Mai multe sate din comunele vâlcene Vaideeni şi Slătioara au fost inundate în urma precipitaţiilor abundente de la sfârşitul săptămânii trecute. Zeci de gospodării din cele două localităţi au fost afectate, mai multe familii fiind evacuate din calea apelor.
Pompierii militari au lucrat toată noaptea de sâmbătă spre duminică pentru a scoate apa din gospodăriile localnicilor din Vaideeni. Torenţii umflaţi de pe munte s-au revărsat prin gospodăriile mai multor familii, care, speriate după inundaţiile din 2014, au fugit din calea apelor învolburate. “Trebuia canalul făcut. Noi le-am tot spus să facă aici canalul, că a tot venit apa peste noi. Niciodată nu a fost aşa mare, periculos. Noi stăm numai cu frică. Cum plouă, barăm pe lângă casă, să nu intre peste noi. Am avut două maşini. Ni le-a rupt. În 2014 nu am avut pagube, că a venit râul pe partea cealaltă, dar acum ne-a nenorocit”, spune o localnică.
“În satul Rugetul, pe drumul Stănilă, apa a luat podul Crucioi, pod care se afla în lucru. Nu mai există nimic. L-a măturat la propriu. Un cătun a fost izolat mai multe ore. Am lucrat împreună cu angajaţii toată duminica să facem o altă punte pentru oamenii de acolo. Sunt 30 de familii care au fost izolate. Mai sunt şi alte poduri, poduri din fier, poduri din lemn, punţi pietonale care au fost distruse” - Sorin Romcescu, primarul localităţii Slătioara.
Şi la Slătioara, comună situată în aval de Vaideeni, pârâul Cerna s-a umflat şi a făcut prăpăd în gospodăriile aflate prea aproape de maluri. Mai multe poduri şi podeţe au fost luate de ape. “În urma precipitaţiilor abundente care au avut loc la munte, pârâul Cerna a venit cu un debit foarte mare de apă, producând unele stricăciuni, unele chiar foarte mari. În satul Rugetul, pe drumul Stănilă, apa a luat podul Crucioi, pod care se afla în lucru. Nu mai există nimic. L-a măturat la propriu. Un cătun a fost izolat mai multe ore. Am lucrat împreună cu angajaţii toată duminica să facem o altă punte pentru oamenii de acolo. Sunt 30 de familii care au fost izolate. Mai sunt şi alte poduri, poduri din fier, poduri din lemn, punţi pietonale care au fost distruse. Sunt şi două gospodării inundate şi culturi agricole distruse pe o suprafaţă de aproximativ un hectar, plus şase hectare de fâneţe şi păşuni. Noi am identificat deja pe cei afectaţi. Încercăm pe plan local şi cu ajutorul autorităţilor abilitate să le rezolvăm cât mai repede problemele cetăţenilor”, a precizat primarul din Slătioara, Sorin Romcescu.
La nivelul Consiliului Judeţean Vâlcea a fost instituit încă de sâmbătă, 2 iulie, un comandament de urgenţă care monitorizează zonele afectate de precipitaţii şi care va stabili şi pagubele produse de inundaţii.