Joi, 14 iulie a.c., Bogdan Mateescu, preşedintele Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, a anunţat că şi-a depus candidatura pentru funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Ulterior, tânărul magistrat şi-a prezentat şi proiectul de candidat, cu care se prezintă în faţa colegilor din întreaga ţară, precizând din start că principalul obiectiv urmărit îl reprezintă restabilirea încrederii în Consiliu, atât în interiorul profesiei, cât şi în afara ei.
“Obiectivele pe care mi le asum sunt schiţate, aşadar, din perspectiva restabilirii încrederii în Consiliu, în primul rând, din interiorul profesiei, încredere serios afectată prin modul de acţiune al actualilor membri, scop în care consider că atribuţiile prevăzute de lege şi regulament trebuie îndeplinite pornind de la trei principii de bază care guvernează, de altfel, activitatea fiecărui judecător: bună credinţă, responsabilitate, integritate. Atribuţiile esenţiale ale Consiliului Superior al Magistraturii, astfel cum sunt ele reglementate de lege, vizează trei direcţii principale: independenţa puterii judecătoreşti, cariera magistraţilor şi organizarea şi funcţionarea instanţelor, astfel încât obiectivele propuse vor fi structurate în funcţie de aceste planuri esenţiale. De asemenea, nu trebuie omisă nici sfera responsabilităţilor Consiliului pe plan intern, respectiv plan extern şi, în niciun caz, legătura permanentă a unui membru CSM cu corpul judiciar întrucât întreaga activitate trebuie subsumată interesului superior al acestuia”, se arată în proiectul său.
Regândirea sistemului de promovare a judecătorilor în funcţii de execuţie
Judecătorul Bogdan Mateescu subliniază şi importanţa trecerii de îndată a bugetului instanţelor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stabilităţii indemnizaţiei judecătorului şi înlăturării discriminărilor salariale din sistem. “Voi pleda în cadrul Consiliului pentru schimbarea modalităţii de promovare pe loc astfel încât acesta să se raporteze la o medie minimă, iar nu la un număr prestabilit de locuri, cu iniţierea demersurilor pentru finanţarea corespunzătoare a locurilor nu a priori, ci a posteriori derulării examenului, în funcţie de numărul candidaţilor care au obţinut cel puţin media minimă”, mai arată magistratul vâlcean în proiectul său de candidat. De asemenea, Bogdan Mateescu menţionează că este un susţinător declarat al regândirii sistemului de promovare sau detaşare în funcţii de execuţie a judecătorilor, altele decât cele care au legătură directă cu judecata, care ar trebui, în opinia sa, dispuse doar în cazuri excepţionale “şi doar acolo unde experienţa judecătorului se impune cu necesitate absolută”.