Sport

Fotbal, Liga a II-a, CSM Rm.Vâlcea

Căpitanul Vâlcii, Ionuţ Stoica a plecat la Mioveni!

Căpitanul echipei CSM Râmnicu Vâlcea, Ionuţ Stoica (28 ani) a declinat oferta de prelungire a contractului cu oltenii, anunţând că, din sezonul viitor, va juca pentru CS Mioveni!
Lucian Munteanu spune că despărţirea de căpitanul echipei a fost una dureroasă. ”Ionuţ Stoica ne-a anunţat că pleacă, a fost o despărţire dureroasă, era de cinci ani la noi, mi-au dat lacrimile. Şi-a dorit o nouă provocare, care să îi redea motivaţia, noi îi făcusem o ofertă bună pentru a continua. A fost căpitanul nostru, un adevărat simbol pentru această echipă, îi dorim mult succes la noua sa formaţie”, a spus managerul clubului CSM, Lucian Munteanu.
Stoperul vâlcenilor a mai avut discuţii cu argeşenii şi anii trecuţi, dar acum s-a decis să încerce o nouă experienţă. ”M-au dorit cei de la Mioveni de ceva timp, am vorbit şi cu familia, am ajuns la concluzia că vreau o schimbare şi am ales să merg acolo. Orice jucător, dacă face o schimbare de echipă, are alt elan, eu am deja cinci ani la Vâlcea. Cred că mi-am făcut treaba la CSM, chiar dacă, pentru mine, a fost al doilea sezon dezamăgitor, în care am jucat în play-out, dar, aşa a fost să fie. Sper ca Vâlcea să îşi facă echipă bună şi să fie în frunte, în primele şase echipe. M-am despărţit prieteneşte de conducerea CSM-ului, nu se ştie niciodată când mai colaborăm, eu locuiesc la Vâlcea, poate o să revin. Acum, se anunţă un campionat foarte greu, cu o singură serie, valorile vor fi mai concentrate”, a spus căpitanul CSM-ului, care a plecat deja în vacanţă în Cipru.
În sezonul trecut, Ionuţ Stoica a evoluat în 32 de meciuri pentru Vâlcea, marcând un gol. În majoritatea meciurilor, Stoica a evoluat fundaş central, însă a avut câteva apariţii şi ca mijlocaş central, post pe care a jucat foarte bine în toamnă, când echipa era antrenată de Alex Pelici.
În vara anului 2011, abia promovată în Liga a III-a, Damila a plătit o sumă de transfer către FC Oltchim pentru a-l legitima pe Ionuţ Stoica. De atunci, jucătorul a evoluat pentru cluburile conduse de fraţii Niţu, Damila şi CSM.
CSM Râmnicu Vâlcea are majoritatea seniorilor la final de contract, astfel că lista despărţirilor din această vară poate fi una lungă.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

23.06.2016 - 12:37Florin:Se va intoarce in iarna inapoi cu coada intre picioare ca fotbalist si caracter e zero barat

Pagina 2 din 2 (1 comentarii din 6)

12înainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...