Inedit

Memorialul Vasile Militaru, la Ocnele Mari

Marţi, 12 iulie, Primăria oraşului Ocnele Mari şi cele trei parohii din localitate, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, organizează cea de-a şasea ediţie a Memorialului „Vasile Militaru”. Evenimentul va începe la ora 9.00, la Monumentul Deţinuţilor Politici din Ocniţa, cu un omagiu adus victimelor regimului comunist care au trecut prin penitenciarul de la Ocne. În programul memorialului sunt incluse şi un simpozion dedicat acestor deţinuţi, care se va desfăşura începând cu ora 11.15 la Şcoala Gimnazială „Costea Marinoiu”, precum şi un concurs de recitare „Poezie religioasă”, ce va avea loc începând cu ora 13.00 tot la şcoala din localitate.

Penitenciarul de la Ocnele Mari, construit în 1838 ca închisoare pentru deţinuţii de drept comun, a devenit în perioada comunistă unul dintre cele mai dure centre de detenţie din ţară. Printre cei mai cunoscuţi deţinuţi care au ajuns la Ocne pentru a fi „reeducaţi” se află Petre Ţuţea, Petre Pandrea, Ion Caramitru (tatăl actorului Ion Caramitru) şi Vasile Militaru, poetul omagiat de câţiva ani de cei din Ocnele Mari. Paradoxal, aici a fost întemniţat şi Gheorghe Gheorghiu-Dej, lider comunist. Acesta a fost eliberat din penitenciar în 1948.

Poetul Vasile Militaru, originar din judeţul Ilfov, a ajuns la Penitenciarul Ocnele Mari la vârsta de 74 de ani, după ce a primit o condamnare de 32 de ani pentru uneltire contra orânduirii sociale şi deţinere de publicaţii interzise. A murit pe 8 iulie 1959, după 18 zile de detenţie, izolat în celula–infirmerie a penitenciarului, fără niciun fel de ajutor medical. Trupul său a fost aruncat la o groapă comună, în apropierea penitenciarului, unde erau de obicei aruncaţi deţinuţii care mureau în urma torturii la care erau supuşi. În urma sa a rămas însă o importantă operă literară, constituită în mare parte din poezii religioase.
În total, prin penitenciarul de la Ocne au trecut 268 de deţinuţi politici, dintre care 28 şi-au găsit sfârşitul în temniţă.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...