Fundaşul central Cristian Lucian Munteanu (35 ani) şi portarul Eduard Preda (20 de ani) au ajuns azi în Zăvoi şi au efectuat primul antrenament la echipa pregătită de Jerry Gane, CSM Râmnicu Vâlcea.
Cristian Munteanu (FOTO) a mai evoluat în cariera sa la formaţiile West Petrom Arad, FC Bihor, FC Sopron, Politehnica Iaşi, FCM Târgu Mureş, FC Braşov, Săgeata Năvodari, CSMS Iaşi, U Cluj şi Viitorul. În primăvară, Munteanu a bifat două meciuri la Liga I pentru Viitorul. Portarul Eduard Preda a fost în pregătiri cu Juventus Bucureşti, dar nu a fost păstrat şi va fi testat mâine de Jerry Gane în amicalul cu Hermannstadt. Eduard Preda a dat în trecut probe şi la Arsenal Londra! A fost crescut de CSM Ploieşti şi a debutat în Liga a III-a la doar 16 ani pentru Conpet.
”Cristi Munteanu este un jucător cu experienţă, ne poate ajuta, el se menţine bine, chiar dacă are o vârstă. Îmi doresc să rămână, avem bine acoperit postul de fundaş central. A discutat cu managerul Lucian Munteanu, sper să se finalizeze şi să rămână şi el, Neag şi Dina. Neag încă se mai gândeşte la Rapid, dar trebuie să se decidă. La portari, mergem pe ideea pe care am plecat, să avem acolo un Under 21. Edi Preda ştiu că a fost la Tulcea, acum în pregătiri cu Juventus, vreau să îl văd. Mai căutăm un mijlocaş central”, a spus Jerry Gane.
Cinci jucători au efectuat vizita medicală
Cinci jucători care se pregătesc cu CSM Râmnicu Vâlcea au fost în această dimineaţă la Craiova, unde au efectuat vizita medicală. Astfel, Ionuţ Neag, Sorin Buşu, Alexandru David, Florin Costea şi Mihai Dina au susţinut vizita medicală la Policlinica Sportivă din Bănie. ”Am discutat şi cu Florin Costea şi am convenit să facă acum şi el vizita medicală. În câteva zile ne va da un răspuns, dacă rămâne la noi, ar fi un mare câştig. El mai are discuţii în străinătate şi aşteaptă să vadă dacă se concretizează ceva acolo”, a anunţat Jerry Gane. Cei cinci jucători vor evolua mâine în amicalul programat în Zăvoi, de la ora 11.00, cu Hermannstadt.