În discursul susţinut imediat după alegerea în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea, Constantin Rădulescu (PSD) a enumerat principalele coordonate după care se va ghida mandatul său şi al vicepreşedinţilor Adrian Buşu (ALDE) şi Valer Tudor (PER). Printre altele, mult mai bine expuse publicului în timpul campaniei electorale, liderul social-democrat vâlcean a precizat că se impune o regândire a marketingului cultural şi a celui de promovare şi dezvoltare turistică, dar şi dezvoltarea strategică a infrastructurii. Constantin Rădulescu a precizat că judeţul are nevoie de “divizii” mult mai puternice şi eficiente decât până în prezent pentru elaborarea şi implementarea proiectelor europene şi de administrare a spitalelor.
“Judeţul Vâlcea, Consiliul Judeţean, are nevoie în opinia noastră de o divizie puternică de proiecte europene, de o divizie puternică a administrării spitalelor, de un compartiment puternic de gestiune a relaţiei cu primăriile şi cu partidele locale şi de o implicare comună în realizarea de proiecte pentru judeţ. Judeţul Vâlcea şi Consiliul Judeţean au nevoie de o conducere care să devină ambasador pentru judeţul Vâlcea, nu de o conducere de birou sau de tribună, la diverse manifestări sau depuneri de coroane. O conducere care să trateze corect partidele politice şi care să schimbe dialogul între politicieni, canalizândul spre interesul către interesul oamenilor. Consiliul Judeţean al elevilor trebuie să aibă un birou în clădirea Consiliului Judeţean, iar toţi şefii structurilor de personal din judeţul Vâlcea trebuie consultaţi şi ascultaţi lunar. Spitalele trebuie puse la punct, şcolile şi grădiniţele, ca şi spitalele, modernizate, iar un departament de specialitate trebuie să intre în acţiune la modul real. Sunt convins că în echipa pe care o fac cu vicepreşedinţii Consiliului Judeţean vom pune în practică rapid aceste idei. Oamenii de afaceri trebuie consultaţi cu adevărat şi trebuie să ştim să stăm corect de vorbă cu dumnealor. De la oamenii de afaceri, de la întreprinzători, trebuie să aflăm direct ce îşi doresc de la administraţia publică şi trebuie să vedem împreună ce condiţii trebuie să creăm pentru a-i ajuta să creeze locuri de muncă. Cultura hrăneşte creierul şi îl deschide, iar Consiliul Judeţean trebuie să sprijine la modul real şi eficient cultura. Teatrul trebuie să meargă şi la ţară, trebuie să fie accesibil şi mobil, să iasă dintre ziduri şi să se arate oamenilor cu spectacole accesibile pentru publicul larg. Ne trebuie, cred, şi vom discuta despre asta cu toţii, vă asigur, un alt marketing cultural. Infrastructura trebuie abordată strategic ca şi dezvoltare pentru a-i ajuta pe oameni. Centrul de dezvoltare turistică trebuie regândit şi eficientizat astfel încât investitorii să simtă că au cu cine conlucra pentru dezvoltarea de produse şi servicii mai bune în turism. De asemenea, nu în ultimul rând, trebuie să sprijinim şi să intervenim în parteneriat public-local cu autorităţile locale pentru a încuraja sportul de masă, pentru a încuraja sportul şcolar. Protecţia socială trebuie înţeleasă şi ca gest de solidaritate, dar şi ca gest de intervenţie atunci când trebuie şi la cei care au cea mai mare nevoie”, a susţinut proaspăt-alesul preşedinte al CJ Vâlcea.
Administraţie
05.07.2016
Preşedintele CJ Vâlcea, Costi Rădulescu, anunţă schimbări majore în administrarea judeţului
Priorităţi: proiectele europene, spitalele, şcolile şi grădiniţele, infrastructura, instituţiile de cultură, dialogul cu partidele, administraţiile locale şi oamenii de afaceri

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >
Administraţie
20.05.2025
Şir continuu de investiţii la Stoeneşti. Cu ce se mândreşte primarul Dumbravă
Administraţie
20.05.2025