Joi, 14 iulie, Ştefan Bogdan, primarul oraşului Băbeni, s-a întâlnit cu întreprinzătorii din localitate. Întrunirea s-a bucurat de participarea unui număr neaşteptat de mare de oameni de afaceri din localitate. Dincolo de aprecierea iniţiativei, aceştia au expus problemele cu care se confruntă şi au venit cu serie de propuneri pentru administraţia publică locală pe care edilul şi le-a însuşit integral, conform spuselor sale.
“Principala problemă pe care ne-au semnalat-o întreprinzătorii din Băbeni a fost legată de nivelul ridicat al taxelor şi impozitelor şi lipsa oricăror facilităţi de ordin fiscal oferite de administraţia publică locală care să încurajeze mediul investiţional local. Spre exemplu, în 2014, taxele şi impozitele au fost recalculate de către Consiliul Local la nivelul maxim prevăzut de actul normativ emis în acel moment de Guvern. M-am consultat cu specialiştii din cadrul primăriei şi am constatat că se putea face o creştere graduală, nu direct maximală. În fine, acum nu vreau să mă leg de hotărârile anterioare, aşa a fost logica atunci. Ceea ce pot spune acum este că am gândit o serie de facilităţi pe care le putem acorda, bineînţeles, după ce le supunem şi analizei Consiliului Local, celor care creează şi menţin locuri de muncă pentru locuitori şi contribuie substanţial la bugetul local”, ne-a declarat Ştefan Bogdan.
Edilul se arată încântat că, tot în urma dialogului cu întreprinzătorii, a găsit şi finanţarea pentru reînfiinţarea unor clase de învăţământ tehnologic la Liceul “George Ţărnea” din Băbeni. “Un lucru extraordinar reuşit cu prilejul aceleiaşi întâlniri îl constituie faptul că absolut toţi întreprinzătorii s-au arătat interesaţi de a susţine financiar învăţământul tehnologic. Cât de curând, cred că vom semna şi un memorandum în acest sens, în baza căruia şi întreprinzătorii îşi asumă angajarea elevilor care vor absolvi, document care va fi căpătâiul procedurii pe care o demarăm pentru reînfiinţarea claselor. Absolut toţi se plâng că găsesc foarte greu personal calificat pentru angajare şi nu îşi pot extinde facilităţile de producţie. Observaţi, vă rog, că vorbim în special despre producţie şi nu de servicii sau comerţ”, a mai precizat edilul din Băbeni.
Actualitate
19.07.2016
Întreprinzătorii din Băbeni promit sprijin pentru înfiinţarea de clase tehnologice la Liceul “George Ţărnea”
În cadrul întâlnirii de săptămâna trecută, primarul Ştefan Bogdan a admis şi necesitatea acordării de facilităţi fiscale oamenilor de afaceri din localitate

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >