Procurorii anticorupţie l-au trimis în judecată pe omul de afaceri Adrian Mititelu, fost patron al echipei Universitatea Craiova, acesta fiind acuzat de evaziune fiscală şi înşelăciune, cauza urmând să fie soluţionată de Tribunalul Dolj.
Adrian Mititelu, la data faptelor administrator şi director general unic al SC Fotbal Club U Craiova SA, şi Gigel Preoteasa, secretar al aceluiaşi club, vor fi judecaţi de Tribunalul Dolj pentru evaziune fiscală, în forma substituirii, degradării sau înstrăinării de către debitor a bunurilor sechestrate şi înşelăciune.
Potrivit procurorilor, la data de 31 ianuarie 2011, "urmare a unor debite foarte mari pe care SC Fotbal Club U Craiova SA le avea către bugetul consolidat al statului, în cadrul procesului de executare silită, declanşat împotriva societăţii în vederea recuperării creanţelor fiscale în sumă de 9.906.095 lei, Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a întocmit un proces verbal de sechestru pentru bunuri mobile, prin care au fost indisponibilizate drepturile federative de joc ale celor 39 de jucători de fotbal, care activau în baza unor contracte de muncă/convenţii civile în echipa Universitatea Craiova".
Adrian Mititelu, prin intermediul secretarului general, Gigel Preoteasa, ar fi încheiat la data de 23 martie 2011 acordul de transfer al unui jucător, în condiţiile în care în timpul executării silite clubul "nu putea dispune de acestea decât cu aprobarea dată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, după achitarea integrală a sumelor înscrise în titlul executoriu, cu condiţia constituirii unei garanţii la nivelul sumei poprite sau cu condiţia virării contravalorii indemnizaţiei de transfer a jucătorului în contul indicat de organul fiscal", spun procurorii.
Ulterior, în baza acordului, Adrian Mititelu ar fi încasat 24 martie 2011, într-un cont bancar deschis în aceiaşi zi la indicaţia sa, contravaloarea sumei de 1.100.000 euro (5.627.864 lei), bani din care, în aceiaşi zi, s-au efectuat ulterior mai multe plăţi, explică DNA.
Potrivit sursei citate, din suma de bani încasată au fost achitate drepturi salariale ale angajaţilor clubului, iar o sumă importantă a fost transferată în contul unei societăţi comerciale controlată prin interpuşi de Adrian Mititelu. Suma rămasă a fost executată de bancă, banii fiind transferaţi în contul pus la dispoziţie de organul fiscal.
În ceea ce priveşte transferul, "nu a putut fi înregistrat în Liga Profesionistă de Fotbal, întrucât reprezentanţii legali ai acestui organism au comunicat cumpărătorului că jucătorul nu putea face obiectul transferului, deoarece Agenţia Naţională de Administrare Fiscală instituise sechestru asupra drepturilor federative de joc ale acestuia. Această împrejurare nu a fost cunoscută la data de 23 martie 2011 de către semnatarii acordului de transfer din partea clubului cesionar, care, dacă ar fi cunoscut-o, nu ar fi încheiat acordul de transfer şi nu ar fi achitat integral suma prevăzută în acest act", se arată în comunicatul de presă al parchetului.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova s-a constituit parte civilă cu suma de 4.032.764 lei, iar clubul cesionar cu suma de 5.627.864 lei.
Adrian Mititelu acuză “mafia” din jurul fotbalului românesc
“MAFIA contraatacă! Procurorul FOTA BĂRBULESCU CRISTINA, de la DNA CRAIOVA, m-a trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de sustragere de sub sechestru în raport cu ANAF şi înşelăciune faţă de clubul FC Steaua Bucureşti în legătură cu aşa zis-ul transfer al jucătorului Costea Mihai Alexandru din martie 2011. Am fost trimis în judecată în ciuda faptului că:
1. Aşa zis-ul transfer nu s-a mai finalizat, jucătorul fiind legitimat la FC Steaua în postura de jucător liber de contract!
2. FRF/LPF/Sandu/Dragomir au fost deja condamnaţi pentru sustragere de sub sechestru inclusiv a jucătorului Costea Mihai Alexandru!
3. Imediat după încheierea contractului între FC Universitatea Craiova şi FC Steaua Bucureşti clubul a achitat suma de 1,6 milioane lei către fisc deşi suma pentru care se instituie sechestru era de 1 milion lei.
4. Clubul FC Steaua nu a fost în niciun fel prejudiciat deoarece s-a înscris la masa credală pentru suma de 1,1 milioane lei plătită, pe de altă parte l-a legitimat pe Costea Mihai în condiţii mult mai avantajoase, fără nicio sumă de plată viitoare, procent din revânzare, etc.
5. Toate sumele de bani provenite de la clubul FC Steaua au fost folosite la plata salariilor jucătorilor .
6. Mai mult, FC Steaua Bucureşti a legitimat fără nicio contraprestaţie şi jucătorii Florin Costea şi Andrei Prepeliţă, participând astfel în mod direct la denunţarea unor contracte cu clauze de reziliere de 20 milioane de euro.
