Actualitate

Munţii Cozia, în flăcări

Incendiul care a cuprins vârful Cozia în dimineaţa zilei de 09 septembrie a mobilizat zeci de pompieri militari şi angajaţi ai Direcţiei Silvice Vâlcea pentru a stopa dezastrul din Parcul Naţional. Flăcările au izbucnit în dimineaţa zilei de 09 septembrie în apropierea cabanei şi a releului Radio-TV de pe vârful Cozia extinzându-se apoi către pădurea de molid şi jnepeni din apropierea golului alpin. „S-a intervenit cu 3 autospeciale, care sunt sprijinite de două cisterne pentru alimentarea cu apă a dispozitivelor de intervenţie. Din cauza rafalelor de vânt, turbei foarte uscată şi deasă incendiul este foarte greu de lichidat. Alimentarea cu apă a autospecialelor se face de la circa 25 de km , dintr-un bazin de la Sălătrucel. De la ora 8.30, se intervine şi cu un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie, care, până la ora 10.30, a efectuat 6 misiuni în zonele greu accesibile. Încărcarea sacilor de apă se face pe stadionul localităţii Călimăneşti. Urmează a se utiliza 6 t de pulberi stingătoare pentru o eficienţă mai bună”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Sitiaţii de Urgenţă Vâlcea, Octavian Fulger. Suprafaţa totală afectată de incendiu măsoară aproximativ 3 ha atât pe golul alpin, cât şi în pădurea de răşinoase. S-a reuşit limitarea propagării spre releu şi cabană prin crearea unor fronturi, tăierea copacilor răzleţi din apropierea releului şi arderea supravegheată a turbei.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...