Politică

Bogdan Popescu renunţă la mandatul de consilier judeţean şi la toate funcţiile deţinute în PNL Vâlcea

Desemnat coordonator al campaniei electorale pentru alegerile locale, tânărul politician şi-a asumat eşecul şi solicită reformarea rapidă şi radicală a formaţiunii

Bogdan Alex Popescu, coordonatorul campaniei electorale a PNL Vâlcea pentru alegerile locale din 5 iunie a.c., şi-a anunţat public luni, 27 iunie, retragerea din Consiliul Judeţean, în care fusese ales de pe poziţia a şasea a liberalilor. Tânărul politician precizează că va demisiona şi din toate funcţiile deţinute în partid imediat după analiza internă a rezultatelor obţinute la alegeri. El îşi motivează gestul prin dorinţa de a fi urmat şi de alţi colegi în asumarea eşecului politic şi de a fi demarată o reformă radicală a partidului la nivel de judeţ.
“În luna aprilie a acestui an, la propunerea preşedintelui Cristian Buican, Biroul Politic Judeţean al Partidului Naţional Liberal – Filiala Vâlcea m-a desemnat cu unanimitate de voturi coordonator al campaniei pentru alegerile locale din 5 iunie. Ţinând cont de situaţia la care s-a ajuns, consider firesc să renunţ la mandatul meu de consilier judeţean şi, imediat după ce conducerea PNL va face analiza rezultatului alegerilor, să demisionez din Consiliul Judeţean Executiv şi din Biroul Politic Judeţean.
Voi rămâne însă membru PNL, formaţiune politică pe care nu o voi trăda niciodată, indiferent de consecinţe. De asemenea, m-am retras încă de săptămâna trecută din toate poziţiile administrative pe care le-am ocupat până acum. Există două motive pentru care procedez astfel şi voi încerca să le explic scurt. În primul rând, pentru ca PNL Vâlcea să poată începe un nou proiect, este nevoie ca şi alţi membri din conducerea judeţeană să facă acelaşi gest, iar acest lucru nu este posibil dacă eu, ca fost şef de campanie, îmi mai păstrez poziţiile în structurile decizionale.
Este necesară o reformă radicală, prin care să se înlăture oportunismul, acţiunile transpartinice şi traseismul. Politica trebuie făcută cu angajament şi responsabilitate şi nu privită ca un scop în sine. Pentru a rămâne loial unuia dintre puţinele principii pe care mi le-am putut permite în politică şi a fi împăcat cu mine, acela de a nu accepta niciun soi de compromis cu trădătorii, refuz să stau la aceeaşi masă cu aceştia, fie că sunt din interiorul sau din afara PNL.
Nu vreau să colaborez, nici chiar silit de mandatul de consilier judeţean pe care l-am primit prin votul celor aproape 60 de mii de simpatizanţi liberali, cu personaje cărora le-am ascuţit cuţitele pentru ca apoi să ni le înfigă în spate. Compromisul fără limite este nociv nu doar pentru un partid politic, ci pentru întreaga societate. Probabil, aşa cum mi-a reproşat un erudit în urmă cu o săptămână, suport acum consecinţele ignoranţei mele faţă de Victor Hugo, care a pus în «Mizerabilii» toate elementele de care aveam nevoie pentru a anticipa deznodământul la timp.
Nu am niciun regret pentru faptul că l-am urmat pe Cristian Buican, de care nu mă voi dezice niciodată. Îl consider şi acum cel mai bun Preşedinte pe care l-a avut PNL Vâlcea şi îi mulţumesc pentru că mi-a dat posibilitatea să mă lupt din prima linie pentru liberalism! Îmi doresc din toată inima ca de acum înainte, măcar în Partidul Naţional Liberal, loialitatea, sinceritatea, altruismul, responsabilitatea, devotamentul şi munca să devină calităţi şi nu defecte. Vreau un partid liberal al celor care să-şi facă un Crez din deviza «Prin noi înşine!»”, a postat anunţul oficial pe Facebook Bogdan Alex Popescu.
Locul tânărului în CJ Vâlcea va fi luat de următoarea pe lista PNL, Cecilia Văduva.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...