Handbalista echipei HCM Râmnicu Vâlcea, Janina Rouă Luca, este însărcinată şi va lipsi de pe teren în sezonul viitor!
După calvarul accidentărilor, pentru Janina au venit şi veşti bune. Interul HCM-ului a rămas însărcinată şi va avea un copil alături de soţul său, handbalistul Ionuţ Rouă. Astfel, revenirea pe teren a handbalistei se amână, cel puţin un an, pentru a da naştere bebeluşului. Janina nu mai intra oricum în calculele conducerii clubului, care doreşte rezilierea acordului.
După a doua operaţie la cartilajul genunchiului drept, efectuată în luna februarie, Janina a primit din partea conducerii HCM o ofertă de reziliere a contractului scadent în vara anului 2017. Janina şi şefii clubului nu au ajuns la un acord financiar, fapt care a dus la o ruptură între cele două părţi. Handbalista a trimis deja o înştiinţare la club, prin care notifică că îl va acţiona în judecată la Federaţie, dar şi în instanţele civile, pentru că nu şi-a primit salariul din luna februarie.