Economic

Impact nesemnificativ al Brexit pentru leu

Efectele Brexit-ului au fost minime pentru leu, care a reuşit să limiteze deprecierea sa faţă de principalele valute.
„A fost mai degrabă un şoc emoţional, iar pe piaţa monetară a fost imperceptibil”, a declarat guvernatorul BNR. Acesta a continuat precizând că „că nici măcar nu ne-am gândit să intervenim pe piaţa valutară, iar cursul s-a corectat de la sine. Impactul a fost aproape nesemnificativ. Mişcările au fost extrem de mici, aproape nesemnificative şi comentariile au fost extrem de mari şi uneori periculoase. Creăm probleme fără să ne doară capul”.
Cursul euro a crescut la începutul intervalului la 4,5225 lei. După o scădere la 4,5148 lei, la finalul perioadei media a fost stabilită la 4,5164 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat între 4,5120 şi 4,5230 lei, cu închiderea la 4,5110 – 4,5140 lei, în condiţiile creşterii apetitului investitorilor pentru active mai riscante, care doreau să profite de faptul că pieţele americane erau închise, cu prilejul sărbătorii naţionale a SUA.
Pentru a proteja cursul de eventuale episoade negative, BNR a decis să menţină dobânda-cheie la 1,75% iar ratele rezervelor minime obligatorii la 8% pentru lei şi la 12% pentru valută. În privinţa rezervelor valutare, acestea s-au redus în iunie la 31,73 miliarde euro după ce Finanţele au achitat o emisiune anterioară de eurobonduri.
Evoluţia leului va continua să fie influenţată de efectele părăsirii UE de către Regatul Unit. În acest sens, guvernatorul BNR a afirmat că „Brexit-ul a fost un risc major, s-a materializat, impactul este însă pe termen mai îndelung şi derivă din două elemente: din incertitudine (pentru că a sporit incertitudinea) şi din faptul că slăbeşte spiritul european. Iar pentru România spiritul european a constituit principala ancoră”.
După o creştere la 4,0871 lei, la începutul intervalului, cursul dolarului american a scăzut la 4,0590 lei, într-o şedinţă în care cotaţiile au fluctuat între 4,053 şi 4,074 lei.
Moneda elveţiană a fluctuat pe pieţele internaţionale între 1,077 şi 1,09 franci/euro iar media sa pe cea locală s-a mişcat între 4,1572 şi 4,1674 lei.
Perechea euro/dolar a crescut de la 1,0971 la 1,1169 dolari şi a închis perioada la 1,1098 – 1,1144 dolari.
Analiştii cred că dolarul nu va beneficia de efectul ieşirii Marii Britanii din UE, în condiţiile în care Rezerva Federală americană va lăsa creşterea dobânzilor pentru primele luni ale anului viitor.
Considerat drept un „refugiu” pentru investitori, preţul aurului s-a menţinut, în piaţa specializată de la Londra, peste pragul de 1.300 dolari, la fixingul de seară de la finalul perioadei situându-se la 1.351 dolari.
Analiza cuprinde perioada 28 iunie – 4 iulie.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...