CS Şirineasa (Vâlcea) este cu un picior în Liga a III-a după victoria clară din prima manşă a ”barajului”, scor 4-1 (2-0) cu Tractorul Cetate (Dolj).
Net superioară la capitolul pregătire fizică, Şirineasa s-a distrat cu campioana Doljului, o echipă care probabil nu ar avea loc în Superliga Vâlcea. Este o victorie imensă în primul rând a noului sistem instituit la Vâlcea, cu o Superligă de 16 echipe, care a adus meciuri tari în campionat. După 4 ani de la desfiinţarea FC Oltchim, Vâlcea este la un pas să aibă din nou o echipă de Liga a III-a. Şirineasa a fost două clase peste modesta Cetate, o echipă incapabilă să alerge, iar promovarea pare deja tranşată.
Vâlcenii au deschis scorul în minutul 17, după ce Leo Săraru a sprintat şi a interceptat bine o minge, a întors pentru Ceapă, care a reluat sec pentru 1-0. Şirineasa s-a desprins în minutul 35, după ce, acelaşi Ceapă a înscris cu un şut bine plasat, la colţul lung.
Ceapă a mai avut o ocazie uriaşă, în minutul 53, apoi doljenii au ratat şi ei, prin Sârbu. Conform cursului jocului, s-a făcut 3-0, după o acţiune pe dreapta a lui L. Săraru, care a pasat decisiv pentru reuşita lui Marinescu. Peste câteva minute, Leo Săraru ratează din poziţie excelentă. Apoi, în minutul 83, Ceapă scapă singur cu portarul, dar Nedelcea apără! La faza următoare, portarul vâlcenilor, Cîrstoiu, faultează în careu şi oaspeţii obţin un penalty, transformat lejer de D. Stoica. Şirineasa are însă reacţie de echipă valoroasă, are şi suflu pe final şi Ciocotoiu controlează bine o minge în careu, apoi face 4-1. Şi mai are o ocazie apoi! Culmea, însă, după o victorie clară, există un sentiment clar de nemulţumire, că nu s-a tranşat complet promovarea încă de azi.
După aspectul jocului, echipa pregătită de tânărul Octavian Iordache putea câştiga mult mai clar decât acest 4-1 din final şi probabil se va impune şi în retur.
Şirineasa: Cîrstoiu- I. Săraru (Ciocotiu 80), Nicolaescu (Chiripuş 76), Muşoroia, Fistogeanu - Despoiu, Marinescu (Puşcatu 67), Melcea, L.Săraru (Dumitru 89) - Ceapă, Tomescu. Antrenor Octavian Iordache
Tractorul: Nedelcea – Dodoacă, Văcaru (Manda 46), E. Ilie, Răceanu – D. Stoica, Brebenel – Sârbu, C. Stanciu, Boboescu (Luca 70) – Jilcu. Antrenor Dorel Stoica