Eveniment

Descinderi la Vâlcea:

Două persoane au fost reţinute pentru trafic de persoane

Cei doi suspecţi au obţinut aproximativ 30.000 euro, bani cu care au achiziţionat un imobil în oraşul Brezoi şi un autoturism

Două persoane suspectate că sunt implicate într-o reţea de trafic de persoane au fost săltate de poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vâlcea

Oamenii legii au organizat în această dimineaţă o acţiune pentru identificarea şi prinderea membrilor unei grupări de traficanţi de persoane care aveau ca principală activitate traficul de minore.

Victimele erau exploatate sexual pe raza judeţului Vâlcea, pe Valea Oltului, iar clienţii erau racolaţi, în special, din rândul cunoscuţilor sau din restaurantele şi barurile cu program de noapte din zonă.

În cadrul acţiunii, a fost efectuată o percheziţie domiciliară la locuinţa unei tinere de 21 de ani din Brezoi şi a unui bărbat de 26 de ani, încarcerat în penitenciarul Colibaşi, care coordona întreaga activitate infracţională.

În urma activităţilor desfăşurate, a rezultat faptul că, începând din vara anului trecut, tânăra de 21 de ani a racolat mai multe persoane de sex feminin, printre care şi o minoră de 17 ani, pe care, prin ameninţări şi acte de violenţă, le-a exploatat sexual pe raza judeţului Vâlcea, iar cei doi tineri au rămas cu banii obţinuţi de acestea.

Din activitatea infracţională, cei doi suspecţi au obţinut aproximativ 30.000 euro, bani cu care au achiziţionat un imobil în oraşul Brezoi şi un autoturism.

Cele două persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Vâlcea în vederea audierii de procurorul de caz, iar în urma probatoriului administrat în cauză, procurorul a luat împotriva acestora măsura reţinerii pentru 24 ore pentru trafic de persoane, urmând să fie prezentaţi Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale în cauză.


 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

07.09.2012 - 14:36dada:dadadadada

Pagina 1 din 1 (1 comentarii din 1)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...