici nu infirmă, dar nici nu confirmă, dorind să-şi respecte atitudinea de primar profesionist şi serios în raport cu oamenii de afaceri care calcă pragul primăriei. El nu-şi ascunde, totuşi, preocuparea constantă pentru introducerea tuturor utilităţilor necesare demarării de noi afaceri. “Supărarea noastră cea mai mare este faptul că proiectul de introducere a reţelei de gaz este blocat de aproape un an la nivelul Ministerului Energiei, deşi este perfect eligibil şi finanţabil de către operator. Pur şi simplu nu înţelegem ce se întâmplă la nivel de Guvern. În rest, noi suntem în grafic cu introducerea canalizării în zona parcului, mica întârziere faţă de termenul anunţat iniţial având cauze independente de noi”, ne-a declarat Ion Vlădulescu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...