Miercuri, 22 iunie, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a invalidat alegerea lui Mircia Gutău în funcţia de Primar al municipiului Râmnicu Vâlcea. Din scurtul comunicat, remis presei de instanţa condusă de judecătorul Bogdan Mateescu, reiese că motivul deciziei atacabile cu apel în 30 de zile de la comunicare îl reprezintă “neîndeplinirea condiţiei de eligibilitate constând în inexistenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care s-a aplicat interdicţia exercitării dreptului de a fi ales”. Cu alte cuvinte, în urma verificării dosarului de candidatură, a reieşit că Gutău, fost condamnat de două ori pentru fapte de corupţie, nu a depus o hotărâre judecătorească definitivă din care să reiasă că a avut în data alegerilor locale (5 iunie a.c.) dreptul de a fi ales şi a ocupa o funcţie publică.
În pură interpretare jurnalistică, dincolo de un prim gest de normalitate în aplicarea principiilor statului de drept de către instituţiile justiţiei din Vâlcea, judecătoria atrage atenţia şi că instituţiile create pentru şi implicate în organizarea corectă şi supravegherea alegerilor locale din judeţ (Biroul Electoral Judeţean, spre exemplu) nu au urmărit temeinic aplicarea legii. Partidul Ecologist Român (PER), formaţiune din partea căreia a candidat Gutău, face obiectul altor două dosare aflate în cercetare la Autoritatea Electorală Permanentă, în urma unor sesizări din campanie privind încălcarea legislaţiei electorale.
La alegerile de duminică, 5 iunie, Mircia Gutău a fost votat de 16.724 râmniceni (41,86% din voturile valabil exprimate), urmat de candidatul PSD, deputatul Romeo Rădulescu (13.142 voturi), în condiţiile în care s-a înregistrat un absenteism istoric la vot în municipiul reşedinţă de judeţ (41,81% din alegătorii înscrişi pe listele permanente s-au prezentat la urne).
Primari validaţi în celelalte 14 localităţi arondate instanţei
Toţi ceilalţi primari aleşi în localităţile arondate Judecătoriei Râmnicu Vâlcea au fost validaţi de instanţă. “În data de 22.06.2016, Judecătoria Rm. Vâlcea a dispus validarea alegerii primarilor din 14 unităţi administrativ teritoriale arondate acestei instanţe, respectiv oraşele Băile Govora şi Ocnele Mari, şi comunele Păuşeşti-Măglaşi, Dănicei, Budeşti, Muereasca, Frânceşti, Milcoiu, Dăeşti, Bujoreni, Goleşti, Mihăeşti, Runcu şi Galicea.
Încheierile prin care s-a dispus validarea alegerii primarilor sunt executorii.
De asemenea, s-a dispus invalidarea alegerii domnului Gutău Mircia, candidat din partea Partidului Ecologist Român la alegerile locale din 5.06.2016, în funcţia de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, pentru neîndeplinirea condiţiei de eligibilitate constând în inexistenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care s-a aplicat interdicţia exercitării dreptului de a fi ales.
Încheierile pronunţate, prin care s-a dispus validarea sau, după caz, invalidarea alegerii primarilor, vor fi redactate în termen de maxim trei zile, potrivit art. 232 alin. 2 din Codul de procedură civilă şi pot fi atacate cu apel:
- de către orice persoană interesată în termen de 30 de zile de la luarea la cunoştinţă, dar nu mai târziu de un an de la data pronunţării lor, potrivit art. 534 din Codul de procedură civilă,
- de către Birourile Electorale petiţionare şi persoanele supuse procedurii validării – în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererile de apel se vor depune la Judecătoria Râmnicu Vâlcea”, se arată în comunicatul semnat de vicepreşedintele instanţei râmnicene, judecătoarea Alina Constantinescu.
Gutău: “Deţin toate actele necesare. Le depun mâine!”
“Nu înţeleg decizia instanţei. Sincer, dacă aveau nelămuriri, mi le puteau foarte bine solicita. Eu am toate actele necesare şi la care face referire decizia instanţei, pe care am să le depun mâine (joi, 23 iunie – n.r.) la prima oră.”
- Mircia GUTĂU
Cum era de aşteptat, imediat după aflarea deciziei, Mircia Gutău s-a declarat victima unei neînţelegeri, dacă nu mai mult. “Nu înţeleg decizia instanţei. Sincer, dacă aveau nelămuriri, mi le puteau foarte bine solicita. Eu am toate actele necesare şi la care face referire decizia instanţei, pe care am să le depun mâine (joi, 23 iunie – n.r.) la prima oră”, a declarat alesul pentru Agerpres. Rămâne un mister de ce Gutău nu a produs public dovada dreptului său consfinţit juridic de a alege şi a fi ales înainte de alegerile din 5 iunie, deşi a clamat în nenumărate ocazii oficiale şi întâlniri că deţine documentele juridice necesare.
Reprezentantul PNL, atac violent la judecătorul Bogdan Mateescu
Decizia Judecătoriei Râmnicu Vâlcea a provocat o reacţie neaşteptat de virulentă din partea unui reprezentant PNL, avocatul Victor Stănculescu. Proaspăt reales consilier judeţean, el consideră că actul este o aberaţie şi o încălcare gravă a Constituţiei şi îl atacă virulent pe preşedintele instanţei, judecătorul Bogdan Mateescu. “Nu ne miră faptul că această decizie putea fi luată doar de magistratul Bogdan Mateescu, cel care a provocat un scandal cu fostul preşedinte Traian Băsescu, chiar la învestitura sa în funcţia de magistrat. O astfel de hotărâre nu face altceva decât să ridiculizeze magistratul care a fost preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie Râmnicu Vâlcea, magistrat cu experienţă, şi care l-a validat pe Mircia Gutău. În textul de lege invocat de preşedintele judecătoriei nu există sintagma «pe durata stabilită», deci asta nu înseamnă că Mircia Gutău nu poate fi validat pentru funcţia de primar”, susţine Stănculescu, într-o declaraţie oferită tot corespondentului local al Agerpres.
Preşedinte PSD Vâlcea: “Gutău a câştigat încrederea oamenilor, iar acest lucru trebuie respectat!”
Deşi a avut un candidat clasat pe locul secund în competiţia electorală, la un număr relativ mic de voturi în urma lui Gutău, PSD Vâlcea nu a rămas insensibil la scandalul proaspăt creat, dar pare dezolat de hotărârea instanţei. Proaspăt câştigător al alegerilor pentru CJ Vâlcea din postura de cap de listă, preşedintele filialei judeţene a social-democraţilor, deputatul Constantin Rădulescu, solicită, prin intermediul unei postări Facebook, amânarea şedinţei de constituire a Consiliului Local. “Este o situaţie halucinantă pentru că, indiferent de orice interpretare, Mircia Gutău a câştigat în Râmnicu Vâlcea alegerile pentru funcţia de primar şi deci încrederea oamenilor, iar acest lucru trebuie respectat. Ne dorim clarificarea grabnică a acestei situaţii şi considerăm că, din respect pentru votul oamenilor, şedinţa de constituire a Consiliului Local trebuie amânată”.
Radu Renga, Prefectul Judeţului Vâlcea, convocase prin ordin întrunirea în şedinţă de constiuire a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea joi, 23 iunie, la ora 18.00, ocazie cu care şi Mircia Gutău ar fi trebuit să depună jurământul.