Special

In memoriam deţinuţilor regimului comunist de la Ocnele Mari

Poetul martir Vasile Militaru a fost comemorat pentru al şaselea an consecutiv la Ocnele Mari

Deţinuţii politici ai regimului comunist au fost comemoraţi la Ocnele Mari. Pentru al şaselea an consecutiv, administraţia locală din oraşul Ocnele Mari, împreună cu parohiile din localitate, au organizat la începutul acestei săptămâni Memorialul Vasile Militaru, un eveniment dedicat celor peste 200 de deţinuţi ai regimului comunist care au trecut prin Penitenciarul Ocnele Mari.
Vasile Militaru este, alături de Petre Ţuţea, unul dintre cei mai cunoscuţi deţinuţi aduşi de oamenii regimului comunist pentru reeducare la penitenciarul de la Ocnele Mari. Acesta şi-a găsit sfârşitul în închisoarea din Vâlcea la vârsta de 74 de ani, după 18 zile de detenţie, izolat în celula–infirmerie a penitenciarului, fără niciun fel de ajutor medical. Devenit un simbol al jertfei şi al rezistenţei anticomuniste, Vasile Militaru este de câţiva ani comemorat în Ocnele Mari, locul în care îşi are mormântul, alături de el fiind comemoraţi şi ceilalţi deţinuţi care au trecut prin închisoarea de la Ocne şi care au murit în urma torturii la care au fost supuşi. “Nu ne-am uitat niciodată eroii şi îi comemorăm în fiecare an cu respect şi admiraţie pentru ceea ce au făcut pentru oraş şi pentru naţionalitatea noastră. Este o istorie adevărată şi fără istorie nu avem viitor. Pentru mine înseamnă foarte mult că au venit atâţia oameni la acest eveniment şi vrem să ducem oraşul la un strandard ridicat şi să fim acolo unde ne este scris: o staţiune puternică şi primitoare”, a declarat proaspătul instalat primar, Mihai Pătru.
Iniţiat în urmă cu şase ani de preotul paroh al Parohiei Trăistari, evenimentul a devenit unul important pentru asociaţiile de deţinuţi din toată ţara, iar anul acesta a venit în Ocne şi o delegaţie din localitatea Vărăşti – Giurgiu, comuna natală a poetului Vasile Militaru, care s-a arătat dispusă la o colaborare cu autorităţile locale din oraşul vâlcean pentru continuarea acestui Memorial şi de acum înainte. “Comemorarea poetului Vasile Militaru a fost întotdeauna un moment important pentru cultura şi pentru naţia română. Nu va fi dat uitării niciodată, aşa cum nici cei care au suferit la Ocnele Mari, căci, pe lângă Vasile Militaru, au fost şi Petre Ţuţea, Petre Pandrea, părintele Arsenie Boca şi mulţi, mulţi alţii, reprezentând floarea intelectualităţii române din perioada respectivă nu vor fi uitaţi”, a precizat preotul Petre Veţeleanu, parohul Parohiei Trăistari din Ocnele Mari.
Printre cei care au participat la comemorarea deţinuţilor de la Ocne din acest an s-a aflat şi preotul Constantin Necula. Acesta a ţinut să precizeze că e important ca acest eveniment să continue pentru ca generaţiile tinere să nu uite niciodată de acest moment nefericit din istoria noastră. “Este datoria celor de aici, într-un fel sau altul, să continue, pentru că lumea are nevoie de o mărturie. Azi l-am pomenit ca Vasile Mărturisitorul şi nu e o simplă opţiune liturgică, ci nevoia aceasta de a spune oamenilor că o parte dintre noi chiar nu s-au plecat decât sub crucea lui Hristos şi e foarte important pentru noi să ţinem minte. Prin Vasile Militaru a rămas vie inclusiv memoria celorlalţi deţinuţi”, a precizat acesta.
Penitenciarul de la Ocnele Mari a dispărut în urmă cu câţiva ani, înghiţit de saramura ieşită din salina surpată în localitate. El rămâne însă în istorie ca unul dintre cele mai dure centre de detenţie, unde condiţiile insuportabile contribuiau decisiv la distrugerea psihică şi fizică a deţinutului. În total, prin penitenciarul de la Ocne au trecut 268 de deţinuţi politici, dintre care 28 şi-au găsit sfârşitul în temniţă, fiind îngropaţi ca anonimi în cimitirul Bozeasca.

“Nu ne-am uitat niciodată eroii şi îi comemorăm în fiecare an cu respect şi admiraţie pentru ceea ce au făcut pentru oraş şi pentru naţionalitatea noastră. Este o istorie adevărată şi fără istorie nu avem viitor” - Mihai Pătru, primaul oraşului Ocnele Mari.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...