CSM Râmnicu Vâlcea s-a reunit, luni dimineaţă, la Stadionul Municipal din Zăvoi şi a dat startul la pregătirile pentru viitorul sezon al Ligii a II-a.
Noul antrenor principal, Jerry Gane, ajutat de secunzii George Biţă, Adrian Dulcea şi Robert Tufişi, a programat primul antrenament la Vâlcea. Alb-albaştrii vor efectua pregătirea specifică la baza proprie, dar vor merge şi într-un scurt cantonament, cel mai probabil la Măciuca.
Până acum, conducerea CSM-ului a programat două jocuri amicale. Primul test este programat pe 9 iulie, în Zăvoi, cu Juventus Bucureşti. Formaţia din Colentina este nou promovată în Liga a II-a şi se află în aceste zile în cantonament la Băile Govora. Cel de-al doilea test este stabilit pe 16 iulie, tot la Vâlcea, cu Pandurii Târgu Jiu, echipă de Liga I, calificată şi în cupele europene. Lista amicalelor din această vară pentru alb-albaştrii va fi completată în perioada următoare şi va exista probabil un test şi cu nou promovata în Liga a III-a, CS Şirineasa.
Luduşan se antrenează cu Tg. Mureş
În privinţa lotului, deocamdată, la reunire au venit doar trei jucători noi, toţi vâlceni, proveniţi din eşaloanele inferioare, care sunt consideraţi în probe. Aceştia sunt Florian Pârvu (Turnu Măgurele), Grigore Ceapă (Şirineasa) şi Cosmin Marinaş (Flacăra Horezu). La reunire au ajuns şi juniorii sub contract cu clubul, care au fost împrumutaţi ultima perioadă, precum Dozescu, A. Marin, Ov. Mihai şi Sporea, dar şi o mică surpriză, Konyeha. ”Pe Pârvu l-am avut la Corona, ştiu că Ceapă a fost golgheter la Şirineasa, sunt jucători interesanţi, pe care vreau să îi văd. În momentul în care ei arată ceva, sigur că vor avea acordul meu de a continua”, a anunţat antrenorul Jerry Gane. Alături de echipă s-a antrenat şi Florin Costea, care se va pregăti până îşi va găsi o echipă în străinătate.
Managerul CSM-ului, Lucian Munteanu, a discutat pe tot parcursul zile de luni cu jucătorii din vechiul lot, care sunt la final de contract. Tehnicianul Jerry Gane a cerut ca până miercuri, când este programată vizita medicală la Craiova, să ştie pe ce jucători se mai bazează din vechiul lot. Au părăsit deja echipa, fiind la final de contract, portarul Fildan şi jucătorii I. Stoica (la Mioveni), Dâlbea (Hermannstadt), Neagoe (se pregăteşte cu Chindia), Voinea, Artean şi Trabalka, ultimii doi fiind la finalul împrumuturilor. În plus, juniorul Andrei Luduşan a primit acordul de a se antrena cu ASA Târgu Mureş, iar dacă va convinge acolo, se va discuta eventualul transfer.
Jerry Gane discută cu foştii săi jucători
În privinţa noutăţilor mai importante, Jerry Gane le aşteaptă zilele viitoare. ”Sunt bucuros că am ajuns aici, am fost dorit, vin cu drag să creăm o echipă frumoasă, care să aducă oamenii la stadion, să joace fotbal şi care să aducă rezultate bune. Îmi doresc să îmi cunosc jucătorii, să îi văd la antrenamente, apoi să vedem ce pot aduce, jucători care să aducă un plus de calitate şi experienţă. Eu am discutat cu mai mulţi jucători pe care i-am antrenat, aştept un răspuns de la ei, îi înţeleg că vor să îşi găsească la Liga I, dar există şi posibilitatea să vină lângă mine. Din vechiul lot, sunt jucători care îşi termină contractele, care vor să rămână, aici e partea conducerii. Va fi o singură serie, să vedem câte se vor înscrie, un obiectiv realist ne putem fixa după perioada de pregătire”, a spus tehnicianul vâlcenilor, Jerry Gane.