7. Atitudinea procurorului Cristina Bărbulescu Fota NU este întâmplătoare, este acelaşi procuror care a soluţionat abuziv dosarul 50/P/2011 dosar în care s-a cercetat modul în care au fost furaţi jucătorii Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu în ianuarie 2011 de către gruparea criminală constituită de Victor Piţurcă!
Cristina Bărbulescu Fota este o apropiată a procurorului TULUŞ FLORIN DORU, magistrat care a MUŞAMALIZAT acţiunile grupării criminale în mai multe rânduri.
Toate aceste aspecte, dar şi altele pe care nu le pot divulga acum le-am adus la cunoştinţa STRUCTURII CENTRALE A DIRECŢIEI NAŢIONALE ANTICORUPŢIE, şi sunt încrezător că se va face lumină cu privire la aceste aspecte deosebit de grave“, a precizat Adrian Mititelu.
Comunicatul de presă al DNA:
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:
MITITELU ADRIAN MARIN şi PREOTEASA GIGEL, la data faptelor administrator şi director general unic al SC Fotbal Club U Craiova SA respectiv secretar al aceluiaşi club, cu privire la săvârşirea a infracţiunilor de:
- evaziune fiscală, în forma substituirii, degradării sau înstrăinării de către debitor a bunurilor sechestrate,
- înşelăciune.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
La 31 ianuarie 2011, urmare a unor debite foarte mari pe care SC Fotbal Club U Craiova SA le avea către bugetul consolidat al statului, în cadrul procesului de executare silită, declanşat împotriva societăţii în vederea recuperării creanţelor fiscale în sumă de 9.906.095 lei, Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a întocmit un proces verbal de sechestru pentru bunuri mobile, prin care au fost indisponibilizate drepturile federative de joc ale celor 39 de jucători de fotbal, care activau în baza unor contracte de muncă/convenţii civile în echipa Universitatea Craiova.
Cât timp dura executarea silită pentru bunurile sechestrate (drepturile federative de joc ale jucătorilor de fotbal de la SC Fotbal Club U Craiova SA,) debitorul, SC Fotbal Club U Craiova SA, nu putea dispune de acestea decât cu aprobarea dată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, după achitarea integrală a sumelor înscrise în titlul executoriu, cu condiţia constituirii unei garanţii la nivelul sumei poprite sau cu condiţia virării contravalorii indemnizaţiei de transfer a jucătorului în contul indicat de organul fiscal.
Deşi cunoştea aspectele arătate mai sus, SC Fotbal Club U Craiova SA, prin administratorul său şi directorul general unic, Mititelu Adrian Marin şi prin secretarul general Preoteasa Gigel, fără să aducă la cunoştinţă intenţia de transfer şi fără să solicite o aprobare de natura celei menţionate anterior, a încheiat la data de 23 martie 2011 acordul de transfer al unui jucător.
În baza acestui acord, inculpatul Mititelu Adrian Marin a încasat la 24 martie 2011, într-un cont bancar deschis în aceiaşi zi la indicaţia sa, contravaloarea sumei de 1.100.000 euro (5.627.864 lei) din care, în aceiaşi zi, s-au efectuat ulterior mai multe plăţi. La momentul încheierii acordului de transfer, inculpaţii Mititelu Adrian Marin şi Preoteasa Gigel cunoşteau că drepturile federative ale jucătorului erau sechestrate.
De precizat este faptul că, jucătorul nu a putut fi legitimat în evidenţele clubului cesionar, iar transferul nu a putut fi înregistrat în Liga Profesionistă de Fotbal, întrucât reprezentanţii legali ai acestui organism au comunicat cumpărătorului că jucătorul nu putea face obiectul transferului, deoarece Agenţia Naţională de Administrare Fiscală instituise sechestru asupra drepturilor federative de joc ale acestuia.
Această împrejurare nu a fost cunoscută la data de 23 martie 2011 de către semnatarii acordului de transfer din partea clubului cesionar, care, dacă ar fi cunoscut-o, nu ar fi încheiat acordul de transfer şi nu ar fi achitat integral suma prevăzută în acest act.
Din suma de bani încasată în condiţiile de mai sus, au fost achitate drepturi salariale ale angajaţilor clubului, iar o sumă importantă a fost transferată în contul unei societăţi comerciale controlată prin interpuşi de acelaşi inculpat.
Suma rămasă a fost executată de bancă, banii fiind transferaţi în contul pus la dispoziţie de organul fiscal.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova s-a constituit parte civilă cu suma de 4.032.764 lei, iar clubul cesionar cu suma de 5.627.864 lei.
În cauză, procurorii anticorupţie au instituit măsura asiguratorie a sechestrului mai multor imobile ce aparţin inculpaţilor Mititelu Adrian Marin şi Preoteasa Gigel.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dolj, cu propunere de a se menţine asigurătorii dispuse în cauză.