Eveniment

Circulaţia pe Transalpina a fost redeschisă doar pe timpul zilei

CNADNR a păstrat totuşi unele restricţii, viteza maximă fiind de 30 km/oră, iar accesul autovehiculelor între orele 20.00 – 7.00 rămânând interzis

Circulaţia rutieră pe DN 67C (Transalpina) a fost deschisă sâmbătă, 11 iunie, începând cu ora 7,00, viteza maximă de circulaţie fiind de 30 kilometri/oră, a informat Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).


“Începând din data de 11 iunie, ora 7,00, se deschide circulaţia rutieră pe DN 67C, pe sectorul de drum cuprins între km 34+500 — km 59+800. Precizăm că accesul autovehiculelor în intervalul orar 20.00 — 7.00 este strict interzis. De asemenea, viteza maximă de circulaţie pe sectorul de drum menţionat este de 30 km/h, accesul pe acest tronson de drum fiind permis doar autovehiculelor cu MTMA mai mică sau egală de 3,5 tone”, se precizează într-un comunicat remis presei vineri seară de CNADNR. Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul CNADNR sau poate fi accesată pagina de internet a companiei.
Transalpina este şoseaua situată la cea mai mare altitudine din România, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele, pe raza comunei vâlcene Voineasa, la 2.145 de metri. Drumul face legătura între oraşele Novaci, din judeţul Gorj, şi Sebeş, din judeţul Alba, fiind anual închis pe perioada iernii.
Drumul a fost construit în timpul romanilor, având o importanţă strategică, şi a fost modernizat în perioada interbelică, în timpul lui Carol al II-lea, fiind denumit generic în acea perioadă “Drumul Regelui”.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...